,,Pentru ca am ramas singur, m-am hotarât sa încep chiar
azi ,,Romanul adolescentului miop””. Voi lucra în fiecare dupa-amiaza. Nu am
nevoie de inspiratie; trebuie sa scriu, doar, viata mea, iar viata mi-o cunosc,
si la roman ma gândesc de mult. Dinu stie; pastrez caiete din clasa a IV-a,
când aveam pistrui ca un ovrei si învatam chimie într-un laborator instalat în
firida sobei. De câte ori mi se parea ca trebuie sa fiu întristat, scriam în
Jurnalul meu. Si acel Jurnal de acum doi ani avea un "subiect":
trebuia sa se vadeasca într-însul viata unui adolescent suferind de
neîntelegerea celorlalti. Dar adevarul era altul: Jurnalul ma magulea si îmi
alina dorul meu de razbunare; razbunare dreapta împotriva celor care nu ma
întelegeau, credeam eu. Romanul îl voi scrie altfel. Eroul sunt eu, fireste. Ma
tem, însa, ca viata mea - stinsa între copii si carti - nu va interesa
cititorii. Pentru mine, tot ceea ce nu am avut, tot ceea ce am dorit din
mansarda, în înserari calde si tulburatoare, pretuieste mai mult decât anii
tovarasilor mei risipiti în jocuri, în sarbatori de familie si idile. Dar
cititorii?... înteleg si eu ca toata durerea unui adolescent miop nu va misca
nici un suflet, daca acest adolescent nu se va îndragosti si nu va suferi. De
aceea, m-am si gândit la un personaj pe care la început îl numisem Olga. I-am
povestit lui Dinu tot ceea ce ar trebui sa aiba loc prin prezenta acestei fete.
Dinu m-a întrerupt si m-a rugat: daca într-adevar îi sunt prieten, sa schimb
numele eroinei în Laura. M-am tulburat mult la început, pentru ca nu stiam cum
sa fie fata care va strabate sufletul adolescentului miop. Eu n-am cunoscut
decât pe fetele cizmarului vecin, care în nici un caz nu pot trece într-un
roman. Cea mai mare, Maria, era slaba si rea; îsi teroriza fratii, fura caise
verzi si tipa alergând dupa tramvaie. Cealalta, Puica, era grasa si murdara.
Nici una, nici alta nu puteau seduce un adolescent. Aceasta, nimeni n-o putea
întelege mai bine ca mine. Dinu mi-a marturisit ca ma poate ajuta. A cunoscut
atâtea fete, îmi spune. Dar cum as putea scrie eu un roman cu o eroina
cunoscuta de Dinu? M-am hotarât sa ma gândesc, în timp ce voi scrie, la
vara-mea. De câteva saptamâni, de câte ori o întâlnesc, îi pun întrebari. Am
vestit si pe Dinu ca vara-mea se afla sub observatie.
- Daca vrei sa
scrii un roman, m-a sfatuit ea, sa-l faci pe erou frumos si bun. Si sa-l cheme
Silviu. Când i-am spus titlul si subiectul romanului, nu i-a placut. Sa fie doi
eroi, unul frumos si altul urât, vrea ea. Iar titlul: Dragoste de copil sau
Flori de primavara, sau La saptesprezece ani. în zadar mi-au fost explicatiile:
"Vally draga, acesta e un roman cerebral, cu drame interioare" etc.
în zadar. Si atunci i-am ascultat marturisirile. Mi-au folosit, caci am învatat
vocabularul fetelor. Si am cunoscut câte ceva din visurile, nostalgiile si
tulburarile ei. Parca as fi ascultat marturisiri auzite de mult. îmi aminteam
ca vara-mea nu se deosebeste mult de eroinele din romane sau de acele pe care
un suflet putin exaltat si le închipuie. Dar pot eu sti ca aceasta e vara-mea,
aceasta care mi se dezvaluie la rastimpuri, antrenata de confesiuni? Stiu
despre ea ca viseaza sa cunoasca o prietena mica si buna, care sa aiba mosie,
iar la mosie un frate brun si curajos. El le-ar întovarasi prin padure, le-ar învata
sa vâneze si le-ar spune ,,tu". îmi marturiseste ca i-ar placea sa fie
într-o noapte conacul calcat de hoti. Ea ar apuca revolverele si ar aparea în
salon tocmai în clipa când fratele prietenei ar fi sugrumat de un tigan. Ar
mântui viata fratelui si l-ar îngriji într-un dormitor alb, cu masuta acoperita
de sticlute colorate. Parintii s-ar arata recunoscatori si i-ar lasa singuri,
zâmbind. Vara-mea se opreste. Nu vrea sa-mi spuna daca ea s-ar rosi sau si-ar
trage sfios mâna când fratele prietenei i-ar sopti, apropiindu-se: te
iubesc!... Stiu eu ce mai gândeste vara-mea asupra baiatului brun si
convalescent, vegheat de o sora mica si o prietena frumoasa?... Dar romanul
trebuie scris. Mi-a spus si Dinu: "Cine va mai cuteza atunci sa te lase
corigent?" Se gândeste, poate, cu bucurie la însemnatatea lui în roman. M-a
rugat sa se numeasca tot Dinu, si sa-l fac melancolic, încolo, pot scrie orice
despre el. Staruie chiar sa scriu tot ce cred eu despre el. "Dar pe cine
ar putea interesa aceasta?" gândesc eu, ca un adevarat autor de romane.
