ÎNTÂIUL DRUM (clasa a VI-a)
Ion Agârbiceanu
E iarnă și ninge cu fulgi rari coborâți de sus pe pământul
pe care-l simt străin.Nu e o iarnă friguroasă ca altele din trecut.
În această atmosferă,autorul pătrunde într-o casă,unde
Anuța,o mamă cu doi copii era,,cuprinsă de trebi”.Copilul cel mic,,sugaciul”
plânge continuu spre disperarea mamei.O ajută, legănându-l, cântându-i,Ioniță,băiatul mai mare.Se
străduiește să-l potolească și într-un târziu îl adoarme.Nici el,nici mama nu
văd atmosfera de afară,dar în cameră e bine,flăcările focului se joacă,fără a
le păsa de vântul de afară.
În atmosfera casei liniștite,mama caută sarea pentru mâncare
și înțelege că s-a terminat,Să plece nu poate din cauza celui mic,iar Ioniță nu
vrea să mai audă din nou plânsetul.Vecinele nu au nici ele sare sau nu dau și
dintr-odată hotărăște că se va duce el să cumpere.Mama ezită,pentru că s-ar putea rătăci.În cele din urmă îi dă bănuții,o traistă,îl
îmbracă și-i dă o ,,bâtă”apărătoare.În discuția cu mama,Ioniță îi arată că știe
să numere,apoi îl petrece până la portiță. Ninsoarea se întețise,dar Ioniță era
hotărât să plece.
Sigur de noua lui stare de băiat
hotărât,merge,,vârtos”lăsând urme prin zăpada proaspătă.În liniștea satului,Ioniță auzea chiar și,,fâsâitul
fulgilor”ce se roteau asemenea unor fluturi.Voia să-și amintească drumul,trece
pe lângă un câine mare,care nu-l vede .Ninsoarea se întețește,ajunge la o
încrucișare de uliți și este nehotărât,totul era alfel,se vedea ca pe un tărâm
nou.Pleacă la întâmplare,se întoarce,revine de unde plecase,pleacă spre altă
uliță pe unde nu mai fusese și abia acum observă zăpada abundentă și
înserarea.Se oprește amintindu-și de biserica ce se afla aproape de
prăvălie.Neliniștea se transformă într-o căldură interioară și în gânduri .
Tot rătăcind este văzut de un bătrân,care-l conduce la
prăvălie,își revine și la îndemnul jupânului observă că era plin de zăpadă.
Discuția cu jupânul este plină de haz,pentru că Ioniță este provocat să numere,
pentru a dovedi că știe cu câți bani a
fost trimis..Primește sarea și chiar un dar,,o fluierice”.În prăvălie intră un
om de pe ulița lui și care vorbește despre asemănarea dintre copil și mama
sa.Pleacă amândoi: Ioniță și vecinul,vorbesc liniștiți despre zăpadă,despre
câinii care stau ascunși,iar Ioniță vede un alt aspect al casei sale,acum
potopită de zăpadă..
Acasă,mama este îngrijorată,iar în loc de răspuns, Ioniță fluieră
din jucăria primită,explicând că a primit-
o,pentru că a știut să numere,uitând să spună de toată aventura trăită.
Drumul
lui Ioniță seamănă cu al lui Harap
Alb:amândoi pleacă într-o aventură,fără a cunoaște drumul,își iau hainele dintr-o
ladă,arme-un paloș,o bâtă,merg pe drumuri necunoscute,sunt ajutați de ființe
binevoitoare,primesc daruri,se întorc transformați,mai
puternici,încrezători.Au parcurs drumul
cunoașterii.
