Nicolae Toniza„pictorul copiilor”, reflectă un cult al
frumosului, o artă înţeleasă ca expresie a permanenţei valorilor spirituale.
Apariţia copilului în câmpul vizual al lui Tonitza este legată de naşterea
propriilor copii. Privesc tabloul și observ chipul suav şi inocent
pictat în tonalităţi calde,mă frapează
sunt ochii, deosebit de expresivi. Chipul neștiutor al tainelor lumii este
pictat în tonalități calde și fragede,pe fondul tabloului de galben ce dă senzația
de căldură și intimitate într-o zi plină de soare și de verdele închis al frunzelor ce realizează un efect de liniște, bună dispoziție, relaxare,
meditație, echilibru, siguranță,este culoarea speranței.Locul ales de pictor este sub
o creangă de
stejar,pentru că acolo fetița nu se va lăsa doborâtă de soartă,știe că arborele
semnifică continuitatea vieții.A privit femeile din jur ,le-a imitat
,legându-și o maramă copilărească,ca să-și exprime ca și ele seriozitatea,dar
mai ales să-și arate podoaba părului negru împletit în cozi mândre și bogate,
vin să adauge cu grație această apariție discretă. Tușele feței se topesc sub
calmul cromatic, dar ceea ce frapează sunt ochii, de un negru atât de
misterios, încât simplul portret de copil pare prea puțin pentru o astfel de
compoziție accentuată în jurul unui singur punct de focalizare. Astfel cade
asupra privirii acel accent expresiv și totuși timid,ce subliniază totodată
starea și sufletul copilului, dar poate și mai mult exaltarea spirituală pe
care o simțea pictorul. Așa cum Da Vinci se autoportretiza în multitudinea de
chipuri pe care le crea, așa și Tonitza se privea pe sine prin ochii copiilor
pictați cu atâta grijă și zvăpăiere sufletească.Sufletul este concentrat
desigur în ochii deosebit de expresivi, a căror lumină interioară reflectă și
vibrează în întreaga compoziție. Ei acaparează o bună parte a chipului, se
contopesc cu genele și sprâncenele, ce se topesc sub căldura acelui negru intens,
amintind de o apariție nepământeană, ca de luceafăr. În aceeași manieră
inefabilă de semitransparență, sprâncenele,nasul și buzele roșii sunt numai
menționate, impresia fiind subordonată și topită de înflăcărarea unei priviri
pătrunzătoare.Rochia copilărească ,de culoare roșie captează
atenția, simbolizează căldura, foc, pasiune, entuziasm,este culoarea copilăriei,iar manșetele albe,dantelate arată
cochetăria feminină.Este o fată abia ieșită din copilărie,ca o zână din
povești,delicată,suavă,așteptând cuminte
cu mâinile linștite să i se împlinească un vis știut numai de ea.Este așezată
în mijlocul tabloului și nu este singură,pentru că mii de gânduri și vise îi
dau târcoale,făcând-o să viseze,acolo în mijlocul naturii,unde se simte ZÂNA
ZÂNELOR....
