S-a înserat.Ușor se-nalță fumul
De prin ogeaguri către bolta vasta,
Domol coboară turma de pe coasta,
Umplând cu larma de talange drumul.
Blând, florile, în liniștea lor casta,
Iși dăruiesc văzduhului parfumul,
Și noaptea-și cerne peste toate scrumul...
Ici-colo numai licăre-o fereastră...
Un clopot plânge-o clipa, si-apoi tace...
Luceafărul în alba-i strălucire
Răsare sus... Și-atâta sfânta pace
Domnește-acuma peste-ntreaga fire,
Ca sufletul aripile-și desface
Ca sa se piardă în nemărginire...
Poezia debutează prin constatarea poetului,fin observator
al naturii; este fascinat de momentul zilei-înserarea. Sensurile
etimologice ale cuvântului sugerează dispariţia luminii sângerânde a soarelui
care moare în negura nopţii.
Totodată, această moarte a unui timp şi a unui spaţiu
vesteşte alt timp şi alt spaţiu ce vor lua locul celor vechi.Înserarea
simbolizează şi frumuseţea nostalgică a declinului şi a trecutului, este imaginea
şi ceasul melancoliei şi nostalgiei.
Această
poezie este o opera lirică, creația în care autorul își exprimă, în mod direct,
ideile, emoțiile, apelând la un limbaj artistic. Poezia este un text
liric, pe tema naturii.
Un prim argument în favoarea acestei afirmații îl reprezintă subiectivitatea
textului. Poezia se constituie într-o descriere lirică a momentului liniștii,a
păcii. Privirea poetului urmărește fumul
purificator,ce va alunga spiritele nopții,ale întunericului,ca un omagiu adus
divinității,înălțat din ,,ogeagurile”,hornurile caselor către cerul ,sufletul
Universului,al aspirațiilor,al divinului.Sentimentul de liniște este completat
de cuvântul,,domol”-adverb al stării de împăcare, de domolire a
zilei pline de tumult.Este momentul
coborârii turmelor,,de pe coastă”,al întoarcerii din înaltul naturii ,momentul când în
liniștea atmosferei se aude ,,larma de talange”,un cântec de vestire a existenței
vieții.Privirea omului se întoarce spre pământul –paradis plin de armonie și
puritate oferită de ,,florile”ce se dăruiesc zărilor ce vor deveni
întuneric,își oferă ,,parfumul”,imagine olfactivă,îmbietoare pentru momentul
magic,când prin sita nopții vor primi ,,scrumul”-cenușa cu puterea sacră a
fertilității.Se vede ,,ici-colo”lumina ferestrelor caselor ce ascund viața,se-aude plânsul de-o clipă a clopotului
,,și-apoi tace”lăsând să domnească armonia între cer și pământ.Și cum sunetul
se-nalță,,sus” ,pe cer în lumina purității divine răsare luceafărul,mesagerul
solar,steaua magilor. Aripile
îngerești ale păcii,ale liniștii aduc cu sine o stare neobișnuită omului, un
apogeu al sublimului. Un alt argument îl reprezintă exprimarea
directă a sentimentului de liniște prin construcția aparent simplă, dar plină
de semnificații a textului.Există un câmp lexical al stării de pace
a naturii în momentul înserării:ușor,domol,blând,tace,pace. Numai iubind natura,omul se poate apropia de universul naturii, o poate
cunoaște. Utilizarea imaginilor auditive și vizuale,a rimelor diverse în
construcția versurilor creează o cursivitate deosebită a discursului liric și
sporește caracterul descriptiv al poeziei.
În concluzie, prin argumentele dezvoltate mai sus, am arătat că poezia citată
aparține genului liric.
