,, Era-ntr-o dimineata de vara. Marea si-ntindea
nesfârsita-i albastrime, soarele se ridica încet în seninatatea adânc-albastra
a cerului, florile se trezeau proaspete dupa somnul lung al noptii, stâncile
negre de rouă abureau si se faceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele,
lenevite de caldura, mici bucati de nisip si piatra.
Din niste colti
de stânci despre apus se ridica o manastire veche încunjurata cu muri, asemenea
unei cetatui, si de dupa muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop
ori de castan. Acoperamintele țuguiete de olane mucigaite, bolta neagra a
bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite si năpustite în risipa lor de
plante grase, de furnici ce-si fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care
se soreau cu nespusa lene, poarta de stejar de o vechime seculara, scarile de
piatră tocite si mâncate de mult umblet, toate astea laolalta te faceau a crede
ca este mai mult o ruina oprita curiozitatii decât locuintă....
De-a lungul
zidurilor împrejmuitoare mergeau cararuse pe coasta dealului, curmate în cursul
lor de musunoaie de cârtite. Pe una din carari vedem un calugar batrân mergând
spre poarta manastirei, cu mâinile unite dupa spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins
cu gaitan alb, metaniile de lâna spânzura c-un colț din sân, papucii de lemn se
târâie si clapaiesc la fiecare pas. Barba alba i-e cam rara, ochii ca zarul
neexpresivi si cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic în el.”
(Mihai Eminescu,
Cezara)
Descrierea literară prezintă un peisaj, un anotimp
sau un fenomen al naturii și sentimentele observatorului față de elementul
descris, prin intermediul limbajului artistic. Fragmentul citat din opera
literară ,,Cezara” de Mihai Eminescu este o descriere literară. Tema
textului este natura.
În primul rând, textul
începe prin prezentarea unui timp-o dimineață de vară.Naratorul cuprinde cu
privirea un peisaj spectactaculos prin bogăția detaliilor ce descriu nesfârșitul
albastru al mării, urmărește cu admirație aceeași culoare a cerului,loc unde
soarele se ridică,,încet”,adverb ce arată mișcarea domoală a astrului,pentru a
nu tulbura florile abia trezite. Revenind pe malul mării observă ,,stâncile
nergre”, loc de siguranță, protecție și refugiu cu nuanța contrastantă față de
marea și cerul verii,dar căldura le
transforma în ruine.Este o atmosferă de liniște,tainică,iar naratorul ajunge
într-un peisaj straniu,descoperind ,,o mănăstrire veche”.Cu ochii unui pictor descoperă
zidurile ce ascund acest spațiu sacru,observă vârfurile unor copaci,acoperișurile,zidurile
invadate de verdeață,poarta veche,scările degradate.Singurele vietăți sunt furnicile harnice și neobosite,gâzele
roșii leneșe,iar apariția călugărului bătrân,mergând spre poarta mănăstirei
este uimitoare pentru peisajul netulburat.Este parcă coborât din tablourile
vechi: haina legată cu un șiret,șiragurile de mătănii ,doar papucii din lemn fac
un zgomot ușor pe una din cărări.Chipul cu ochii inexpresivi,lipsiți de viață este
încadrat de o barbă albă al unui om singuratic.
În al doilea
rând, autorul descrie colțul din natură prin folosirea epitetelor:,,seninătatea
adânc-albastră,somnul lung,mănăstire veche,acoperămintele țuguiate,mucegăite”; comparațiilor
:,,muri asemenea unei cetățui,ochii ca zarul”;personificări:,,furnici ce-și
fondau state,gâze se soreau cu nespusa lene”. Impresionează bogăția detaliilor
descrierii unei lumi netulburate parcă de prezența omului, o lume la început
ca-ntr-un pastel al verii,apoi naratorul trece într-un peisaj
vechi,fantastic,miraculos,în care doar insectele trăiesc netulburate. Farmecul
descrierii reiese din detaliile prin care autorul observă acest ținut uitat de
lume,iar culorile:albastru,verde,negru,roșu,alb sunt ale verii.Se remarcă ultilizarea
grupurilor nominale:substantive și adjective în realizarea tabloului, acestea
fiind specifice descrierii literare.
În al
treilea rând, textul este o descriere literară, pentru că limbajul folosit este
încărcat de expresivitate, creând imagini vizuale dintr-un timp vechi: ziua de
vară,mănăstirea veche,călugărul bătrân.
În
concluzie, acest fragment este o descriere literară -un tablou literar- pentru că
este prezentată o zi cu soare,o
mănăstire veche,un călugăr, folosindu-se un limbaj expresiv, care crează
imagini vizuale,ca și atunci când cuvintele devin forme și culori.
