,,Hai mai bine despre copilărie să povestim,căci ea singură este veselă și nevinovată.Și,drept vorbind,acesta-i adevărul.Ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții,la ce poate să le ducă ziua de mâine,sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire!Copilul,încălecat pe bățul său,gândește că se află călare pe un cal din cei mai năstrușnici,pe care aleargă,cu voie bună,si-l bate cu biciul și-l strunește cu tot dinadinsul,și răcnește la el din toată inima,de-ți ie auzul;și de cade jos,crede că l-a trântit calul,și pe băț își descarcă mânia în toată puterea cuvântului”.....
ipoteza: Din punctul meu de vedere,enunțul din prima frază exprimă un îndemn adresat ființei adulte de a retrăi,prin intermediul amintirii frumusețea și farmecul copilăriei.
argumente: În primul rând,afirmația că singura vârstă,,veselă și nevinovată”este copilăria surprinde,prin adjectivul,,singura”,unicitatea trăirilor acestei vârste:e ,,veselă”,deoarece numai un copil are capacitatea de a găsi cu ușurință prilej de bucurie în cele mai simple lucruri,de a fi vesel în ,,lumea”pe care o creează prin joaca lui.
În al doilea rând,copilăria e vârsta,,nevinovată”,întucât inocența specifică vârstei îl ține pe copil departe de problemele grele ale vieții;e vârsta la care ocrotirea părinților și a celorlalți adulți din preajmă îl țin pe copil departe de griji.
Pe de altă parte,adjectivul,,singura”exprimă,din punctul meu de vedere și un fel de amărăciune a adultului care înțelege că nici veselia,nici nevinovăția copilăriei,nu se regăsesc pe deplin în alte etape ale vieții.
concluzia: Afirmația naratorului justifică îndemnul de,,a povesti”despre copilărie și de a alunga în acest mod tristețea.Enunțul conține atât un îndemn,cât și un argument.
