Visul
unei nopți de iarnă…
Orice om visează altfel în nopțile lungi de
iarnă…și-n vis se făcea că din ceruri mâini uriașe cern norii albi adunați din
glaciar spre pământ și atunci…spre pământ incepe baletul: la inceput, vijelios
mânat de viscolul venit tocmai din nordul arctic.Apoi pământul dezgolit de
verdele și de arămiul toamnei,cu vietățile și zburătoarele ascunse sau
plecate,cu oamenii infrigurați și grăbiți este luat intr-un dans lent,amăgitor,viclean…
de fulgii grațioși,fără a vedea că sunt transformați in statui albe,in moși Crăciuni.Totul
e alb,drumurile devin alunecoase,copacii par,in nopțile intunecoase,
fantome,căutând secrete ale pământului ce doarme,urmărind secunda inghețată a
timpului.
Și-ntr-o astfel de noapte, o stea a vestit un miracol și de-atunci Iarna cu
albul ei ,cu cenușiul cerului lipsit de soare, cu brazii impodobiți de
colinde,cu obrajii inghețați și cărări strâmte printre nămeți este așteptată de
toți oamenii dornici de viață,de visul spre nemurire .
