,, La coliba pescarului a trăit copilul până ce-a crescut
mare și-a învățat, și el, meșteșugul pescăritului. Pescarul era acum bătrân și
nu mai putea pescui, dar Alesandru, ca om harnic și băiat de omenie, câștiga
atâta ca să poată trăi el, bătrânul și baba moșneagului liniștiți! Dă Dumnezeu
însă că moare pescarul și moare și baba lui, și rămâne Alesandru numai singur.
Acum pescuia el numai pe seama lui.
Dar gândeai că e făcătură, de când murise pescarul cel bătrân mai că nu
mai erau pești în Dunăre; umbla bietul copil ziua deplină altă dată, și nu-i
prindea mreaja nici un pește. Odată, necăjit cum era, și dară și flămând,
aruncă mreaja în Dunăre și nu mai merge la ea până a doua zi la amează. Atunci
se duce și trage mreaja. Nu era în ea nimic altă decât o mreană, e drept că
foarte frumoasă. Noa, o ia el în mână și o duce la colibă să o frigă pe
cărbuni, că era mai leșinat de foame, săracul!
Dar când dă să o spintece, mreana îi scapă din mână și,
cum cade jos, cum se face o drăguță de fată ca ruptă din soare și îmbrăcată
colea ca o zână: cu ie albă ca laptele, împănată cu flori galbene, roșii și
vinete de mătase, cu catrință ca fetele noastre, cu pieptăruț mândru, tot pene,
și cu părul slobozit pe spate.
– Nu mă spinteca, Alesandre, zise ea, că eu sunt rânduită
de Dumnezeu să-ți fiu soție!
– După ce văd că ești om ca și mine, cum să te spintec?!
zise Alesandru, dar eu gândeam că tu ești mreană!
– Eu sunt Zâna Apelor, zise fata, și la porunca lui
Dumnezeu am intrat în mreaja ta și, pentru binele tău și al altor oameni,
trebuie să-ți fiu nevastă!”
Basmul este o specie a epicii populare (și
culte)în proză,în care se narează întâmplări fantastice ale unor personaje
imaginare :Feți frumoși, zâne, animale năzdravane- aflate în lupta cu forțe
nefaste ale naturii sau ale lumii, simbolizate prin balauri, zmei, vrăjitoare,
pe care ajung a le birui în cele din urmă. Basmul este o operă literară cu o
geneză specială, o oglindire a vieții în moduri fabuloase; basmul e un gen
vast,este mitologie, etică, știință, observație morală;eroii nu sunt numai
oameni, ci și ființe fantastice, animale.Basmul conţine formule specifice
:iniţiale, mediane şi finale şi transmite un mesaj optimist, cu valenţe
educative.
Titlul este
numele personajului principal:,,Zâna apelor”-nume al unei divinități acvatice,
o fiinţă feminină dintr-o altă lume decât a oamenilor,simbolizează frumusețea
splendidă,este Sora Soarelui,transfomată în,,mreană”,pentru a nu-și întâlni
niciodată fratele.
În primul rând, fragmentul
din basmul popular,,Zâna apelor” întruneşte toate caracteristicile basmului:
este o creație populară,epică,anonimă,cu acțiune,personaje,narator.
Acțiunea este la început obișnuită:Alexandru este un
copil care învață meșteșugul pescuitului,rămâne singur pe lume,nefericit,flămând,fără
noroc la pescuit.Într-o zi în mreajă(plasă de pescuit)găsește o mreană,care
alunecă din mâna băiatului și se transformă într-o fată plină de farmec
feminin.
Descrierea este a unei fete atrăgătoare prin frumusețe și
port: personifică tinereţea, frumuseţea, nevinovăţia, perfecţiunea lumii
sub chipul de zână.Portul ei este costumul românesc tradițional de bun
gust al culorilor:iia-cămașa albă simbolizează puritate, inocență,culorile
florilor cusute sunt:galbenul,roșul,vinețiul semnifică pasiune,emoție,nuanța
razelor soarelui, căldură, foc, entuziasm,bucurie;catrința-fota românească;pieptăruț-vesta
împodobită cu pene simbolul puterii și al protecției divine.,iar părul era ca
al sirenelor libere în mediul lor.Mreana devenită zână este trimisă pe pământ
cu un scop:de a aduce binele oamenilor.
În basmul
popular, perspectiva narativă aparţine povestitorului popular, care se
adresează direct celor ce îl ascultă,naratorul este obiectiv, neimplicat în
evenimente; povesteşte,, la persoana a III-a.
Prezența
supranaturalului este un alt argument:Alexandru,pescarul este
singur,deznădăjduit,surprins de transformarea mrenei într-o fată frumoasă,ce
vorbește asemenea oamenilor.Aceasta vine cu poruncă divină de a deveni soția
pescarului și de a aduce fericire în viața oamenilor,este un mesager divin.Interesantă
este apariția zânei asemenea Ilenei Cosânzene cu ochii de soare,cu trupul
răsărit din ape.
Ultimul
argument că textul este basm constă în mesajul pe care îl transmite: un om
nefericit poate primi un ajutor divin,dacă are putere morală.
În concluzie, fragmentul
aparține unui basm popular, fiind o operă populară epică, în care unui om i
se poate schimba viața miraculos.
(,,A fost odată
ca niciodată” este expresia care ne introduce în universul magic al basmului.
Rolul ei este să sublinieze intrarea într-un timp şi un spaţiu mitic, când
totul era posibil. Expresia „a fost odată ca niciodată” ne ajută să ne situăm
în afara timpului, să pășim în lumea viselor și ne invită să renunțăm la forța
realității imediate pentru a călători și explora alte tărâmuri. „A fost odată
ca niciodată” ne permite să dăm timpul înainte și înapoi după bunul plac.
Formula-cheie de la începutul poveștilor marchează nu doar un alt timp, ci și
un alt spațiu. Imaginația este, astfel, descătușată pentru ca mintea să
hălăduiască fără restricții.
Odată” din „a
fost odată ca niciodată” se scrie legat deoarece are sensul de „odinioară” sau
„cândva”. Se mai scrie legat atunci când are sensul de „imediat, în sfârșit”,
ca în „Odată terminată cartea, voi pleca la școală.”.De asemenea, se scrie legat
în locuțiuni precum dintr-odată, odată cu și odată ce.
Se scrie
separat, „o dată”, în situații precum „Aș dori să mai ascult o dată această
poveste!”, când este vorba de numeralul cardinal adverbial, exprimând ideea de
repetare (o dată, de două ori...). Scriem „o dată” în două cuvinte și în cazul
alăturării articolului „o” cu substantivul „dată” – „Să stabilim o dată când ne
vom întâlni pentru a citi basme.”)
(Bărbații
cu numele Alexandru sunt mândri și puternici. Simt că au ceva de
demonstrat lumii întregi și de obicei sunt oamenii care aduc prospețime vieții,
sunt un bulgăre de energie și împrăștie o alură de intensitate în orice
situație s-ar afla,sunt visători, întotdeauna sunt ajutați de un
mesager-înger.)