Sfârșit de
iunie...dimineața de Sânziene.. Sunt într-o pădure adevărată,în jurul meu e o
liniște stranie,parcă am intrat într-un spațiu diferit....doar cucul cântă o
dată de rămas bun...e ultima lui cântare. Atunci am văzut pentru prima o piatră
ciudată, veche, grea, așezată ciudat, acoperită cu semne nedeslușite. În mijloc
e o scobitură în care, poate, s-a aflat cândva un ascunziș, ca și cum niște
mâini enorme ar fi săpat o groapă pentru a-și ascunde singurătatea. Era o taină
acolo. Ceva nefiresc. Un înțeles tulburător și neclar, care mă ispitea să-l
dezleg,apoi am auzit o voce suavă chemând soarele.. ,,du-te Soare, vino, Lună,
Sânzienele îmbună,să le crească floarea - floare,albenă, mirositoare, fetele să
le adune,să le prindă în cunune".
Am fugit, rătăcind pe
cărările aburoase,dar mi-am însemnat totul în minte, ca să nu uit drumul pe
care urma sa mă întorc.Ceva mă-ndemna să-mi întorc privirea și-atunci le-am
văzut pe ele,Sânzienele,ființe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer,
albe, frumoase.Fuioarele ușoare de vânt se transformaseră în zâne cu părul
galben și rochii albe de abur.Dansau o horă amețitoare, cântând în aer cu
glasuri nemaiauzit de armonioase.
Peste câteva
zile m-am întors și.... în locul acela răsăriseră flori galben-aurii, cu
inflorescenţe mărunte, pline de polen mirosind puternic a câmp şi a miere. Era
poiana numai cu flori de sânziene, o poiană încărcată de magie… din flori se
scutura o ploaie fină de aur, și...nici urmă de piatră.Am înțeles că
pe-acolo trecuseră Sânzienele-zâne,sânzienele fete-flori....probabil că piatra
va răsări din nou la anul,dar până atunci bunicul îmi spune râzând:
sau crezi că nu există magie, sau crezi că totul e magie....ei bine ce să
cred?????
În preajma
solstiţiului de vară, câmpurile şi poienile sunt ţesute cu mări imense de
flori galbene, înalte şi parfumate, aromând puternic a fân cosit şi a miere. La
cea mai mică atingere sau adiere de vânt, se scutură din ele o ploaie fină, de
pulbere de aur. Sunt florile solstiţiului de vară, iubitoare de lumină şi
soare, având şi culoarea lui, iar viaţa lor este scurtă, de numai două sau
trei săptămâni, atâta vreme cât regele cerului se află încă la apogeu. Imaginea
lor suavă le-a făcut ,,Zânele florilor de câmp", iar parfumul adormitor,
nesemănând cu al niciunei alte flori şi cu al tuturora, le-a ridicat la un rang
atât de înalt, încât se bucură de o sărbătoare a lor pe tot cuprinsul pământului,
cum nu se mai întâmplă cu nicio altă floare. Culoarea galbenă a
Sânzienelor este cea a soarelui, cea mai caldă dintre culori, alături de
albastru şi roşu, culoarea zeilor, a aurului, asociată misterului, reînvierii,
veşniciei şi nemuririi; culoarea pământului roditor a spicelor date în copt,
cea mai pământească dintre culori. Galbenul de esenţă divină, exprimând
spiritualitatea cea mai înaltă, este asociat şi căldurii, voioşiei,
fecundităţii, magiei, legăturii cu izvorul vieţii. De aceea, florile galbene
de sânziene intră în numeroase practici magice închinate soarelui ,focului ceresc,
luminii şi vieţii, sub toate aspectele ei, incluzând şi moartea. Aceste flori
marchează timpul într-un mod evident.Ca doamne ale florilor ce sunt,
sânzienele galbene intră într-o mare diversitate de practici magice..
