Amurgul punea o umbră albăstrie pe neclintitele întinderi de omăt ale
câmpiei. Umbrele se întind pe pământ cu o magică frumusețe,sunt asemenea unor
fantome ce coboară de sus,din neant și se pregătesc să cutreiere
pământul.Câmpia doarme și visează la
aventura rece a
albului. Cu pași gigantici troienele cernute cutreieră fața
netedă cu sclipiri argintii a pământului.E liniște,doar în adâncuri parcă se aude un oftat ,sunt
semințele puse de toamnă și care-n primăvară vor decora cu verde
întinsul...sunt rădăcinile amorțite ce vor scormoni pământul,ridicând
sevele clocotitoare.Și pe-ntinderea pustie din loc în loc un petec ușor
scormonit de fuga vreunui iepure speriat de propria umbră.Departe copacii rari
și ninși par de cristal,foșnind cu glas de gheață.În noapte,pe cerul neclintit
stelele par ochi înghețați,stranii ai ființelor din alte lumi.Luna se ridică
mândră și rotundă ca o stăpână a albului-alb. Vâslind, un corb negru se lasă încet
pe albul câmpiei,atras de lumină rece a cerului,fără a-ndrăzni să deschidă
pliscul.Frig,noapte,zăpadă,tăcere.Pământul răbdător așteaptă dimineața cu
speranța unui răsărit auriu pe seninul dorit.Și-atunci câmpia își va arăta albul imaculat ca pe-o podoabă și
va aștepta urma pașilor vreunui om dornic de a culege un ghiocel ascuns de
omăt.Vântul de aseară, ce spulbera zăpada câmpiei și vuia nemilos,se domolise
și dansa ușor printre fulgii poposiți pe
pământul golit de podoabele verzi de odinioară.Doar crengile din depărtare își
înălțau brațele goale,rugându-se pentru a nu fi trimise pustiului.Câmpia însă
doarme liniștită,se odihnește pregătind flori de marmură ce vor deveni ghiocei și viorele,brebenei și
toporași,așteptând oamenii să-i răscolească adâncul.
