LA GURA SOBEI de Vasile Alecsandri

Poezia "La gura sobei" reia, cu aceeași tentă de artă poetică, atmosfera din "Serile la Mircești", acum, in corelație cu aceeași spaimă a "fenomenului boreal", fiind mai bine accentuată prietenia focului:

"Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește
Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpăiește,
Si prin flacara albastră a vreascurilor de aluni
Văd trecând in zbor fantastic a poveștilor minuni."

Spațiul imaginar se edifică de asta data chiar din plasma iluzorie a flăcărilor, Alecsandri intuind, in imaginea magică a focului purificator, creator de lume, in simbolistica lui complexă, geneza,nașterea creației poetice. În reveria creată de pâlpâirea veselă a flăcărilor se succed imagini ale gândului lăsat liber, sondând acum fascinanta mitologie autohtonă : pasărea măiastră ce se luptă cu balaurul,salvând vieți dragi  ;apar cerbii căutați pentru pietrele prețioase ce trec,,punți de aur”dintre viață și moarte;caii din povești fug ca gândul,purtând voinicii spre tărâmuri de vis; zmeii ascund în palatele lor fete frumoase,răpite de pe pământ,pentru a căuta iubirea,pentru care vor fi pedepsiți ; sunt prezente pajurile înaripate,năzdrăvane ce trăiesc pe tărâmurile întunecate, care-i ajută pe Feții-Frumoși să revină învingători pe pământul,unde vor găsi dreptatea și iubirea.În filmul cu atâtea personaje de basm,undeva ,,tupilat”,ascuns între flori stă Pepelea(Păcală),nebunaticul,privindu-le,zâmbind, pe zânele ce ies din lacul,,cel de lapte”,loc divin neștiut de ochii pământenilor.Enumerarea personajelor de basm arată cunoașterea de poet a poveștilor copilăriei,farmecul de care se lasă purtat,desprinzându-se de lumea reală.Impresionante sunt epitetele alăturate personajelor fantastice:măiastră,de aur,mândre,năzdrăvane,dar și comparația:ca gândul,visul oricărui muritor de a călători dincolo de tărâmul nostru.

"Iat-o pasere maiastra prinsa-n lupta cu-n balaur
Iata cerbi cu stele-n frunte carii trec pe punti de aur;
Iata cai ce fug ca gandul; iata zmei inaripati
Care-ascund in mari palaturi mandre fete de-mparati./
Iata pajuri nazdravane care vin din neagra lume,
Aducand pe lumea alba feti-frumosi cu falnic nume;
Iata-n lacul cel de lapte toate zanele din rai...
Nu departe sta Pepelea, tupilat in flori de mai."

Din aceasta lume imaginară,ce se perindă prin fața ochilor visători, in final, se conturează chipul ființei iubite, o Ileană Cosânzeană din basm,iubită cândva.Dacă celelalte personaje au dispărut din fața-i,tabloul amintirii iubitei îi  rămâne într-o reverie  până in zori, invingând  in felul acesta, urgia de afară.Este plină de melancolie ,de regret aducerea-aminte a ființei iubite și acum pierdută.

"Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce ma-ncântă
E Ileana Cosânzeana!... in cosiță floarea-i cântă.
Până-n ziua stau pe gânduri si la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!".

Fiind un pastel, deci, implicit, o descriere literară sunt prezente imaginile artistice, între care predomină cele vizuale,poezia pare un film ce se derulează în fața ochilor spectatorului-poet plin de visare. Prin descrierea artistică, se prezintă impresiile şi trăirile poetului, în ipostaza unui eu contemplator al scenelor derulate care îi provoacă o varietate de reacţii:curiozitate,ironie,zâmbete,ușoară tristețe.

Versurile de largă respirație de 16-15 silabe,ritmul iambic definesc poezia  ce emoționează prin muzicalitatea imaginilor,iar titlul este format dintr-un complement de loc,,la gura” cald,luminos,plin de iluzii,de visare și un substantiv în cazul genitiv,,sobei” care arată obiectul din casă de care poetul se atașează în anotimpul care nu i-a plăcut,deși l-a descris .