1+3= Dimitrie Anghel este unul dintre cei mai
importanţi reprezentanţi ai simbolismului în literatura română. El cultivă
mediul naturii artificiale, umanizate al grădinilor . A fost definit „Luchian al literaturii noastre“,dar și
„poetul florilor“.În volumul,,În grădină”(1905) transpune peisajul naturistic
prin sensibilitate, fantezie și eleganță. Opera sa poetică afirmă permanența
naturii, veșnicul proces de reînviere a acesteia.
În poezia,,În grădină” se aduc imagini din universul floral, cântând
miresmele şi culorile lui mirifice, stabilind corespondenţe între regnul
vegetal şi uman. Se poate spune și că, pentru Dimitrie
Anghel, grădina reprezintă ceea ce însemna pentru
Eminescu pădurea. Grădina însăși poartă în sine
un simbol edenic pertinent, chiar dacă pare că se păstrează
într-un orizont terestru. Poetul florilor,prin melodia versurilor sale,
parcă dansează un tangou al sentimentelor, o luptă cu sine, de-a învinge
tristețea față de trecerea ireversibilă a timpului, printr-o sensibilitate
delicată, fantezie sclipitoare, rafinament intelectual şi muzicalitate. Spațiul
grădinii ilustrat de Dimitrie Anghel în această poezie devine un refugiu al
sinelui, un mediu protector pentru poetul care se simte, probabil, nesigur în
afară:,, Ce iertator și bun ți-e gândul în preajma florilor plăpânde”.
Jovialitatea, bucuria copilăriei, sunt sentimente ce animă grădina, care pare
asemenea unei amintiri din perioada copilăriei.
E de observat că florile pe care le cântă sunt flori de
grădină: florile de nalbă,florile de mărgărint, iasomia și trandafirii. Chiar
din primele versuri ale poeziei înţelegem esenţa liricii şi a structurii sale
lăuntrice. Cromatica e dominată de alb, cuceritoare culoare a purității care
determină adâncirea în calmul meditativ. Armonia florilor și a culorilor e
percepută mai întâi olfactiv, pentru ca apoi poetul,eul liric,să-și construiască
o alteritate,o altă existență, ce-și regăsește echilibrul și bunătatea,
contopindu-se în această armonie perfectă. Spațiul e unul idilic, la marginea
paradisiacului, sugerat metaforic prin imaginea stolului „de fluturi de
argint".Eroul liric intră în grădină ca într-un templu, fiind cuprins de
miresmele,,dulci ”, iar florile-i „dezmiardă ochii”,este ca-ntr-un basm ,simțurile
îi sunt copleșite, mângâiate,influențându-i gândirea,luându-l părtaș pe cititor
să privească varietatea de tonuri și nuanțe.Epitetele sunt delicat ,sensibil
alese ,se adresează vizualului ca în acuarelele pline de luminozitate.
„Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gânduri
blânde.../ Ce iertător şi bun ţi-i gândul, în preajma florilor plăpânde“,
Contopindu-se cu lumea florilor, poetul vede în ele
simboluri umane, le înzestrează cu atribute omeneşti,așa ,,plăpâne” ,,râd în
grămadă ;flori de nalbă și alte flori de mărgărint”trăiesc bucuria de a
fi.Enumerația celor două flori accentuează puritatea,albul pur al grădinii,al imaginii. Prin
metafora :”De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint”,
poetul oferă o imagine vizuală inedită, mirifică, aproape feerică, făcându-ne
să ne imaginăm florile albe în formă de fluturi. Ea se referă, de fapt, la comparația
nalbei și a mărgăritului cu fluturi de argint,simbol al eleganței și al
delicateței,al vieții fără constrângeri.
A doua
strofă aduce nu numai imaginea înserării, ci și o resemantizare complexă a
stării idilice cu care debutează poezia. O alta perioadă a existenței este
sugerată în această strofă a poeziei prin intermediul spectacolului senzual.
Melancolia
nu se naște doar din apropierea înserării, ci și dintr-o stare de pace sufletească,de
liniște perfect compatibilă imaginii iasomiei delicate sau a trandafirilor -simbol
al iubirii.. Armonia simțurilor, cu accent pe vizual si olfactiv, e completată
de melancolia eului surprins în spațiul ocrotitor al grădinii.
Florilor zugrăvite le sunt comune tristeţea, regretul
fericirilor pierdute, zbuciumul şi suferinţa,,spre seară”momentul stingerii
luminii-atmosfera angelică,magică. Repetiția epitetului
personificator,,sfioasă”completează atmosfera delicată. Iasomia umanizată,,sfioasă,neprihănită”accentuează
liniștea absolută,starea primordială paradisiacă ,evocă amintirile amurgurilor de vară.
Poetul este însă un fantezist, priveşte lumea florilor
prin prisma reveriei, recompune peisajul concret prin propriile lui senzaţii,
cu o mare putere imaginativă.Trandafirii ,,cu foi de ceară”
simbolizează cupa vieţii, sufletul, inima, iubirea stinsă, prin prea repedea
ofilire după trecerea ,,zilelor de vară”,plâng și ,,trăiesc mâhnirile clipelor
,,seninului”.
