Imediat ce
soarele lui Martie începe să dezmierde pământul, de sub straturile de frunze
uscate ies la iveală - atât de fragezi şi de plăpânzi - ghioceii, brebeneii şi
toporaşii, înviorând pădurea cu petalele lor colorate în alb, galben şi violet.
În fiecare an, anotimpul ne încearcă răbdarea, soarele blând al primăverii
dispare brusc de pe cer, acoperit de nori încărcați de ploi reci și lapoviță.
Abia izbucniți, primii muguri tremură, săracii, de frig. Iată de ce îmi râde
inima de bucurie când văd in iarba de-abia dezghețată și apar timide pe
crengile copacilor primele flori de primăvară firave, dar minunat de frumoase.
În timp ce
sufletul mi se topește de plăcerea scufundării în priveliștea plină de culori și
miresme,
la munte, primăvara ajunge cel mai târziu, dar şi cel mai
spectaculos. Mai întâi, doar câteva flori îşi scot de sub zăpadă, sfioase,
petalele, apoi, apar cu zecile:flori albe, galbene şi roşiatice întind covoare
multicolore pe văile pâraielor, la margini de pădure şi prin poieni. Deşi le
mai acoperă câte o ninsoare şi le încearcă vreo răsuflare nemiloasă de ger, ele
rezistă şi înfloresc în triumf. Victoria lor asupra iernii e un miracol,florile
de primăvară, cele mai multe, sunt mirositoare, de la plăpânzii ghiocei până la
impunătoarele zambile, au culori vibrante, pline de viaţă, culori care îmi transmit
energie şi bună dispoziţie.
În fiecare
primăvară aflu că florile sunt graiul pământului în culorile cerului
și gust plăcerea primăverii ca atunci când ascult cântecul primelor
călătoare venite de foarte departe.
Cerul şi-a deschis alene pleoapele sorbind seninul din
lacrima născută de zăpada gândurilor mele.
Florile primăverii sunt visele iernii, povestite dimineața la o sărbătoare la care participă toate elementele naturii.Eu cred că totul înflorește fără nicio opreliște și dacă în locul culorilor ar fi voci, o incredibilă simfonie s-ar naște în inima nopții,iar o privighetoare ar fi solista.
Florile primăverii sunt visele iernii, povestite dimineața la o sărbătoare la care participă toate elementele naturii.Eu cred că totul înflorește fără nicio opreliște și dacă în locul culorilor ar fi voci, o incredibilă simfonie s-ar naște în inima nopții,iar o privighetoare ar fi solista.
Iubesc primăvara
pretutindeni, dar dacă ar fi să aleg un loc în care să o întâmpin, acesta ar fi
grădina bunicilor.