Imaginează-ți că ești în vacanță, la bunicii tăi. Scrie un text narativ, de cel puțin 150 de cuvinte, în care să prezinți reîntâlnirea cu cineva drag, pe care nu l-ai văzut de foarte mult timp, incluzând o secvență dialogată, de minimum patru replici, și una descriptivă, de minimum 30 de cuvinte.

 

Intru așa singur în curtea umbrită și-l văd ridicat cu mult dea­supra celorlalți copaci. Era mai înalt decât stejarul de-alături,un copac bătrân și totuși viguros decât cireşul încărcat de flori. Îl întreceau numai teii care străjuiau intrarea în grădină. Fără să mă vadă bunicul,care sigur mă va descoperi,mă adăpostesc sub el,copacul bătrân şi privesc cum cad câteva picături de apă, în care se oglindește cerul înseninat. Îşi întindea ramurile pline de frunzișoare ca un salut. Îl priveam cu milă...era bătrân cu multe ra­muri uscate, răsucite ciu­dat ca un evantai. Mă uitam, ca să-i înţeleg tristeţea. Așa bătrân cum era,vedeam speranța că prin frunzele pe care le mai avea va mai apuca încă o toamnă, o ultimă încercare înainte de sfârșit.în curtea aceea era totuși seniorul.

-Ți-a fost dor de copaci,de flori,de verde,nu-i așa?

Am tresărit la vorbele spuse încet,la mâna pe care am simțit-o mângâindu-mi capul.Era moș Petrea,prietenul bunicului,pe care nu-l mai văzusem de câteva veri.Ce reîntâlnire plăcută!

-Unde-ai fost, moșule,pe ce cărări necunoscute ai umblat?

-Am fost sus în munte,s-aud liniștea,iarba, bon­darii.

-Și cum se-aude liniștea?

-Așa ca o înfiorare a vântului ce se strecoară printre frunzele abia ieșite din muguri.Acolo l-am întâlnit pe regele cerbilor, cel cu stea în frunte,cu coarne frumoase,cu ochii mari şi negri. 

Moșul îmi vorbeşte cu ochii închişi, de parcă s-ar înfiora de ceea ce a văzut cândva. Îmi spune că toți copacii au un suflet al lor,că primesc ajutor din fundul pământului,că ei se roagă în singurătatea nopților senine.Apoi face un semn ca o cruce spre pomul meu cel bătrân și pleacă.L-am strigat și-am alergat să-l prind din urmă,mi-era dor de poveștile lui,de glasul,de râsul lui ca o șoaptă,de felul în care -și ridica ochii spre cer.El și cu bunicul erau pentru mine o altă lume,era timpul fără griji,era mirosul primăverii,era clipa de sărbătoare.Nu l-am ajuns,plecase...iar bunica mi-a dat,zâmbind,un măr roșu ca un ou de Paște...era de la moșul meu.

Peste câteva zile vacanța se va sfârși,iar eu voi aștepta vești de la copacul cel bătrân,de la moș Petrea,de la bunici....La plecare văd ramurile copacului,mâinile bunicilor salutându-mă,iar eu le  înțeleg freamătul:,,suntem aici, iar tu,băiete,învață de la noi,bătrânii,să ai putere în fața greutăților”....