Mi-am dorit mereu să merg cu trenul...oriunde,numai tren
să fie.I-am spus dorința tatălui meu,iar el a zâmbit și mi-a spus în glumă că
în concediu vom merge într-o călătorie,secret-nu știe mama,dar.. cu mașina.Apoi
a adăugat tot zâmbind:
-Cine mai merge astăzi cu trenul?
-Noi vom merge,după cum dorești,mi-a șoptit bunicul la
ureche.
-Hai să mergem!am strigat,îmbrățișându-l.
Tata ne-a rezervat bilete dus-întors și iată-ne în
gară.Peronul nu era prea aglomerat.Oameni în uniforme albastru-închis cu
caschete roșii treceau printre călători-erau ceferiști,adică lucrători la calea
ferată.Trenul a sosit lent,de parcă era în vizită,iar noi ne-am urcat prin ușa
deschisă de un controlor amabil,ce saluta pe fiecare om.M-am simțit foarte
important!Ne-am așezat pe locurile noastre,eu la geam,fiindcă eram curios să
văd filmul locurilor pe unde vom trece.Și deodată am auzit un șuierat,apoi un
scrâșnet de roți și trenul a pornit încet,apoi mai repede și mai repede.Da!eram
ca-ntr-un film:case,arbori,oameni,toți defilau rapid prin fața mea.Apoi,o
întindere verde imensă și din loc în loc câte un om departe ca un pitic.Casele
alergau,stâlpii păreau picioarele unor uriași,păsările-niște stele căzătoare
din cerul ce se apropia și se depărta.Fascinant!
N-am observat când, pe scaunul din fața
mea,s-a așezat un domn cu părul alb,ce purta straie ciudate.
-E din Maramureș,mi-a șoptit bunicul,iar necunoscutul a
zâmbit și cu o mână noduroasă mi-a arătat muntele ce se vedea în depărtare.
-Acolo au fost demult lupte crâncene și,fără să-l
întrebăm ceva,a început să ne povestească întâmplări din timpul unui război
despre care văzusem imagini doar în filme.Îl ascultam și-mi părea că sunt la o
oră de istorie,dar altfel de istorie-adevărată,povestită de un om ce văzuse și
trăise printre gloanțe,își îngropase prietenii,se târâse pe pământ,se ascunsese
după stânci,își lua putere din apa vie a izvoarelor.Nu mi-am dat seama când am
adormit,m-a trezit glasul bunicului care-i ura sănătate omului cu părul alb și
care a dispărut ca o nălucă în verdele unor arbori.
Călătoria cu trenul mi-a dăruit o
poveste straşnică, vorbe memorabile, pe care nu le voi uita pentru poezia şi
miezul şi rostul din ele. Am înțeles de ce-mi spune bunicul că oamenii adoră să
povestească despre ei, să spună celorlalţi tot felul de întâmplări, vesele sau
triste, aşa cum e alcătuită viaţa fiecăruia. Iar eu ador să ascult.
Şi iată cum
într-un tren totul poate fi aranjat pentru poveşti de spus şi de ascultat.
