Stau pe banca de
sub părul cel bătrân. În faţa mea, în iarbă, e o creangă ruptă din el. Furtuna
de azi noapte a lăsat urme peste tot în grădină. Acum e linişte şi e dimineaţă.
Soarele a uscat deja pietrele albe ce mărginesc straturile de flori. Se aud
numai păsările ascunse printre ramuri. Mă uit la creanga căzută în faţa mea, e
uscată, acoperită de un fel de muşchi verzui, înflorit într-o spuză de flori
alb- albastre. Ca o rouă subţire se văd doar pe o parte a crengii, cealaltă,
pe jumătate îngropată în iarbă, e încă udă. Părul e cel mai bătrân copac din
grădina bunicii, era singurul copac ce creşte pe locul împrejmuit cu gard de
lemn. Când l-am văzut prima dată,mi s-a părut foarte mare, aşa singur, şi umbra
lui răcoroasă a fost binefăcătoare în după amiaza aceea. Am vrut să-i cuprind
cu mâinile tulpina şi nu am putut și, din această cauză, mi s-a părut un copac
tare mare. Umbra lui, umbră blândă, se prelungeşte până aproape de casă, parcă protejând-o.Oricât mă apropii de el, oricât îmi întind mâinile, rămâne un
loc pe care nu am cum să-l ating. Poate acel loc înseamnă viaţa lui dinainte să
ne cunoaştem, adică dinainte de ziua în care ne-am văzut pentru prima oară.
Dac-ar putea
povesti, cine ştie câte aș afla despre ceea ce a văzut el, de când e pe lume.
Dar poate că e mai bine să nu ştiu şi doar din când în când să trimită el o
pară către mine,ca să-mi aducă aminte de una, de alta din cele petrecute în
locurile acestea:de ziua când mi-a atras atenția un fluture mare, în culori de
negru și roșu, catifelat, care dădea târcoale pomului, am rămas descumpănit,
nu știam ce să cred. Am întins mâna spre el și i-am zis că, dacă este
într-adevăr un sol trimis, să-mi dea un semn. Spre marea mea surprindere, a
urcat pe degetul arătător pe care i-l întinsesem. M-am așezat așa cu el pe bancă
și ne-am privit,n-a plecat,a rămas cuminte,apoi i-am urat drum bun și abia
atunci și-a luat zborul către înalt. Odată cu fluturele, vin amintirile copilăriei,
vin ca o rugăciune ce alungă uitarea, înlocuind-o cu liniște, cu speranțe și-mi
dau seama că da! nu poate fi altceva decât un mesager de sus de tot.
Stau pe banca de sub părul cel bătrân și că
tot de aici vine siguranţa că sunt pe pământul care-mi dă putere,încredere,că aici
găsesc iubirea celor dragi. Cad perele din părul cel bătrân şi se rostogolesc
în iarbă printre amintirile copilăriei mele....
