,,Pe cea câmpie lungă a cărei tristă zare
Sub cer, în fund, departe, misterios dispare,
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu-nveseleşte pe bietul călător.
Sub cer, în fund, departe, misterios dispare,
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu-nveseleşte pe bietul călător.
Pustietatea goală sub arşiţa de soare
În patru părţi a lumei se-ntinde-ngrozitoare,
Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ,
Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt.
În patru părţi a lumei se-ntinde-ngrozitoare,
Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ,
Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt.
De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă
Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă,
Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor
Şi iarna se deşteaptă sub crivăţ în fior.
Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă,
Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor
Şi iarna se deşteaptă sub crivăţ în fior.
Acolo floarea naşte şi moare-n primavară,
Acolo piere umbra în zilele de vară,
Şi toamna-i fără roadă, ş-a iernii vijelii
Cutrieră cu zgomot pustiele câmpii”.
Acolo piere umbra în zilele de vară,
Şi toamna-i fără roadă, ş-a iernii vijelii
Cutrieră cu zgomot pustiele câmpii”.
(Bărăganul, Vasile Alecsandri)
Pastelul este o creaţie lirică, în versuri, în
care se zugrăveşte un tablou din natură.Titlul poeziei este un substantiv cu sensul
de:șes întins,stepă(baragă-țara lupilor).
(Creatorul acestei specii literare în literatura română
este Vasile Alecsandri.)
Poezia,,Bărăganul”este un pastel,pentru că are caracteristicile
acestui tip de text.
În primul rând
“Bărăganul” este o creaţie lirică în care este descris un tablou din
natură,un imens deșert în strălucirea soarelui,iar poetul îşi exprimă gândurile
şi sentimentele în mod direct.
Poetul
privește,,câmpia lungă”,nesfârșită pierzându-se misteros în zarea
tristă.Tabloul este dezolant: fără nicio,,casă”- urmă de viață,nici pădure-loc al
naturii eterne,nici râu-simbolul vieții.Această enumerare accentuează lipsa
vieții,izolarea unui spațiu lipsit de
orice formă de viață, unde un,,biet”,nefericit călător rătăcit ar privi doar,,o
pustietate goală sub arsița de soare”.Locul părăsit și neumblat se arată întunecat,sumbru cutreierat de,,vârtejuri”,
coloane infinite de colb purtate de vânt. Poetul are viziunea unui personaj îngrozitor,sinistru
asemenea unei fantome:,,Singuratatea”este
,,mută, sterilă, nepătrunsă” stăpânește în imensul Bărăgan, sub focul verii,
adormită de cântecul greierilor. Nu se deșteaptă decât iarna, la suflarea pustietoare
a crivățului.Adverbul,,acolo”repetat amplifică, prin repetiție,un tărâm al
întunericului terestru,al somnului de veci al pământului unde floarea nu trăiește,umbra
piere,toamna nu-și arată roadele,iar iarna străbate vijelioasă pustiul.
În al doilea rând pastelul lui Alecsandri este desenat în cărbune. Epitetele descriu un tablou dezolant,întunecat:,, iarba este mohorâtă, pământul negru, pustietatea goală, zarea tristă”. Personificarea ,,Singurătății” este realizată prin trei adjective-epitete:,,mută, sterilă, nepătrunsă”,explică izolarea locului stăpânit de vântul pustiitor și umbra morții.Repetiția unor cuvinte,,nici,acolo”accentuează încremenirea solemnă a peisajului. Eul liric contemplativ își exprimă tristețea copleșitoare,descriind o natură plină de suferință exprimată prin intermediul imaginilor vizuale ca-ntr-un film numai cu umbre. Versul cu măsura de 13-14 silabe,rima împerecheată,ritmul iambic conferă solemnitate, o muzicalitate lentă și sugerează un anumit interior al manifestării naturii eului liric.
În al doilea rând pastelul lui Alecsandri este desenat în cărbune. Epitetele descriu un tablou dezolant,întunecat:,, iarba este mohorâtă, pământul negru, pustietatea goală, zarea tristă”. Personificarea ,,Singurătății” este realizată prin trei adjective-epitete:,,mută, sterilă, nepătrunsă”,explică izolarea locului stăpânit de vântul pustiitor și umbra morții.Repetiția unor cuvinte,,nici,acolo”accentuează încremenirea solemnă a peisajului. Eul liric contemplativ își exprimă tristețea copleșitoare,descriind o natură plină de suferință exprimată prin intermediul imaginilor vizuale ca-ntr-un film numai cu umbre. Versul cu măsura de 13-14 silabe,rima împerecheată,ritmul iambic conferă solemnitate, o muzicalitate lentă și sugerează un anumit interior al manifestării naturii eului liric.
