,, D-l Nazarie deschise cu multă băgare de seamă uşa.
Găsi pe săliţă o lampă cu gaz, cu flacăra scăzută. O desprinse din perete şi
începu să păşească atent, silindu-se să nu facă zgomot. Podelele de lemn,
vopsite vişiniu, trosneau totuşi, chiar şi acolo unde erau acoperite cu
covoare. "Ce Dumnezeu ne-au dat camere atât de depărtate!" îşi spuse,
puţin enervat, d-l Nazarie. Nu-i era frică, dar avea mult de umblat până la
camera lui Egor; trebuia să treacă prin faţa multor uşi, fără să ştie dacă se
află cineva în cameră, dacă deranjează pe cineva. Pe de altă parte camerele
acelea — dacă ar fi fost într-adevăr goale — ar fi dat un aer pustiu
coridorului; lucru la care d-l Nazarie nici nu voi să se gândească. Odaia lui
Egor se afla tocmai la capăt. Ciocăni de câteva ori, cu bucurie.
— Nădăjduiesc că nu te deranjez prea mult, spuse
deschizând uşa. Nu mi-e deloc somn...
— Nici mie,
răspunse Egor, ridicându-se de pe canapea. Era o odaie mare, spaţioasă, cu un
balcon care se deschidea în parc. Patul, de lemn vechi, era aşezat într-un
colţ. Un dulap, un lavoar, o canapea, un birou elegant, două scaune şi un
chaise-longue alcătuiau restul mobilei. Odaia era totuşi atât de mare, încât
părea simplu mobilată. Obiectele se aflau prea depărtate unele de altele. Te
puteai mişca în voie.” (Domnișoara Cristina de Mircea Eliade)
Genul epic cuprinde opere literare în care autorul îşi
exprimă în mod indirect gândurile, ideile şi sentimentele, prin intermediul
acţiunii, al personajelor şi al naratorului.
Fragmentul din romanul,,Domnișoara Cristina”de Mircea
Eliade, este un text epic, deoarece are trăsăturile acestui tip de text.
În primul rând,
are acţiune:Personajul din începutul fragmentului este urmărit de autor în
momentul ieșirii dintr-o cameră,noaptea,ajutându-se de lumina unei
lămpi,mergând încet pe podelele unui coridor.Este nemulțumit că va avea mult de
mers până la camera unui prieten,pe care-l găsește treaz într-o încăpere simplu
mobilată.
În al doilea
rând, textul este epic, deoarece are personaje: d-l Nazarie,nume ce parcă
îl arată într-o retragere din lume,este un om nemulțumit,fiindcă nu poate sta
singur,va trebui să meargă pe un coridor ,fără să facă zgomot,până va ajunge la
Egor,celălalt personaj,care-l primește cu amabilitate.Amândorura nu le era somn și întâlnirea se pare că îi
mulțumește.
În al treilea
rând, caracterul epic al textului este dovedit de prezenţa naratorului, care
povesteşte la persoana a3a,îi urmărește mișcările lui Nazarie,îi aude gândul ,observă
că nu-i este frică de întunericul și liniștea coridorului și pătrunde cu acesta
în odaia pe care o descrie.
Ca în orice
text epic, sunt folosite toate modurile de expunere. Naraţiunea este folosită
pentru a prezenta acţiunea personajului. Dialogul celor două personaje este
simplu. Descrierea apare foarte puţin, pentru a arăta o încăpere cu aspect
simplu,iar autorul enumeră mobilele care permiteau lejeritate în
mișcare.Atmosfera este ca-ntr-un film alb-negru,fantastică,stranie.
În concluzie, fragmentul
este un text epic, datorită acțiunii simple, a personajelor și a naratorului
obiectiv,impersonal,care
povestește la persoana a3a,fără a se implica în faptele prezentate.
