,, Doctorul Ispas, de la spitalul Maica Domnului, se
ducea într-o inspecție pe neașteptate în satul Ciolănești, unde se zicea că
bântuie, ascunsă, o molimă strașnică de scarlatină.
Era un om blajin doctorul Ispas, veșnic cu zâmbetul pe
buze și cu ochelarii pe nas, ras ca un englez, și un binefăcător din naștere. Oculist
prețuit și miop, desfășura o muncă neobosită pentru ocrotirea celor ce-și
chinuiesc viața într-un întunerec fără
sfârșit. Îi plăcea să-i zică lumea „apostolul meseriei doftoricești” De aceea
nu primea niciodată bani pentru consultații, izbutind chiar să cheltuiască cu
apostolatul o parte bunicică din averea frumoasă ce-i rămăsese de la părinți.
Acuma se înfunda în pernele de piele, foarte îngrijorat
să nu-l azvârle în vreun șanț zguduiturile mașinii. Îi stătea mereu pe limbă să
poruncească șoferului îndrăgostit de iuțeală să meargă mai cu băgare de seamă,
dar parcă-i era rușine să arate că i-e frică... Poate din pricina aerului
proaspăt, poate din pricina zguduiturilor nemiloase, Ispas simți deodată că i-e
foame. Și fiindcă se apropiase de țintă, se plecă și strigă șoferului.
— Ascultă, Petre!… Auzi?… Oprești la cârciumă, nu la
primărie, auzi?… Întâi luăm ceva și pe urmă…
În fața cârciumei se ivi hangiul, foarte plecat și
încântat.
— Poftiți, conașule, poftiți!… Avem orice vă cere inima…
Doctorul Ispas porni să intre. În clipa aceea, însă,
răsări ca din pământ un cerșetor orb, cu cămașa zdrențuită și murdară, desculț,
încins cu o sfoară noduroasă, cu o căciulă cenușie într-o mână, iar în cealaltă
cu un băț zdravăn, și se apropie mormăind jalnic și tărăgănat:
— Fie-vă milă de un biet orb… Bogdaproste… D-zeu să vă
miluiască…
Ispas șovăi puțin, apoi se opri, scoase niște bani și-i
aruncă în căciula cerșetorului. Intră pe urmă în cârciumă, întovărășit de
bolborosirile de mulțumire ale orbului, care pipăise în grabă banii și se
roșise de bucurie.
În vreme ce mânca, doctorul se gândi mereu la cerșetorul
orb. Să fie oare orb din naștere? Să-și fi pierdut vederea pe urma vreunei
boli? Ispas mânca, și-n gând se înfuria din ce în ce mai tare pe cei ce au
putința să facă bine omenirei și care nici nu se sinchisesc de omenire. Bău de
dușcă un pahar de bere de la gheață și-și zise hotărât:
„Trebuie să mai văd pe sărmanul cela! De unde știi că nu
e vorba de vreo năpastă trecătoare? De ce să nu-l ajutăm să se facă om dacă-i
cu putință?”
( Liviu Rebreanu,Cerșetorul)Ca personaj principal în fragmentul din povestirea,,Cerșetorul”,doctorul Ispas se înscrie în categoria personajelor pozitive, el ilustrează optimismul,încrederea în el însuși,speranța, reprezentând omul dornic de mai bine, cu aspirația de a salva pe cei în suferință.Titlul fragmentului este,,Cerșetorul”-un anonim ce imploră mila oamenilor,este orbul cu speranța că va găsi compasiune faţă de suferinţa ,de nenorocirea în care trăiește.
Doctorul
Ispas este caracterizat în mod direct de narator-este medic la,,spitalul Maica
Domnului”,nume ce arată un loc sfânt de
vindecare.Descris ca un om blând,omenos,,veșnic cu zâmbetul pe buze”,generos
față de suferinzi este numit ,,apostolul meseriei doftoricești”-ca un trimis în
lume, pentru a vindeca,a alunga întunericul și a aduce lumina ochilor,cunoașterea,adevărul
și speranța.Merge purtat de viteza unei mașini să vindece oamenii de,,o molimă
strașnică”,lăsându-l pe șofer să conducă cu rapiditate,chiar dacă
simțea,,frică”.
Caracterizarea indirectă a personajului reiese din gândurile, faptele,
comportamentul şi întâlnirea neașteptată.Se opresc la,,cârciumă” și doctorul este
întâmpinat cu bucurie de hangiu, în
acest moment apare,,ca din pământ un cerșetor orb”.Autorul îl descrie,fără a-i
da un nume, în nuanțe întunecate,descins din altă lume,contrastând cu
înfățișarea doctorului: este zdrențăros,murdar,desculț,cu glas trist,jeluit,cerând
milă.Generos,doctorul îi pune în căciula întinsă bani.Întâlnirea orbului îi
răscolește sufletul doctorului,iar întrebările nu-i dau liniște,gândindu-se la
cei care nu-și îndeplinesc menirea de a lecui suferințele. Impresionează
hotărârea de a-l ajuta pe nefericitul orb,,să se facă om”întreg cu lumina
ochilor.Totul e ca să găsească felul în care să ajungă să-și lămurească
întrebările pe care și le pune în interiorul ființei,să adune din suferința
cerșetorului orb un răspuns.
Limbajul scrierii
este bogat și variat.Pasajele descriptive realizează un contrast între cele
două personaje:doctorul –o figură luminoasă ,aureolat ca un sfânt,un portret al
unui apostol,este cel trimis de viață cu o misiune, propagator înflăcărat al
dorinței de a alina suferința,iar epitetele accentuează portretul fizic și
moral ; cerșetorul orb- imagine cenușie,nuanța bolii ce maschează
tema,întunericul, iar zdrențele în care este îmbrăcat îl arată ca pe un om de
nimic. Narațiunea se face la persoana a treia naratorul este exterior evenimentelor povestite:astfel
este prezentat doctorul în drumul lui,în mașină,la cârciumă,iar stările
interioare, gândurile ,întrebările sunt relevate prin monologul interior al conștiinței și sufletului, demonstrând
astfel omenia celui ce vindecă durerile.
Numele,,ISPAS”înseamnă
ÎNĂLȚAREA DOMNULUI.
În încheiere o poveste:
,, Şi pe când ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi
cu o mare mulţime de oameni, un cerşetor orb, şedea jos lângă drum şi cerea de
milă. El a auzit că trece Isus din Nazaret şi a început să strige: „Isuse, Fiul
lui David, ai milă de mine!” Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare
striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!” Isus S-a oprit şi a zis:
„Chemaţi-l!” Au chemat pe orb şi i-au zis: „Îndrăzneşte, scoală-te, căci te
cheamă.” Orbul şi-a aruncat haina; a sărit şi a venit la Isus. Isus a luat
cuvântul şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?” „Rabuni”, I-a răspuns orbul, „să
capăt vederea.” Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit.” Îndată
orbul şi-a căpătat vederea şi a mers pe drum după Isus.”
