Poezia--,,Dans în ploaie” de Ana Blandiana

,,Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.


Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!”

,,Dans în ploaie"aparține genului liric cu modul de expunere predominant-monologul liric.

Titlul poeziei este substantivul,,dans”-modul de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de mișcări ritmice, variate și expresive ale dorinței omului de a fi liber,de a se bucura,executate în ritmul ploii,apa cerească purificatoare,,binecuvântarea" pe care divinitatea o acordă  oamenilor, privită ca o răzvrătire a naturii.

Dorința-rugăminte,,lăsați”este adresată lumii,,iubiții mei”,oamenii de care se simte apropiată și pe care-i îndeamnă s-o privească într-un dans-mișcare-viață în natură.Ploaia devine partener în dansul care este arta de a învăța corpul să exprime emoții, de a le lăsa să iasă din interior spre lumină. Dansul,,nou,nou,nou”devine eliberator,răsunetul trăirilor ascunse.Poeta simte plăcerea de a deveni fluidă în urcușul spre stele,de a lega cerul şi pământul, oferindu-şi propria persoană ca jertfă pentru fericirea semenilor,pentru  a purifica lumea.Îndemnul,,priviți”este pentru a vedea dansul,mișcarea,mersul omului liber,descris asemenea unui zeu cu brațele,,fulgere vii”ce poartă puterea creatoare a focului divin,cu ochii plini de pasiunea adevărului,fără a se supune,fără a se umili.Dorința de a trăi în libertate ca un dans în apa vie a ploii,un stil al vieții verticale,curate, exprimă bucuria, tristeţea, iubirea sau dorinţa,curajul a deveni pur, nevinovat, fără pată...este asemenea vieții noi,regenerată după marele potop.

  Textul este liric, deoarece există un eu liric, îşi face simţită prezenţa prin verbe și pronume la persoana I: „mă cațăr,mă leg,mă apuc”-verbe ale mișcării;,,să fac,știu”;adjectivele pronominale:,,mei,meu,mele”.De asemenea, se simte prezenţa eului liric şi în adresările directe:,,lăsați,priviți,iubiți”,dar și pronumele de persoana a2a:,,voi”.

   Caracterul liric al textului este dat de limbajul simplu,care creează imagini, prin intermediul cărora poeta îşi exprimă voioșia,dorința dansului,a jocului în ploaie.Astfel, prima strofă începe cu imaginea vizuală a omului ce-și găsește libertatea în apa vie a ploii- spectacol,balet delicat, furtunos sau ritmic, ce reînnoiește frumuseţea. Epitetul repetat:,,nou”(dans) are sensul de reînnoire,împrospătare a lumii.Părțile corpului omenesc au epitete și comparații neașteptate ce exprimă stările poetei:,părul...năuc”-dezorientat;brațele-,,fulgere vii,jucăușe”focul ceresc purificator.Metaforele umilinței:,,cătușe,noroi”sunt opuse dansului liber. Promovând o nouă expresie artistică, îmbrăcată într-un limbaj surprinzător,metaforic și totuși simplu,poeta se joacă în voioșia ploii care-i dă libertatea de a fi. Personajul liric din poezia Anei Blandiana este omul ce tinde spre libertatea spiritului,iar acest joc,dansul este o artă ritualică.

  Limbajul artistic se arată prin forma muzicală a textului,organizat în versuri cu rimă încrucișată şi ritm iambic.