Primăvara, în
pădure, cerul este de-un verde translucid,verde-gălbui, verde profund,
verde-luminos, aproape alb. Mă plimb ca într-un uriaş smarald. Orice plantă aş
atinge, simt în ea fragilitatea Începutului. Pe orice scoarţă de copac îmi lipesc
obrazul, simt pulsând din adâncurile pământului o energie ce se transformă la
început în sevă apoi, pe măsură ce urcă în crengi, devine pasăre şi se avântă
înspre cerul verde. Chiar şi cuiburile, ascunse printre arbori, împart cu pădurea
acelaşi cer.
Departe,departe zăresc încă zăpezi ce strălucesc
ca nişte oglinzi, valuri de aburi se ridică rostogolindu-se greu,
adunându-se dimineaţa în ceţuri pe deasupra pădurilor.
O picătură de bucurie
a căzut parcă din cer, şi toate s-au împodobit în verde şi alb, în parfum de
flori şi în triluri de păsări. Îmbătat de viaţă, un fluture zboară din floare
în floare. E primul fluture pe care îl văd primăvara asta. Ne salutăm, şi fiecare
pleacă pe drumul lui, să se bucure cum ştie de primăvară.
Primăvara,
pădurea îşi are poveştile ei. Când plantele înverzesc, sub cerul albastru, de
cobalt, se naşte al doilea cer, de smarald. În lumina lui verde, viaţa
închipuie un spectacol miraculos. Trebuie doar să mă opresc în loc, să-l văd şi
să-l înţeleg.
Am citit într-o
carte cu povești că în nopțile de primăvară cu lună plină, o vedenie rătăcește
prin pădure și culege flori și ierburi . Dar când luna ajunge la celalalt
capăt al cerului, orizontul se aprinde și bizara apariție se destramă în strălucirea
primelor raze de soare.
E zâna zânelor!mi-am zis.... iat-o!ușor s-a
apropiat de mine și mi-a întins o ramură albastră,parfumată,apoi a zburat spre
o creangă înflorită,să se-ntâlnească cu un fluture ștrengar,iar eu într-o lume cu
lanuri de iluzii cred în basme și în zâne...