Intensitatea sentimentelor de bucurie, dar și de tristețe
și de melancolie este accentuată de folosirea unor figuri de stil= epitete: ,,dulci,
blânde, iertător, bun, plăpânde, sfioase, neprihănită”; metafore:,,stol de
fluturi de argint” ;comparații:,,de parcă ar fi căzut...”personificări:,,râd..plâng..trăiesc”.Mărcile
gramaticale ale prezenței eului liric sunt pronumele personale la persoana I sau
a II-a:,,mă, ți”. Prin versificație, poezia are muzicalitate și o tonalitate
duios melancolică. Poezia,,În grădină”cuprinde versuri cu măsura de 17-18
silabe, ritmul iambic,rima împerecheată.
2=ODA=????
(eu cred că ,,În gradină” este o ars poetica (este un text, o poezie în care autorul își exprimă concepția despre artă), sintetizează universul poetic creat de autor; este
un univers romantic cu elemente simboliste, poezia este o idilă simbolistă; este
o meditație, în acelasi timp, pe tema fortuna labilis(latină=soartă
schimbătoare), face din floare imaginea virtuţilor sufletului, fiind perfecţiunea spirituală;floarea este simbolul dragostei şi
armoniei; ea este copilăria şi, într-un fel, se identifică cu starea edenică. într-o maniera simbolist -romantică.
Este sugerat prin flori conceptul de poezie pură, sunt cultivate simboluri
florale care asociază stări de spirit, persoane, avem o sinestezie subtilă între mirosuri și imagini, avem o gândire analogică în locul celei logice.)
ODA-- (din limba
greacă=aeidin-cântec) este o specie a genului liric, prin care autorul exprima
direct sentimentele de admirație și venerație pentru țară, popor, o personalitate
glorioasă, o idee mareață sau un eveniment de interes național. Tonul este
elogiativ, autorul reliefând meritele deosebite ale celui lăudat,
omagiat. Elementele caracteristice odei:
-are caracter solemn și de adresare,
-începe cu o invocație retorică,
-Ton solemn, intensă vibrație liric,
-Ritm amplu și avântat,
-Sentimente de preamărire și adorație,
-Concentrarea sentimentelor într-o formă adecvată,
-Exprimarea directă prin intermediul monologului,
-Ultima strofă conține un îndemn.
4=dulci=atribut adjectival=adjectiv variabil,două
forme,gen feminin,nr.plural,caz nomin.,grad pozitiv
(de)flori=atribut substantival prepoz.=subst.comun.simplu,gen
femin.,nr.plural,caz acuz,neartic.
blânde=atribut
adjectival=adjectiv variabil,patru forme,gen neutru,nr.plural,caz acuz.,grad
pozitiv
5=stânsă(stinsă)=atribut adjectival –adj.participial
6=seninului...zilelor=atribute substantivale genitivale
7=alor mei=atribut pronominal genitival
de acolo=atribut adverbial
8=mă=complement direct=pronume
personal,pers.I,nr.sing.,caz acuz;formă neaccentuată
9=(spre)sară=complem.circ. de timp
(pe)
fața=complem.circ.de loc
(-n)veci=complem.circ. de timp
(-n)trandafiri=complem.circ.de loc
10=tabloul—Peisaj
de Ion Țuculescu
În uleiul pe pânză „Peisaj ”semnat I. Ţuculescu în partea
dreaptă, jos, imaginea se încarcă de vitalitate odată cu mobilizarea creativă a
artistului, care recreează o dublă percepere a realității, prin simţul văzului
şi prin receptarea interiorizată. Prin folosirea iscusită a verdelui ,dar mai
ales a culorilor calde:roșu și galben,
pictorul român imprimă suflu întregii compoziţii şi pune accent pe întindere,
care oferă un argument pentru validarea unui discurs relaxat, dar, în acelaşi
timp, expresiv. În prim-planul tabloului se observă câteva pete inegale de
roșu,ce simbolizează căldură, foc, pasiune, entuziasm-este o zi luminoasă
de vară,când tonalitățile calde răsar din firele pensulei.O mână parcă a strâns
buchete roșii și le-a împrăștiat printre verdele ierburilor.Mai departe,imaginea
este încărcată de optimism,dar și de emoție în marea întindere de galbenul florilor-
culoarea cea mai caldă, cea mai expansivă și, poate, cea mai însuflețită ,este
intensă, amplă și orbitoare ca un șuvoi
de metal topit, fiind greu de stins, se
revarsă mereu, ca razele soarelui ce străbat azurul ceresc, este simbolul
tinereții și al nemuririi. În plin registru cromatic cald,verdele ușor presărat
exprimă imaginea adâncimilor si a destinului,culoare dătătoare de speranță.
Pensulația este una largă creează un adevărat joc cromatic ce-și are finalitatea
pe retina privitorului și,mai ales, în sufletul acestuia,este ilustrarea unei
lumi. Galbenul, roșul ţâşnesc din pământ ca un foc de artificii, creând o stare de
bucurie celor ce le privesc. Cromatica este echilibrată şi pastelată, oglindind
parcă sufletul frumos al românului.
