Adesea îmi
amintesc despre o călătorie unică, pe care puţini au şansa să o încerce.
Era într-o sâmbătă
când am părăsit Mangalia la bordul unui yacht cu pânze pentru o regattă pe mare.
Era prima mea călătorie mai lungă de o zi pe apa străbătută de căutătorii lânii
de aur. Afară, un soare izbitor. Până să mă dezmeticesc, s-a şi dat startul şi
pânzele s-au umflat de vânt şi barca a început să plutească lin pe ape. Mă
simţeam bine, gata să fac faţă cu brio unei astfel de călătorii.
Meticulozitatea care mă caracterizează m-a făcut să mă
pregătesc cu atenţie: îmbrăcăminte de toate felurile (ce-i drept, mai mult de
vară), mănuşi de yachting, şapcă (să mă apere de soare), încălţări speciale
pentru navigat, dar şi hrană-nu știu de ce,dar mi-e foame mereu.
Nu am apucat să mă bucur prea tare, însă, de
primele adieri, că vântul s-a şi înteţit. A pornit dintr-o dată tare. În
rafale.Prognoza aflată seara trecută o credeam favorabilă navigației,dar știam
că pe mare orice vânt poate aduce furtuna. Green-urile -aşa se numesc
vântoasele care suflă supărate, cu putere, pentru ca apoi să se liniştească
într-o secundă- ne-au aţintit calea vreme de vreun ceas, după care s-a pornit
FURTUNA. Împinse cu putere de vânt, pânzele bărcii se înclinau aproape de
nivelul apei. Valurile ne ridicau şi ne coborau ca la rodeo. Dar peisajul mării
supărate era copleşitor,părea că din adâncuri brațe uriașe se ridicau spre
cerul tulburat de vântul ce plimba norii ca pe niște pagini răsfoite.Ce zeu
fusese trezit din adâncul somn de veacuri?Probabil că așa se întâmplase cu
Ulise la întoarcerea lui spre casă...noi însă nu voiam să trecem prin
încercările acelea.
Trei ore cât a durat furtuna, m-am luptat la
propriu să mă ţin pe picioare în barcă, să răzbesc frigul şi valurile care mă
udau până la piele. Trei ore par nesfârşite. Fără să mai am noţiunea timpului,am
ajutat pe cei care se străduiau să mențină cursul normal,tăind valurile.
Pe mare e doar răsărit şi apus. Am învăţat să
aproximez orele după locul soarelui pe arcul ceresc,dar am trăit momente de neuitat
ale unei urgii adevărate,iar atunci când s-a îndepărtat,am văzut
marea ca trezită din nou la viața calmă, regenerată, mai proaspătă și mai albastră.
Perdeaua cenușie a norilor a fost îndepărtată de mâna lui Poseidon, în locul
acesteia deschizând o poartă de senin limpede,iar eu mi-am ridicat ochii spre
cer și am rostit o mulțumire.
