care
învaţă mersul pe valuri, în picioare,
mai
rezemându-se cu braţul de curenţi,
mai
sprijinindu-se de-o rază ţeapănă, de soare.
Eu
stau pe plaja-ntinsă tăiată-n unghi perfect
şi
îi contemplu ca la o debarcare
o
flotă infinită de yole. Şi aştept
un
pas greşit să văd, sau o alunecare
măcar
pân’ la genunchi în valul diafan
sunând
sub lenta lor înaintare.
Dar
ei sunt zvelţi şi calmi, şi simultan
au
şi deprins să meargă pe valuri, în picioare.
Poezia Adolescenți pe mare face parte din cel de- al treilea volum
de poezii al lui Nichita Stănescu,,Dreptul la timp” (1965).Poetul își trăiește
emoțiile și sentimentele aproape corporal. Dorurile neîmplinite sunt pe punctul
de a întrezări visurile adolescenței ce i par a se împlini,urmărindu-i pe cei
ieșiți din copilărie și care încercă desprinderea de real-Pământul,pentru
a încerca Marea Trecere-spre vârsta maturității. Motivul-imagine al mersului pe
valurile mării își are punctul de plecare în mitul biblic și conferă omului puterea mântuirii de
sine. Plutirea lină, calmă, pe mare, ca un dans cosmic, sub semnul elementelor
primordiale: soarele și marea, conferă acestui poem o importanță pregnantă. Adolescenții ,cei care ies din copilărie sunt
văzuți ca niște năluci ieșite din apă,esența vieții.Titlul poeziei este format
din substantivele nearticulate:,,adolescenți”-copiii ce trec
spre vârsta marilor încercări,ce-și caută menirea,își lămuresc
neliniștile,își aleg drumul,iar celălalt
substantiv cu prepoziție,,pe mare”îndeamnă la calm și reverie, concentrare și
liniște interioară, seriozitate, meditație.Marea este viața cu valurile ei ,îi
primește pe ,,adolescenți”,sunt asemenea unor Mesia demni,curajoși,puri
,,învață mersul în picioare”,sunt acum la vârsta la care se înalță verticali.,,Mersul”
întâmpină,,curenți”-ademeniri,devieri ,încă sunt cruzi,neinițiați și caută
sprijin,reazăm în adevăruri,în lumini,simboluri ale
învierii, ale nemuririi.Cele două verbe sinonime au sensul de a rezista,ei,învățăceii, doresc să cunoască forța emoțională,ajung
să cunoască extazul,transformă concretul în imponderabil.
Poetul (eul ) îi admiră de,, pe plaja-ntinsă”,locul
unde are o stare emoțională,unde-și duce
traiul,este terenul vieții,locul stabil,îi
contemplă,,ca la o debarcare” –comparație ce accentuează coborârea din copilărie, din flota,,yolelor”,din viața lipsită de griji.Poetul este omul care trăiește
,,-n unghi perfect”,dar neîncrezător, urmărind lucid minunea transformării,așteptându-se
la ,,un pas greșit...o alunecare”,o greșeală în valurile ușoare,diafane ale
vieții,a tentațiilor. Epitetul „lenta înaintare” semnifică plutirea
lină, calmă, pe mare, ca un dans
cosmic, sunt adolescenții cuprinși de elanuri impetuoase, impulsionați
spre descoperire, cunoaștere de sine, împlinire și desăvârșire a ființei..
Ultimele două versuri reprezintă un fel de
concluzie ,o constatare a întregii poezii, fapt subliniat și prin utilizarea
conjuncției adversative „dar”, care stabilește o opoziție cu ideea din
versurile anterioare. Spre deosebire de așteptarea celui care îi contemplă,
tinerii au căpătat deprinderea de a „merge pe valuri”( ca Iisus), semn al
puterii extraordinare a acestei vârste mitice și al încrederii pe care
adolescenții o au în ei înșiși. Cele două epitete, „zvelți” și „calmi”, reprezintă calități ale
tinerilor. Adverbul
„simultan” evidențiază ideea unei alinieri ca într-o competiție care-i ajută să se cunoască.
Expresivitatea este una dintre caracteristicile stilului
lui Nichita Stănescu prezentă și în
această poezie și este datorată unui limbaj simplu, firesc, fără multe figuri
de stil, pentru că poezia nu se mai bazează pe reprezentare, ci este ea însăși
un act. Transparența ideii poetice este ilustrată aici de imagini artistice și de prezența eului liric ca spectator.Cuvintele au muzicalitate,sintaxă
dreaptă,calmă,firească,ritmată,ca o respirație a mării și a pământului,cu
rimele venite ,parcă,din întâmplare.
