(caută imaginea tabloului,privește-o,încearcă s-o desenezi,nu e greu...și o vei înțelege mai ușor):
,,În scrânciobul din culme se dau flăcăi și fete,
Copile cu flori de aur, voinici cu negre plete”.
Copile cu flori de aur, voinici cu negre plete”.
Convertind natura în
sinteze liniare şi acorduri cromatice strălucitoare, Luchian exprimă spiritul
său liric, precum şi calităţile sale de mare colorist.Pensulația este largă,cu
tonalități calde,specifice unei zile de vară.
În prim- planul tabloului- o casă, iar în partea dreaptă-
un scrânciob-(construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție). Semnat dreapta jos, cu negru- „Luchian”; atât s-ar
putea spune la o privire superficială a tabloului.Dar culorile? Nuanțe
maronii,galbene-culori pământii,impun senzația de căldură,de intimitate.Maronul
este culoarea pământului,dă tabloului o atmosferă neutră,confortabilă,de
sinceritate.Poteca ce pleacă din dreapta tabloului se îngustează,trece pe
lângă casa,hanul părăsit și se pierde
spre nicăieri.E neumblată,nicio urmă n-a mai călcat demult pe acolo.Privirea caută o urmă de viață în
planul al doilea,dar apare casa cu ușa
și ferestrele ferecate- au culoarea uitării,a liniștei,sunt acoperite de praful
gros al pământului depus de vânturile anotimpurilor,la fel este băncuța
rezemată de zidul casei: singură,tristă,așteptând un om,o ființă să
poposească.Albul singurului perete pare neatins de trecerea timpului.Alături o
mână de meșter a construit pentru bucuria semenilor săi un scrânciob din lemnul
ce-l avea la îndemână,simplu,primitiv,alăturând câțiva pari neșlefuiți,dar bine
proptiți în pământ.Leagănele sunt neclintite acum,dar cât de multă veselie,câtă
mișcare,ce râsete,ce fericire a fost cândva în zilele de sărbătoare, chiar până
seara târziu,altfel n-ar fi fost pus felinarul alături.E liniște,calm.Mai
departe o casă mică,fără viață,ce a păstrat culoarea pământului completează
atmosfera de calm,de liniște,de așteptare a unui gest,a unui suflu venit de undeva. Și deodată izbucnește ca un cântec al vieții
verdele copacilor,verde deschis și mai accentuat- dă strălucire peisajului,
parcă renaște cu speranță și vigoare. Culoarea albăstrie-deschisă a cerului conturează
impresia luminoasă și transparentă a
atmosferei,lumina este omniprezentă în viață,albastrul împrumutat din umbra depărtării a unui deal
ușor întunecat,misterios ca un ochi încruntat al uitării.Prin acest accent
curajos de nuanțe,Luchian a acceptat și a înțeles prestigiul unor culori pure
în economia unei compoziții în culoarea locală.Impresionează liniile verticale trasate
cu siguranța unor gesturi
spontane. Astfel,artistul a reușit să creeze un mare rafinament cromatic și
transparențe demne de viziunea lui..... sunt virtuozități tehnice, ușor de realizat în tehnica
picturii în ulei.
