Pe la ferestre se prelinge din cerul
posomorât o lumină lichidă,care se
sleiește încet,încet pe geamuri și tremură ca o perdea groasă de gelatină.
Văzduhul e plin de melancolia stridentă a cârdurilor de călătoare îndrumate de
nevăzut spre caldul cel cald.Grădinile se îmbracă în chimonouri ușoare de
borangic,zidurile și balcoanele în zdrențe de purpură vegetală.Tonuri de bronz și de aur franțuzesc fără strălucire alternează acum pretutindeni cu portocaliul palid de flacăra înaltă,cu roșu dulce și putred de vișină coaptă.
Fiecare copac primește toamna după un ritual
propriu.Salcia,scutu-rându-și pletele,
plânge cu amar plecarea verii.Plopii lungi trimit toamnei în întâmpinare roiuri mărunte de fluturi, stejarii îi sună în cale din foi de
tinichea ruginită, iar arțarii îi depun cu evlavie la picioare stele mari de
aur.Perii se aprind la față de nerăbdare,gutuii ies la garduri îmbrăcați în
odăjdii scumpe,iar zarzării o așteaptă gătiți cu salbe vii de icosari. Frunzele
salcâmilor se agită,se strâng cap la cap într-o adiere de vânt și-ncep să șușotescă între ele, până când se desprind de pe ramuri. Numai prin candelabrele
castanilor mai spânzură până târziu stegulețele uitate…de hârtie jilavă și
cafenie.
Dalii înalte,ochiul-boului și crizanteme cu
cârlionții-n ochi,risipite care mai de care prin toate grădinițele,asistă nepăsătoare la haosul universal din jurul lor,ca și cum nu s-ar fi întâmplat.Splendoarea lor târzie,în lumina sonora a celor din urma zile cu soare,nu
pălește de spaimă la apropierea nopții friguroase.Doar toamna….
