Balada populară—Stoinicel Viteazul

(stoi, -ie, adj. (reg.) care nu poate fi clintit; de neclintit.)
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

,,Ce s-aude?ce s-aude?

Ori sunet de clopoțele?

Ori e glas de turturele?

Nici e glas de turturele,

Nici sunet de clopoțele,

Ci e mândru voinicel,

Voinicelul Stoinicel,

Cu mândruța după el.

Și-i ieși dușmanu-n cale:

-Stoinicele,Stoinicele,

De vrei bine să-ți mai fie,

Dă-mi tu mândrulița mie!

Dar Stoinicel tot râdea

și glumind îi răspundea:

-Eu mândruța nu ț-oi da,

Până capu-n sus mi-o sta,

Că mândruța mi-i frumoasă!

și zice dușmanu-așa:

-Stoinicele,Stoinicele,

Să îmi dai arma ta mie,

De vrei bine să-ți mai fie!

Dar Stoinicel iar râdea

Și la dușman răspundea:

-Eu arma nu îți voi da,

Până m-oi putea lupta!

Și dușmanul se mira

Și către voinic zicea:

-Stoinicele,Stoinicele,

Dă-mi măcar calul tău mie,

De vrei bine să-ți mai fie!

Stoinicel din dinți mișca

și către dușman zicea:

-Dușmane,Măria-Ta,

Eu calul nu îți voi da,

c-am jurat pe sănătate

să mă scoată de la moarte.

Tâlharii bine-auziră

și aproape ei veniră.

Și ei își făcură plan

Să vină lângă dușman,

Să prindă pe Stoinicel

și mândruța d-îngă el.

Stoinicel,ca un viteaz,

Nu da la tâlhari răgaz,

Îndată sare pe cal,

Bagă mâna-n buzunar,

Fluieră una frumos

și-aruncă galbeni pe jos.

Tâlharul tot culegea,

Stoinicel capuri tăia

și mai fluieră o dată,

să vină și a lui ceată,

cea prin codru-mprăștiată;

Apoi,dacă se-aduna,

Stoinicel porunci dădea:

-Cei mai iuți,pe dinainte,

Să dați la dușman plăcinte;

Cei mai moi,pe dinapoi,

Mergem în codru la noi!”

                                   (balada populară—Stoinicel Viteazul)

Balada populară este o specie a genului epic, care prezintă o întâmplare din trecutul îndepărtat sub forma unei acțiuni simple, cu un număr mic de personaje, prezentate de obicei în antiteză și în care realul se împletește cu fabulosul.Autorul anonim își exprimă indirect ideile și sentimentele prin intermediul acțiunii și al personajelor. Întâmplările relatate sunt situate în timp și spațiu ca în orice operă epică.Tema este confruntarea dintre bine și rău cu învingerea binelui asupra răului.  

   Un prim argument îl reprezintă acțiunea simplă organizată pe momentele subiectului.

Expozițiunea începe cu o întrebare repetată de mare expresivitate  prin care  se stârnește curiozitatea despre apariția unui personaj.Autorul anonim scornește o ghicitoare despre sunetele vestitoare ale apariției a două personaje:sunetele clopoțeilor și glasul turturelelor sunt asemenea unui început ce pregătește o acţiune-este intriga.În calea ,,voinicelului  Stoinicel”apare ,,dușmanu” –asemenea unui zmeu,căpcăun- personaj întunecat și înspăimântător, are o atitudine ostilă, răuvoitoare care-l urăşte și,pe un ton amenințător,îi cere darurile vieții acestuia:,,mândruța”-iubita,arma- simbolul dreptății și al păcii, calul- simbol de curaj, graţie şi viteză,toate aceste cereri cu condiția,,de vrei bine să-ți mai fie”- dar a fi bine este dreptul omului din naștere.Fiecare cerere a dușmanului îl înverșunează pe viteaz:la început râde,apoi este mânios de îndrăzneala acestuia.Vorbele celor doi sunt auzite de,,tâlhari”-hoții care se alătură dușmanului,pentru a-l prinde pe Stoinicel,este punctul culminant al acțiunii.Finalul baladei arată cum Viteazul recurge la o manevră iscusită:le aruncă acestora,,galbeni pe jos”,iar la fluieratul lui apare,,a lui ceată”care-i împrăștie pe vrăjmași.Învingători vor merge,,în codru la noi”, loc care îi va adăposti,un loc al libertății.

