Despre Ştefan
Luchian profesorul lui, Nicolae Grigorescu, spunea :,,În sfârşit, am şi eu un succesor!”.
Al treilea şi
ultimul autoportret pictorul și l-a intitulat,, Un zugrav”( în iarna 1906-1907),considerat a fi unul din cele mai bune autoportrete.
Tabloul poate fi
caracterizat drept o „convorbire cu sine şi cu omenia“,este o cu totul altă
ipostază de autoreprezentare. Artistul a ales să se picteze în format bust, cu
mâna ţinând în mod evident o pensulă.,aceasta trădează atât talentul,cât și
meseria și vocația omului portretizat.
Culorile sunt pământii, apăsate, mai mult culori calde,
dar închise. Tonurile închise predomină, ele luminându-se spre cele două
centre: chipul ușor înclinat şi mâna subţire care ţine penelul. Observ atenţia
şi eleganţa vestimentaţiei:cămașa albă sub al cărei guler pare a fi o
cravată-fundă de culoare închisă,haina de culoare închisă, în contrast cu barba neglijent aranjată.
Cel mai important element: ochii -oglindă a
sufletului, sunt plini de regret şi de candoare,transpare parcă o lumină ce
urmează să se stingă. La o primă vedere nimic nu pare să trădeze o
suferinţă sau o tristeţe. Lumina din ochi pare vie, apare sensibil nuanţat un
surâs şi expresia feţei pare liniştită,doar capul ușor înclinat spre stânga pare să exprime regret,îndoială,tristețe. Singurul aspect ce poate aduce
întrebări este contratul lumină-umbră pictat pe chip. Aș putea spune că este
normal, este un studiu atent al feţei şi al luminii în acelaşi timp.
Impresionantă este privirea pătrunzătoare a artistului
aflat spre sfârşitul scurtei sale vieţi, cu trupul slăbit şi vlăguit, dar
trăind, supravieţuind doar pentru arta sa.
Este portretul ,,emblemă" pe care Luchian şi-l
creează, nu atât prin compoziţia, ci prin prezenţa cuvântului ,,zugrav", a
oglindirii unui suflet chinuit de boală, dar şi recunoaşterea creatorului din
el. Afectat de boală, dar și de neajunsurile cotidiene, Luchian se surprinde cu
capul descoperit,părul aranjat, în postura blajină, ținând penelul în mâna sa
dreaptă în dreptul inimii, pregătit de lucru. Ținută între buricele celor trei
degete ale mâinii drepte, pensula exprimă voinţa de a lucra,dorința de a crea,
ce-l smulge din nemișcare.
Luchian nu-i un
om oarecare în autoportret, ci ,,zugrav”, adică pictor care reprezintă imagini
cu ajutorul pensulei şi al culorilor într-o nouă însufleţire. Autoportretul,
poate fi mai mult decât orice alt tablou, este o mărturie, un adevăr spus de
însuși artistul.Contează ceea ce ne transmite el şi atât!!!!
Ștefan
Luchian- ”Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul și ne
închidem în lumină”.
