Cele mai intense trăiri legate de primăvară se nasc în
timpul pândei, când o aştept la fereastră, asemenea unui fotograf pregătit să
surprindă un eveniment; când ochii îmi sunt aţintiţi asupra copacilor din
faţa ferestrei, în aşteptarea febrilă a magiei reînvierii naturii, atât de dorită
după apăsarea iernii. Mai întâi e doar o prezenţă, ca o promisiune. Afară
poate fi în continuare un cer morocănos, resturi de zăpadă şi temperaturi
joase, dar prezenţa despre care vorbesc nu mă înşeală niciodată.Uneori, mă plimb,
chiar dacă frigul nu s-a molcomit, cu ochii aţintiţi spre grădini, în căutarea
bobocilor de pe ramurile magnoliilor gata să înflorească, a pâlcurilor de
ghiocei, violete şi albăstrele, irişi sălbatici şi tufe de liliac. Şi, de
fiecare dată când zăresc aceste semne miraculoase, tresar...
Apoi, pe măsură ce mugurii copacilor se desfac, după ce plantele din parcuri
şi din grădini renasc, tensiunea pândei dispare, lăsând loc bucuriei care
cuprinde pe toată lumea și-atunci mi se face un dor aprins, nestăvilit,
de natura adevărată... de iarbă, de multă iarbă.
Şi anul acesta, pornesc
pânda de la început în dreptul ferestrei deschise larg spre
plopul şi teiul care îşi proptesc câteva ramuri pe geamul meu, aşteptând să îl
deschid şi să le iau în braţe.Momentul în care pot sta cu ferestrele deschise
toată ziua este cel în care simt că începe, cu adevărat, magia primăverii.
Este o magie care nu se adresează atât văzului şi auzului, cât mirosului. Pluteşte
în aer o notă discretă,uşor ameţitoare.Ploaia de primăvară dezvoltă şi ea,
tema aromelor, adăugându-i uneori un fond de percuţie temperamental,
presărat cu fulgere şi tunete, alteori doar darabana stropilor generoşi, la
care orchestra copacilor răspunde printr-un verde saturat. Ploile trebuie
să fie însă adevărate ploi de primăvară, capricioase, nu prea lungi, în urma
cărora cerul se clăteşte şi se arcuieşte mai sus, într-un albastru transparent.
Dar nimic nu se compară pentru mine, cu perioada mult așteptată, de înflorire
a teilor. Atunci primăvara şi-a atins apogeul şi cred că nimeni nu se poate
sustrage acestui farmec. Poate nici nu voi şti de ce îmi vine mai uşor să
zâmbeasc, de ce privirea îmi devine mai visătoare. Îmi place nespus
primăvara. Îmi place trezirea ei molatecă şi uşor uluită din iarnă. Îmi plac
mofturile ei, neastâmpărul cu care stârneşte din senin vântul printre copaci
sau se ascunde în aşteptarea unui răsărit de soare tandru şi arămiu, care se
revarsă asupra lumii.Aștept momentul când în aer adulmec parfum de verde,
roz şi albastru, când dimineţile sunt simfonii ale tuturor păsărilor reunite
într-o formidabilă orchestră.Până atunci o aștept pe ea,primăvara, și visez.....
