Tema centrală a basmului e înfruntarea dintre
forţele binelui şi cele ale răului,în romanul ,,Baltagul” Vitoria și Gheorghiță
sunt forţele binelui,
căutând dreptatea şi găsindu-i pe cei care l-au ucis pe
Nichifor Lipan.
În loc de
formula,,a fost odată”...în roman, de la început, se plasează existenţa
neamului de oieri pe un fond de basm, justificându-se vechimea acestei
civilizaţii: “Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi
semn fiecărui neam.”
Vitoria se
confruntă cu o situaţie de excepţie: dispariţia capului familiei, intriga ce
relevă starea de excepţie o regăsim în basme :în ,,Greuceanu”- răpirea Soarelui
şi a Lunii,în,,Prâslea și merele de aur”-furtul merelor.
La fel cum
personajele de basm îşi demonstrează calităţile de excepţie de-a lungul
călătoriei, tot astfel Vitoria îşi pune în evidenţă şi ea calităţile, drumul ei
fiind unul iniţiatic. Ca reprezentantă a unei civilizaţii închise, ea se
descurcă uimitor de bine, ca un bărbat.Ca în basmele unde apare o bătrână ce
îndrumă personajul principal,Vitoria se duce si la baba Maranda, vrajitoarea
satului.
Ca și în basme se
întâlnesc același număr de păstori, trei, iar cei doi îi vor răul din
invidie celui înzestrat cu calități și bogăție.
Călătoria pe care o face Gheorghiță este asemănătoare cu
aceea a fiului cel mic al craiului
în ,,Povestea Iui Harap-Alb”-are un caracter ințiatic, este
drumul maturizării sale, al cunoașterii binelui și răului, al propriei pregătiri
pentru o viață nouă, pe o treaptă superioară, pentru a putea deveni urmașul
tatălui său în familie.
Călătoria
Vitoriei către Dorna reprezintă o experiență fundamentală, ea parcurge calea
dinspre o lume cunoscută spre una necunoscută. Animalul fabulos e
desacralizat în roman, având totuşi rol de ajutor. Deşi nu se foloseşte
personificarea ca în basme, unde Calul e sfătuitorul lui Făt frumos, câinele
Lupu ,,comunică“ totuşi cu Vitoria, printr-un alt limbaj – cel afectiv.
Răul uman e
reprezentat în,, Baltagul” de Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui. Acest rău uman are
antecedente de bestiar: ,,Iepurele e porecla tot a lui Bogza, pentru că i se
văd dinţii de sus prin despicătura buzei.
Arma fermecată pedepsitoare din
basme are drept corespondent baltagul ca
similitudine cu basmul Greuceanu : subtilizarea paloşului,după uciderea
lui Nechifor Lipan, baltagul e luat de Bogza.
În mitologia autohtonă baltagul este arma magică si
simbolică menită să împlinească dreptatea, este o unealtă justițiară. Ea este,
in basmele populare, furată de forțele malefice -zmeii și redobândită de personajul
pozitiv. Principala trăsătura a baltagului este ca, atunci când este folosit
pentru înfăptuirea dreptății, acesta nu se pătează de sânge.
În sensul basmului
arhaic, baltagul este unealta magică, însușită de răufăcător și recucerită de
erou. Baltagul devenit ,,creangă de aur” simbolizează viaţa, moartea,neistovita curgere a generaţiilor, este
simbolul universal al regenerării și nemuririi.
În basm
restabilirea ordinii îi revine unui fiu,de obicei Prâslea sau Făt- frumos; în
roman, această situație îl realizează mama -soţia celui dispărut, care a
preluat rolul înţeleptului şi iscusitului Prâslea; în Baltagul, Gheorghiţă este
Prâslea, este tipul iniţiatului: nevârstnic ,necopt la minte, el are
nevoie să se maturizeze ca viitor cap de familie, luând
contact cu viaţa.
În basme sunt
frecvente incursiunile eroilor pe celălalt tărâm, în roman, râpa unde Vitoria
descoperă osemintele soţului, imită acest tărâm.
Finalul coincide
cu restabilirea ordinii, prin actul justiţiar. Vitoria se aseamănă Caprei din
povestea lui Creangă, demascându-l la praznic pe Bogza, tot astfel cum a
procedat cumătra Capră cu Lupul. Finalul comunică ideea că omul trebuie să iasă
învingător din toate capcanele destinului ostil.
Vitoria îşi urmează drumul, planificându-şi viaţa ce i-a
mai rămas.( epilogul asemănându-se cu acela din „Moara cu noroc”, secvenţa în
care bătrâna ia copii şi pleacă mai departe, împăcată cu vitregiile sorţii)
