,,Când am fost ura am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, că mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.
Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ți-este inima iubire,
Când ți-este sufletul iertare.
știu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viața trecem în neștire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriștea cât de mare,
Și înălțarea e-n iertare.”
Titlul este
format din cuvântul:,,rondel”,care precizează specia literară cu formă fixă,
alcătuită din 13 versuri distribuite în 3 catrene şi un vers liber,separat,cu
rol de concluzie(numele ,,rondel" vine de la adjectivul „rond”(rotund),
deoarece are drept caracteristică reluarea unuia sau a două versuri sub forma
de refren, pe parcursul întregii poezii.);adjectivul posesiv,,meu”arată că
poezia îi aparține.
Tema poeziei este iubirea considerată de eul liric
modalitatea de a atinge echilibrul vieții,este un elogiu adus sentimentului de
iubire
În cele trei
strofe,iubirea și ura sunt prezentate ca stări ale eului liric,redând astfel
stările extreme ale fiecărui om.
Poezia ,,Rondelul
meu" se situează opus față de ,,ură",poetul identificându-se cu
sentimentul de iubire,este un monologul liric,mărturisirea poetului care
observă.
Prima strofă
debutează cu o afirmație:„Când am fost ură am fost mare”, formulată din punctul
de vedere al unui sentiment personificat,omul a trăit,a existat ca o ,,ură”,o
antipatie profundă, nestăpânită,care i-a dat mândrie,strălucire.Versul care
urmează începe cu conjuncția,,dar”care schimbă sensul trăirii,în
prezent,,astăzi”,și-a transformat ființa în iubire.Repetiția,,sunt mare, căci
mă simt iubire”accentuează trăirea cu intensitate a iubirii,a sentimentului
intens de afecțiune profundă.
Expresia,,sunt mare”arată importanța,însemnătatea
deosebită căpătată de omul ce poate trece prin sentimentele umane: de la ură la
iubire.
Omul ce nu
cunoaște,,îndurarea,iertarea,crede în măreția,importanța lui,dar inima plină de
iubirea îi înalță,,firea”,natura,caracterul,iar iertarea este calea sufletului
spre libertate. Sentimentul de iubire este înălțător, ducând la descătușarea
energiei negative a ființei.
Poetul recunoaște că a trecut prin
ispitele vieții:ură,deznădejde,disperare,dar iubirea l-a salvat.Vede în
sentimentul iubirii creșterea în suflet spre cunoașterea binelui și a
adevărului.Viața e plină de greutăți,de aceea poetul vede în iubire o sursa de
regenerare,reînnoire,de înălțare a sufletului în spațiile marilor spirite. Sufletul,
văzut ca o ,,iertare" a răului în neînțelegerile vieții este principala
cale de salvare a omului,,iertarea” este speranța de mâmtuire a omului,de
ieșire din durere și din încercările grele ce se abat în viață.Și-a găsit
alinarea în iubire în ciuda primejdiilor,a încercărilor,pentru că,, înălțarea
e-n iertare”,în lumină, iertarea schimbă în bine orice suflet, orice
minte. Iertarea este prima virtute ce izvorăște din iubire, este urmarea
iubirii curate.Știu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viață trecem în neștire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriștea cât de mare,
Și înălțarea e-n iertare."
Prezenţa eului liric în poezie este evidentă prin pronumele,verbele la persoana I „mă, mine,am fost,simt”sau autoadresarea în monologul poetic prin pronumele,verbele la persoana a IIa:,,te,ți,ești,ridici”.Substantivele:iubire,inimă,suflet sunt din limbajul iubirii,iar ,,uitare,îndurare,iertare”-cuvinte ale milei,compasiunii,înțelegerii; ,,înălțarea”arată demnitatea cea mai mare pe care omul o poate avea,este drumul ajungerii la ideal.
Cunoșterea de sine este un proces individual,este ca o călătorie spre lumea interioară a ființei. Cunoașterea de sine este un proces care vizează auto-studiul și înțelegerea de sine. Este necesar ca o persoană să se înțeleagă pe sine și lumea din jurul lui. Ce se întâmplă? De ce trăiește? Care este scopul existenței? Înțelegerea propriilor caracteristici, a ta, a prezentului. Această înțelegere și cunoaștere apare în procesul vieții. Începe în copilărie. O persoană devine mai experimentată, începe să înțeleagă mai bine pe sine și lumea din jurul lui. Este important să se dezvolte constant în acest proces.
Imaginea de sine se
referă la totalitatea percepțiilor privind abilitățile, atitudinile și
comportamentele personale. Poate fi înțeleasă ca o reprezentare mentală a
propriei persoane sau ca o structură organizată de cunoștințe declarative
despre sine care conduce comportamentul social, acțiunile întreprinse. Imaginea
de sine presupune conștientizarea a „ cine sunt eu” și a „ ce pot să fac eu” și
în funcție de aceasta este influențată atât percepția lumii, cât și a propriilor
comportamente. O persoană cu o imagine de sine săracă sau negativă va tinde să
gândească, să simtă și să se comporte negativ. Imaginea de sine- EUL- nu este o
structură omogenă și singulară. În cadrul imaginii de sine facem distincție între
Eul( sinele) real, Eul(sinele) viitor și Eul ( sinele) ideal.
