Formularea opiniei:
După opinia mea,teatrul este o formă de artă ușor de receptat,datorită jocului actorilor.Recent,am vizionat o piesă de teatru,la care sala a fost arhiplină.Spectacolul de teatru,,O scrisoare pierdută”de Ion Luca Caragiale m-a atras atât prin afișul inedit,cât și prin jocul și vestimentația actorilor.
Dezvoltarea argumentelor:
-ineditul afișului: Un afiș viu colorat,cu imaginea Zoei și a lui Tipătescu îmbrățișați pe fundalul unui decor de secol al 19-lea m-a atras prin sugestiva îmbinare între povestea de amor și conflictele din viața politică și socială din acea vreme.Spectacolul promitea o călătorie în timp,prin vestimentația de epocă a celor doi protagoniști.
-decorul: Decorul i-a invitat pe spectatori să exploreze misterul vremurilor trecute.La începutul reprezentației,luminile s-au stins treptat,cortina grea s-a ridicat.Trecerea din spațiul contemporan în lumea de altădată s-a realizat subtil prin lumina difuză.
Cu doar câteva obiecte-două fotolii,trei scaune,o masă,un cuier,iar pe fundal o ușă cu geamuri multe-scenograful spectacolului,care este și regizor,Liviu Ciulei, a realizat trecerea din prezent în trecut,în lumea spectacolului.
Costumele s-au armonizat cu decorul și cu trăsăturile personajelor.Zoe,întruchipată de Mariana Mihuț,o actriță cunoscută prin capacitatea de a interpreta roluri complexe,avea o superbă costumație de epocă:rochie lungă din catifea,dantele,pălărie,mănuși,oscilând între orgoliu feminin și tandrețe.
-jocul actorilor: Povestea de dragoste cu scrisoarea compromițătoare pierdută s-a îmbinat cu intrigile politice într-un ritm alert,așa cum se petrece și acțiunea piesei.Fiecare moment a fost gândit,astfel încât să includă în țesătura gesturilor,a mișcărilor,o aluzie.Imaginea cea mai cuprinzătoare a,,stilului”romînesc de a face politică,,farsa electorală”-după cum a fost etichetată piesa- a avut parte de montări și viziuni regizorale,dar aceasta mi s-a părut cea mai reușită.Gesturile,mimica,subtilitățile din vocea personajelor au făcut aluzii la personalități din lumea contemporană,provocând râsete printre spectatori.S-a creat un fel de comunicare între public și actori,bazată pe subtilitatea aluziilor la realitatea contemporană.
Concluzia:
Spectacolul acesta este,pentru fiecare generație de actori și spectatori,o întâlnire cu geniul comic al lui Ion Luca Caragiale,care și-a dus spectatorii,în capitala unui județ de munte,unde a fost concentrată întreaga lume românească în deplina splendoare a metehnelor ei.
