joi, 28 aprilie 2022

compunere---Cireșul înflorit




Pe potecile neumblate ne ur­mează stoluri jucăuşe de pă­sări care ciripesc cu glasuri vesele. Pătrundem eu și bunicul încet în pădure, şi păsă­rile ne urmea­ză, zburând pe deasupra noas­tră, alergându-se printre mesteceni înfrunziţi. Soarele încălzeşte uşor şi simt cum în lumina lui, ar­borii încep să freamăte. Adie un vânticel subţire şi încă rece, care ne învăluie cu mirosul umed al pădurii, mirosul frunzelor uscate din toamna trecută.  Păsările sunt încă lângă noi, cântă şi zboară cu o bucurie de neoprit.  Pe cerul albastru-albastru strălu­ceşte în soarele amiezii un norişor alb. În aer s-au ridicat gâze ce par să se mişte fără o direcţie anume: sunt doar bu­curoase de căldură, se zbenguie în aerul primăverii. Chiar lân­gă piciorul meu, o al­bină a găsit fericită o floare de bujor ușor parfumat.În față mi-a apărut cireșul înflorit, poate că, dacă aş fi închis ochii, l-aş fi găsit și eu. Să merg, cu ochii închişi, dus de aburul acela de par­fum dulce-amărui, delicat şi profund. Poate îl gă­seam doar ascultând zecile de gâze mici, ce lăsau în urmă, ca nişte firişoare invizibile, zumzetul lor, pentru a deveni în jurul lui o vibraţie veselă şi neîn­treruptă. Dar înainte să-i simt adierile, l-am văzut. Era acolo, un pic înclinat, cu o coroană roz,rotundă,de flori: primul cireș înflorit din an. Era ca un soare strălucitor. M-am apropiat şi m-am alăturat şi eu şleahtei de albine, gâze şi musculiţe ce se învârteau înnebunite de fericire în jurul glo­bu­lui rozaliu de flori. Câteva păsăruici venite, neştiind ce altceva să facă de bucurie, săreau de pe o cren­guţă pe alta, cântând şi ciripind. Fără îndoială era momentul de glorie al cire­şu­lui.Acum este vedeta poienei,a primăverii. Şi, cu bunăvoinţa celui mai puter­nic,lasă gâzele ameţite de parfumul şi strălucirea lui să se odihnească, din când în când, pe câte-o floare din crengile lui, înainte de a-şi relua zborul rotund şi euforic. Ne lasă pe noi,colindătorii pădurii, să ne odihnim privirea pe el, să ne încăm din frumuse­ţea lui pură. Nu, nu era doar bunăvoinţă din partea lui, era iubire necon­diţionată, revărsată prin fiecare floare deschisă, prin fiecare petală,ca o lumină ce se lasă atinsă. În mod ciudat, toţi cei aflaţi în jurul lui, oameni, păsări sau gâze, îi răspundeam cu acelaşi fel de iubire.