   Un alt argument este prezența personajelor Balada are personaje puține,aici personajele sunt reale,

dovedesc însușiri ieșite din comun. Astfel, Stoinicel este Viteazul- îndrăzneţ, dârz, curajos,                are o comportare exemplară ,cu o stăpânire de sine ieșită din comun, prin caracterizarea indirectă autorul anonim accentuează însușirile aparte din care face un adevărat Făt-Frumos.. Prin acest personaj autorul anonim a realizat simbolul luptei pentru libertate și demnitatea omului liber. 

 În antiteză cu el, ,,dușmanul”întruchipează viclenia, lașitatea, ipocrizia și răutatea,este asemenea    zmeului basmelor este simbol al răului universal, al forțelor, omorârea lui semnifică nu doar victoria binelui asupra răului, ci și restabilirea ordinii, iar,,tâlharii” sunt asemenea lui:hoți și ticăloși.

  În întreaga baladă, ca în orice creație populară, se observă și utilizarea exprimării caracteristice comunicării orale. În acest sens se remarcă folosirea unor vocative ca în limbajul popular:,,Stoinicele,dușmane”, precum și prezența unor diminutive:,,clopoțele,voinicelul,mândrulița”, construcții exclamative,repetiții și comparații,,ca un viteaz” sau cuvinte și expresii populare.

Se remarcă totodată simplitatea și firescul unor procedee artistice ca epitetele:,,mândru voinicel,fluieră frumos”,hiperbola,,Stoinicel capuri tăia”arată vitejia celui ce dorește stârpirea răului.

  Modul de expunere dominant în baladă este narațiunea, care se împletește cu dialogul.Dialogul dintre personaje are un rol important în desfășurarea acțiunii și în caracterizarea personajelor prin expresivitate și dramatism. Ca în orice operă epică, autorul-narator își exprimă indirect gândurile și sentimentele de admirație față de personajul principal al baladei. Faptele sunt relatate obiectiv, la persoana a treia.

  Aceste aspecte ale stilului, adăugate caracterului epic, numărul redus de personaje prezentate antitetic și faptele deosebite narate, pun în lumină aparte­nența acestei opere la specia baladei populare. 

                 Trăsături definitorii baladei sunt:

-autorul transmite indirect gândurile şi sentimentele prin intermediul acţiunii şi personajelor.

-acţiunea, una simplă și liniară, este structurată pe momentele subiectului, ca în orice operă epică.

Balada conține întâmplări tragice, dramatice, neobișnuite, iar conflictul este puternic.

-elementele spaţio-temporale sunt limitate.

-la acţiune participă un număr mic de personaje înzestrate cu puteri excepţionale. 

Portretele eroilor sunt realizate prin antiteză şi prin intermediul hiperbolei. Acestea sunt privite din perspectiva dominanței interioare.

Personajul principal al baladei populare sau eroul este cel care participă la întreaga acţiune și are un destin important. De asemenea, îi sunt atribuite puteri supraomenești, are calități fizice și morale de excepție. Acesta poate fi  caracterizat atât prin mijloacele caracterizării directe ( de către autor,  de celelalte personaje sau prin autocaracterizare), cât şi prin mijloacele caracterizării indirecte ( prin fapte, atitudine, limbaj, din relaţia cu celelalte personaje).

-balada populară conține elemente de fabulos, precum: animalul năzdrăvan, spațiul și timpul sunt mitice, dar și prezența cifrelor fatidice.

-, sunt prezente motive literare specifice, cum ar fi: motivul drumului, al cosmosului, cel al comuniunii om-natură.

-prezența procedeelor artistice specifice folclorului: exagerarea unor elemente, paralelism sintactic repetarea unor secvențe semnificative. Totodată,  implicarea afectivă a poetului anonim este sugerată prin intermediul dativului etic,  a diminutivelor, a interogației retorice.

-prozodia, versurile sunt scurte, iar rima este împerecheată sau monorimă.

-modurile de expunere sunt îmbinate.

Unele balade au un final deschis, lipsind deznodământul, altele au un final tragic, sângeros.