îmi merge tot mai rau, de la o vreme, cu scoala. Singura nadejde a ramas
romanul care va apare în vitrine la toamna. Corigent tot voi ramâne, dar pentru
cea din urma oara. Profesorii se vor teme de mine, ma vor respecta si se vor
împotrivi în cancelarie, când Vanciu va hotarî sa ma lase corigent la
matematica, iar Faradopol la germana.”
(Mircea Eliade,Romanul adoleescentului miop)
Citind romanul,autenticitatea
mă întâmpină la tot pasul, începând cu primul capitol intitulat ,,Trebuie să scriu
un roman”, unde cu ostentație autorul declară ca nu are nevoie de inspirație,
își va prezenta propria-i viață cu crizele adolescenței, cu colegii de școală.
Încă din primele pagini ale romanului, personajul narator-persoana I(întâi)
dezvăluie scopul: acela de a scrie un roman care să ilustreze transformările pe
care o minte le poate suferi. Naratorul dorește să facă din acesta o cronică a
dezvoltării, a evoluției unui adolescent.
Experiența de
viață a autorului este prezentată în sinceritatea, naturalețea și sinuozitatea
ei printr-o viziune subiectivă,:,, am citit,m-am întrebat, eu”. Perspectiva
naratorului-personaj asupra adolescenței este redată chiar de titlu. Deși
aparent cu înțeles obișnuit, aceste este creat în esența sa pe baza unei
metafore : ,,miop”- acest adjectiv nu exprimă doar incapacitatea eului narator
de a privi lucrurile cu claritate, ci sugerează inceritudine și confuzie, stări
specifice adolescenței, o perioadă a vieții ce constituie o treaptă de trecere
de la copilărie la vârsta adultă. Ca orice adolescent, eul narator este
preocupat de nota sa de originalitate, marea sa năzuință este aceea de a se
afirma, de a-și dovedi superioritatea;de aceea sinceritatea alimentează
discursul narativ .
Textul începe cu
mărturisirea autorului,în singurătate își începe scrierea,promițându-și că va scrie
continuu despre propria viață de adolescent neînțeles,inspirându-se din
jurnalul în care-și mărturisea tristețile. Astfel se gândește ca personajul
principal să fie chiar el,gândindu-se la cititorii săi neinteresați dacă el nu
se va îndrăgosti sau nu va suferi.Inventează un personaj feminin,Olga,iar
prietenul său ,Dinu,îi propune alt nume:Laura. Și astfel se simte
derutat,pentru că el nu cunoscuse decât fetele din apropiere,nu putea scrie
nici despre expriențele lui Dinu cu fetele și-atunci simte că salvarea ar putea
fi propria vară.Aceasta îi cere să scrie despre un personaj frumos și bun sau
chiar despre doi eroi opuși,iar titlul să fie altul.Valy i-a destăinuit din
visurile fetelor,nostalgiile lor;își amintește fanteziile verișoarei sale ,de
întâmplările romantice visate,un adevărat roman de dragoste.
Dinu îl readuce
la realitate ,spunându-i că trebuie să scrie totuși romanul,ca să nu rămână
corijent,ba chiar el să fie unul dintre personaje,să-și păstreze numele.Gândul lui,al
personajului, este însă la corijența inevitabilă la matematică și
germană.Ultima speranță este apariția romanului care îi va aduce respect în
fața profesorilor.
Durerea
adolescentului miop, naiv, sentimental şi visător, se realizează prin tehnica
menţionată, faptul că autorul prezintă în operă procesul de scriere a acesteia.
Personajul îşi spune în repetate rânduri că trebuie să scrie un roman.
Acesta descrie chiar de la început procesul şi modalitatea de scriere a
romanului,constituind o doză de speranţă; adolescentul miop vedea această
realizare ca o soluţie la problemele de la şcoală, dar şi pe cele legate de
imaginea sa în faţa colegilor.
Portretul fizic
al personajului este dezvoltat cu ajutorul autocaracterizării:,,un adolescent
miop, urât și plin de coșuri".Personajul este complexat în ceea ce
privește aspectul său fizic.Această afirmație reiese din întâmplările și reacțiile
ulterioare ale acestuia,se simte inferior față de cei din jurul lui , motiv
pentru care refuză să ia contact cu fetele. Este curios,îi place să se
sfătuiască cu cei din jur și să ceară ajutorul atunci când are nevoie: apelează
la verișoara lui Valy, pentru a afla câte ceva despre mintea fetelor.Totuși câștigă
încrederea de sine de a avea succes în fața profesorilor prin scrierea
unui roman.
,,Adolescentul
miop” nu este un personaj unic din punct de vedere al caracterului său, ci,din
contră, este un simbol al adolescenţei – perioadă mai degrabă a mentalităţii
decât a fizicului sau a vârstei.Adolescenţa este pentru orice om, indiferent de
vremurile în care a trăit, vârsta marilor şi a celor mai multe contradicţii.
Aceasta este graniţa dintre luminoasa copilărie şi maturitate;
aceasta este vremea când poate fi expulzat din inocenţă şi supranatural în
lumea descoperirilor plăcute sau nu şi a viselor bazate pe realitate, nu pe
imaginație. Scopul real al tânărului scriitor este autocunoașterea prin căutarea
drumurilor, învingerea slăbiciunilor, voința, construcția personalității și
descoperirea de sine. Descopăr un roman sincer, autentic, naiv și
contradictoriu, ca sentimentele unui adolescent,iar monologul interior are o
funcție narativă care prezintă zone nedeslușite.
,,Romanul se dorește a fi:mai mult decât un roman autobiografic. Voiam să fie, în acelaşi timp, un document exemplar al adolescenţei. Îmi propusesem să nu inventez nimic, nici să nu înfrumuseţez - şi cred că m-am ţinut de cuvânt”. (”Memorii”)
