Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă!
Genul liric
cuprinde toate operele literare prin intermediul cărora poetul transmite în mod
direct și subiectiv propriile gânduri, sentimente, trăiri, idei cu ajutorul
eului liric.
Această poezie este un pastel -- specia lirică, în
care poetul descrie un tablou al amurgului, apelând la imagini vizuale, figuri
de stil specifice, natura fiind sursa de încântare și bucurie
interioară.
Titlul semnifică
anotimpul prezent în această poezie, exprimat printr-o metaforă, termenul
de ,,amurg” numește dispariţia luminii soarelui care moare în negura
nopţii, imaginea şi ceasul melancoliei ,al nostalgiei,moartea unui
timp.Poetul transferă descrierea unui tablou din natură în fantezia sa.
(Poezia este alcătuită din trei strofe
inegale și un vers liber, în final; compozițional are două secvențe lirice- realitatea
exterioară, în ultima strofă și o concluzie exprimată prin versul liber).
În
primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale
autorului în mod direct și prin limbajul folosit.
În
prima secvență, elementele concrete ale lumii exterioare sunt dominant cosmice -
,,amurgul,nori, o rază” – pământul fiind definit printr-un simbol fragil al
fericirii,al forței dragostei- ,,o
frunză” – și altul al înălțării sufletului- ,,vârf de munți”. Lumina amurgului exprimă
apusul din sufletul poetului, care fusese pe culmile extazului ,, vârf de
munți”, și acum nu mai există decât cenușă,pulberea rămasă după stingerea
iubirii sub care arde înăbușit,,jeraticul” pasiunilor trecute. Imaginea
vizuală a naturii este inedită și realizată
prin personificarea amurgului, care asemenea unui zeu,Eol,,,suflă
cu buze roșii” pasiunea din inima poetului, încercând s-o stingă cu iluzia
exprimată prin metafora ,,valul subțire de cenușă”.
Din strălucirea
sufletească a mai rămas doar ,,o rază”-în emoția sa poetul o vede ca
pe o pasăre ce,,vine goană din apus/ și adună aripile și se lasă tremurând”pe
o frunză,loc al fericirii..
Ultimele două versuri ale acestei strofe :
,,dar prea e grea povara – și frunza cade” – exprimă eșecul interior,înfrângerea
poetului, o cădere psihică în urma unei puternice pasiuni. Culoarea
dominantă în prima strofă este roșul, care poate semnifica pasiunea
arzătoare a unei iubiri apuse, din care a rămas numai jăraticul ascuns cu grija
sub valul de cenușă. Elementele cromatice sunt fie exprimate direct
prin epitetul ,,buze roșii”, ori sugerate prin,,jăraticul”, substantiv
sugestiv pentru această culoare.
Ultima strofă este o mărturisire ce dezvăluie
sensibilitatea eului liric, printr-o interjecție și o exclamație -
,,O, suflet!” Poetul dorește să-și protejeze sufletul de o pasiune profundă-,
,raza de lumină” – metafora a
strălucirii.Sufletul sensibil al poetului n-ar rezista la o altă emoție
și ,,s-ar prăbuși”. Confesiunea lirică din această secvență este
ilustrată prin verbul,,mi-l ascund”(pers.I sing.) exprimă pericolul în care
s-ar afla sufletul,dorința de protecție,dacă o altă emoție l-ar cuprinde.
Ultimul
vers al poeziei formează singur o strofă, este un vers liber și exprimă
concluzia: ,,E toamnă”, lăsând deschisă meditația asupra ideii de
toamnă ca anotimp sau ca stare sufletească de mâhnire, de oboseala sufletului.
În al
doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face
simţită prezenţa în cuvântul,,frunza” este eul
liric,metafora sufletului fragil al poetului care nu poate aduna pasiunea,iar
în ultima strofă prin verbul la persoana I,,ascund”,dar și prin forme ale
pronumelui personal:„mi”.
De asemenea, se simte prezenţa eului liric şi în exclamaţia
sensibilă din final.
Limbajul
artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în
versuri inegale, fără rimă,iar ritmul este iambic .
În concluzie,poezia,,Amurg
de toamnă” este lirică, deoarece, prin vocea eului liric autorul comunică
în mod direct printr-un limbaj expresiv emoţiile şi gândurile trăite într-un moment de tristețe al toamnei, anotimp
al declinului iubirii,este sfârșitul spre care se îndreaptă sufletul nefericit.