,,A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar
povesti.
A fost odată un împărat, un împărat mare și puternic;
împărăția lui era atât de mare, încât nici nu se știa unde se începe și unde se
sfârșește.
Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alții spuneau
că țin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu
vecinii săi, din care unii erau și mai mari și mai puternici, iară alții mai
mici și mai slabi decât dânsul.
Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea și
țara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot
lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba țara, că oare ce lucru să fie acela,
că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la
împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde și nu le zicea nimic. Așa rămase
vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu știa nimeni nimic,
afară de împăratul.
Crescură feciorii împăratului. Ce feciori! Ce feciori!
Trei feciori în țară ca trei luceferi pe cer! Florea, cel mai bătrân era de un
stânjen de înalt, cu niște umeri încât nu l-ai putea măsura cu patru pălmi
cruciș.
Cu totul alta era Costan: mic la statură, îndesat la
făptură, cu brațul de bărbat, cu pumnul îndesat. Al treilea și cel mai tânăr
fecior al împăratului e Petru: înalt, dar subțire, mai mult fată decât fecior.
Petru nu face multă vorbă: el râde și cântă, cântă și râde de dimineață până în
seară.
Numai câte odată-l vede omul mai întunecat, dă cu mâna
pletele în dreapta și în stânga de pe frunte și atunci ți se pare că vezi pe un
bătrân din sfatul împăratului.
– Măi Floreo, tu ești acum mare; du-te și întreabă pe
taica, pentru ce-i plânge lui un ochi, iar altul râde pururea.
Așa zise Petru către frate-său Florea într-o bună
dimineață. Dar Florea nu s-a dus: el știa încă de mic că împăratul se supără,
dacă-l întrebă cineva de astă treabă.
Tot așa o păți Petru și cu frate-său Costan.” (Ioan Slavici-Zâna Zorilor)
Fragmentul
citat aparţine unui basm cult, pentru că are câteva din trăsăturile acestuia: ca
structură, basmul cult, deşi este o creaţie originală, nu se îndepărtează
esenţial de modelul folcloric.Astfel, preluând şi îmbinând motivele basmelor
populare, prin marelei talent scriitoricesc, reuşeşte să imprime o coloratură
poetică personajelor, naturii şi sentimentelor, dând, astfel, epicului
fantastic o liricizare aproape desăvârşită.Titlul basmului ,un substantiv
compus–,,Zâna”,făptură magică,simbol al purității,al făgăduinței și genitivul
,,zorilor”-ora vieții paradisiace,a bucuriei de a trăi.
În primul rând este un text epic: are acţiune, personaje,
narator.Aparține genului epic ,pentru că apare vocea naratorului,care relatează fapte
și întâmplări la persoana a-3a,principalul
mod de expunere fiind narațiunea.(Prin descriere se fixează cadrul
întâmplărilor,atmosfera,se încetinește ritmul și se caracterizează direct
personajele.Dialogul dinamizează acțiunea,conferă autenticitate,pune accent pe
relațiile dintre personaje).În ceea ce priveşte acţiunea, dintre momentele
subiectului este prezentată expozițiunea și o parte din intriga basmului.Se
fixează cadrul spațio-temporal,formula inițială indică intrarea în timpul
imaginar,un timp nederminat,,a fost ce-a fost”,spațiul este arătat exagerat,marcat
de nedeterminare,este atât de necuprins,încât pare că împărăția cuprinde
întreaga planetă,iar confruntările armate din vechime s-au purtat între
cele mai mari sau mai mici teritorii. Împăratul
ce stăpânea marele teritoriu era deosebit la înfățișare:un ochi îi râdea,trăia
bucuria vieții,celălalt plângea ca semn al durerii,tristeții.Taina
,,vrajba”ochilor era necunoscută chiar
și de cei apropiați.Cei trei feciori ai împăratului admirați ,parcă nepământeni,,ca
trei luceferi”-fii ai soarelui,sunt descriși ca Feții Frumoși cu înfățișarea
unor adevărați luptători.Au nume din calendarul ortodox:Florea,Costan,Petru-cel
mic este plin de optimism:râde și cântă,dar este dornic de a afla taina tatălui
său și-i îndeamnă pe frații mai mari să dezlege misterul,simte că părintele său
este nefericit ,nu trăiește în echilibrul firesc.Temători,aceștia refuză.
În al doilea rând, fragmentul aparţine unui basm, deoarece locurile și personajele înfăţişate au caracteristici
deosebite.În basm apare cifra ,,trei”care este
un semn al totalității. Specific
basmului cult este modul în care se individualizează prin descriere personajele.
Prin portretele fizice acestea sunt modele de perfecțiune.Mesajul fragmentului
este plin de mister . Oralitatea se
marchează prin exprimare afectivă cu hiperbole,comparații, exclamații,asemenea
vorbirii simple,populare.
În concluzie,fragmentul aparține basmului prin cele arătate.
