Poezia—AMURG de TOAMNĂ de Lucian Blaga-apartenența la genul liric

Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.

O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.

O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.

E toamnă!

  Genul liric cuprinde toate operele literare prin intermediul cărora poetul transmite în mod direct și subiectiv propriile gânduri, sentimente, trăiri, idei cu ajutorul eului liric.

  Această poezie este un pastel -- specia lirică, în care poetul descrie un tablou al amurgului, apelând la imagini vizuale, figuri de stil specifice, natura fiind sursa de încântare și bucurie interioară.

   Titlul semnifică anotimpul prezent în această poezie, exprimat printr-o metaforă, termenul de ,,amurg” numește dispariţia luminii soarelui care moare în negura nopţii, imaginea şi ceasul melancoliei ,al nostalgiei,moartea unui timp.Poetul transferă descrierea unui tablou din natură în fantezia sa.

(Poezia  este alcătuită din trei strofe inegale și un vers liber, în final; compozițional  are două secvențe lirice- realitatea exterioară, în ultima strofă și o concluzie exprimată prin versul liber).

     În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct și prin limbajul folosit.

      În prima secvență, elementele concrete ale lumii exterioare sunt dominant cosmice - ,,amurgul,nori, o rază” – pământul fiind definit printr-un simbol fragil al fericirii,al forței dragostei-   ,,o frunză” – și altul al înălțării sufletului- ,,vârf de munți”. Lumina amurgului exprimă apusul din sufletul poetului, care fusese pe culmile extazului ,, vârf de munți”, și acum nu mai există decât cenușă,pulberea rămasă după stingerea iubirii sub care arde înăbușit,,jeraticul” pasiunilor trecute. Imaginea vizuală a naturii este inedită și realizată prin personificarea amurgului, care asemenea unui zeu,Eol,,,suflă cu buze roșii” pasiunea din inima poetului, încercând s-o stingă cu iluzia exprimată prin metafora ,,valul subțire de cenușă”.

 Din strălucirea sufletească a mai rămas doar ,,o rază”-în emoția sa poetul o vede ca pe o pasăre ce,,vine goană din apus/ și adună aripile și se lasă tremurând”pe o frunză,loc al fericirii..                        

    Ultimele două versuri ale acestei strofe : ,,dar prea e grea povara – și frunza cade” – exprimă eșecul interior,înfrângerea poetului, o cădere psihică în urma unei puternice pasiuni.                                   Culoarea dominantă în prima strofă este roșul, care poate semnifica pasiunea arzătoare a unei iubiri apuse, din care a rămas numai jăraticul ascuns cu grija sub valul de cenușă. Elementele cromatice sunt fie exprimate direct prin epitetul ,,buze roșii”, ori sugerate prin,,jăraticul”, substantiv sugestiv pentru această culoare.

              Ultima strofă este o mărturisire ce dezvăluie sensibilitatea eului liric, printr-o interjecție și o exclamație - ,,O, suflet!” Poetul dorește să-și protejeze sufletul de o pasiune profundă-, ,raza de lumină” – metafora  a strălucirii.Sufletul sensibil al poetului n-ar rezista la o altă emoție și ,,s-ar prăbuși”. Confesiunea lirică din această secvență este ilustrată prin verbul,,mi-l ascund”(pers.I sing.) exprimă pericolul în care s-ar afla sufletul,dorința de protecție,dacă o altă emoție l-ar cuprinde.

          Ultimul vers al poeziei formează singur o strofă, este un vers liber și exprimă concluzia: ,,E toamnă”, lăsând deschisă meditația asupra ideii de toamnă ca anotimp sau ca stare sufletească de mâhnire, de oboseala sufletului.

     În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită prezenţa în cuvântul,,frunza” este eul liric,metafora sufletului fragil al poetului care nu poate aduna pasiunea,iar în ultima strofă prin verbul la persoana I,,ascund”,dar și prin forme ale pronumelui personal:„mi”. 

De asemenea, se simte prezenţa eului liric şi în exclamaţia sensibilă din final.

     Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri inegale, fără rimă,iar ritmul este iambic .

    În concluzie,poezia,,Amurg de toamnă” este lirică, deoarece, prin vocea  eului liric autorul comunică în mod direct printr-un limbaj expresiv emoţiile şi gândurile trăite într-un moment de tristețe al toamnei, anotimp al declinului iubirii,este sfârșitul spre care se îndreaptă sufletul nefericit.