Relațiile de
prietenie au un rol important în viața fiecăruia dintre noi, însă ele nu pot fi
clădite artificial sau forțate, ci necesită timp și implicare din partea
noastră. Ne împrietenim cu oameni pe care îi percepem ca fiind asemănători
nouă, cu care avem interese, valori sau credințe asemănătoare și, pe baza
acestor similitudini, începem să construim din ce în ce mai mult, să investim
afectiv, să ne deschidem unul în fața celuilalt.Este acel,,ceva”care atrage
–tonul glasului,privirea,mișcarea ochilor,zâmbetul,gesturile.
Cred că un prieten
adevărat mă acceptă așa cum sunt, autentic,așa mă simt în
largul meu; îmi vrea binele,îmi dă voie să aleg singur, adică îmi oferă spațiul
de care am nevoie, pentru a lua propriile decizii și nu mă influențează cu sfaturi,
mai ales dacă nu i le solicit. Dacă greșesc, nu mă va face să mă simt vinovat
sau rușinat pentru asta, ci va încerca să mă susțină, să fie alături de mine,
încurajându-mă să îmi asum responsabilitatea
pentru greșelile mele. Adică va menține o distanță suficient de mare între
mine și el, astfel încât să am spațiul necesar să văd și să îmi asum
propriile fapte, să stau eu cu mine și să reflectez dacă am greșit sau nu, unde
am greșit și ce pot învăța din asta, în loc de a sări repede să mă salveze,să
îmi distragă atenția de la propriile trăiri inconfortabile. Va menține o
distanță suficient de mică între mine și el, pentru a putea să simt că „nu
sunt singur”, că este acolo pentru mine în continuare,că mă acceptă în ciuda
greșelilor mele.
La rândul meu,dacă sunt prieten cu cineva,
acest lucru nu înseamnă că trebuie să fiu tot timpul de acord cu el, ci înseamnă că în
ciuda diferențelor de opinii, îi arăț în continuare respect. Cred că un
prieten respectă sentimentele celuilalt prin simplul fapt că nu le judecă, că
nu încearcă să le oprească. Dacă prietenul meu se simte trist, îi ofer
spațiul necesar de a-și trăi acea tristețe și a se elibera de ea, sunt alături
de el, empatizeaz cu el, îi arat
compasiunea și înțelegerea mea, îi spun că îmi pare rău, însă nu mă
grăbesc „să-l salvez” de propriile trăiri, mai ales că această salvare este una
temporară, superficială și care doar amână confruntarea lui cu acele
trăiri.
Dacă prietenul meu s-a înfuriat ori este deranjat de ceva
ce am făcut eu, nu mă grăbesc să-i spun
„te înșeli”, „ți se pare” ori „exagerezi” – în acest fel îi arăt că sentimentele
lui nu contează. Accept faptul că el s-a înfuriat -poate pentru că a simțit că
l-am nedreptățit cumva, chiar dacă nu aceasta a fost intenția mea, însă îi
propun să tranșăm problema, îmi expun punctul de vedere
Prietenia
presupune reciprocitate, presupune dorința de a-l ajuta pe celălalt dacă are
nevoie de ajutor.Prietenul este alături și în momentele frumoase, dar și în
momentele dificile ale vieții, este sincer cu mine,cu tine și îți spune
inclusiv ceea ce nu vrei să auzi, se bucură pentru tine și te încurajează
să-ți urmezi obiectivele și visurile, nu te minte, nu te vorbește de rău, își
face timp pentru tine, este interesat de viața ta, te ascultă și nu te judecă,
este „aliatul” tău și nu „rivalul.”
un sfat: alege cu mintea, dar și cu sufletul, persoanele cărora le acorzi prietenia , iar apoi să nu uita să hrănești respectul, încrederea și afecțiunea care stau la baza acelei relații.
