-casa amintirii-
,,E casa amintirii o casă cu pridvor,
Cu bârne şi chilimuri pe încăperi zidite,
În drumul către dânsa ţin strajă dreapta plopii,
Şi în pereţi icoane de morţi bătrâni veghează:
Strămoşi din altă vreme de cari, uitând de jocuri,
Copii, ne-apropiarăm privind cu ce sfială
La feţele lor şterse de sfinţi în mânăstiri.
În casa amintirii nu-i astăzi şi nu-i ieri,
Căci orologiul vremii a încetat să bată,
Şi clipa netrăită a îngheţat pe el.
Dar prin iatac adesea te-apucă şi te fură
Miresmele cosite cu florile de fân
Păstrate sub răcoarea pânzetului de in.
Şi, seara, pe divane în liniştite-odăi
Tot mai pogoară cântec şi zumzănit de strună
Ca de pe alăuta plăpândelor visări,
Când, în apus de soare şi răsărit de lună,
Simţim zădărnicia întâilor uitări,
Rămân aceleaşi toate, şi somnul fără zbucium
Îl dorm sub coperişul aceluiaşi trecut.
Stafie, trece gândul prin casa mea străveche
Sub raza călăuză a visului tăcut...
Şi închizând în urmă odăile străine,
M-am dus, m-am dus în lume, cu-atâţia morţi în mine”.
Cu bârne şi chilimuri pe încăperi zidite,
În drumul către dânsa ţin strajă dreapta plopii,
Şi în pereţi icoane de morţi bătrâni veghează:
Strămoşi din altă vreme de cari, uitând de jocuri,
Copii, ne-apropiarăm privind cu ce sfială
La feţele lor şterse de sfinţi în mânăstiri.
În casa amintirii nu-i astăzi şi nu-i ieri,
Căci orologiul vremii a încetat să bată,
Şi clipa netrăită a îngheţat pe el.
Dar prin iatac adesea te-apucă şi te fură
Miresmele cosite cu florile de fân
Păstrate sub răcoarea pânzetului de in.
Şi, seara, pe divane în liniştite-odăi
Tot mai pogoară cântec şi zumzănit de strună
Ca de pe alăuta plăpândelor visări,
Când, în apus de soare şi răsărit de lună,
Simţim zădărnicia întâilor uitări,
Rămân aceleaşi toate, şi somnul fără zbucium
Îl dorm sub coperişul aceluiaşi trecut.
Stafie, trece gândul prin casa mea străveche
Sub raza călăuză a visului tăcut...
Şi închizând în urmă odăile străine,
M-am dus, m-am dus în lume, cu-atâţia morţi în mine”.
Titlul poeziei exprimă întoarcerea spre
trecut prin metafora,,casa amintirii”,imaginea casei descrisă în nuanțe
melancolice ;„casa amintirii”este spaţiul rememorării nostalgice a
trecutului,iar metafora dobândeşte semnificaţia unui spaţiu mitic, locuinţă a
strămoşilor.
Descrierea începe
prin prin imaginea „casei amintirii”,privită din exterior ca un loc
obișnuit,sunt enumerate:,,pridvor”-cerdacul;,,bârne”-grinzile;,,chilimuri”-covoarele
înflorate.Acest spaţiu este străjuit de,,plopii”ce aduc un mesaj secret
venind din alte lumi,ceea ce ar putea arăta ca un loc tainic, învăluit într-un
farmec discret.În interior,poetul privește icoanele bătrânilor,,morți”-ferestre
deschise între pământ și cer,imagini divine, sacre care protejează
prezentul.Sunt priviți cu timiditate,,cu sfală”acești ,,sfinți”,care și-au
trăit viața în pace,credință,au răbdat și au iertat.Timpul capătă o aură
legendară, devine un timp mitic,etern care,,a încetat să bată”.
Legătura între prezent și trecut este marcată de
alunecarea treptată a timpurilor verbale dinspre trecut spre prezent:poetul
simte în,,iatac”,locul intim de odihnă,parfumul fânului uscat ce-l fascinează,
aerul proaspăt și curat al țesăturilor de in.În liniștea serii sunetele însoţesc
momentul visării ca o stare de farmec. Plecarea din casa amintirilor,de care acum
se simte străin, este momentul în care umbrele celor plecați îl vor însoți în
existență,fiindu-i călăuze,dar și datorie.Tăcerea este o subliniere a vorbirii
interioare în spațiul casei ce devine un templu interior al amintirii,unde
strămoșii își au un loc de sfinți.Călătoria pe apele amintirii este o lumină,o
reînviere în sufletul poetului.
La nivelul
fonetic şi prozodic, se remarcă muzicalitatea dată de ritmul trohaic, măsura de
13-14 silabe; la nivelul morfosintactic, timpurile verbale au rolul de a sugera
planul trecut şi planul prezent evocate în poezie; verbele la perfect simplu au
rolul de a reda rapiditatea gesturilor sau repetarea lor; verbele la perfect compus susţin trăirea amintirilor din planul prezent,iar verbele la
timpul prezent ilustrează permanenţa sentimentului de iubire pentru
locurile amintirii.
La nivelul lexico-semantic, poezia se remarcă prin
prezenţa elementelor populare:,,pridvor,bârne,chilimuri,iatac” cu rolul
refacerii atmosferei tipice trecutului.
Epitetele:,,șterse,netrăite,plăpândele,străine”accentuează
sentimentul de melancolie provocat de îndepărtarea de un spaţiu intim al
trecutului.Metaforele:,,casa amintirii,orologiul vremii,zumzăit de
strună,gândul stafie”transferă asupra sufletului melancolia eului liric.
Repetiția din final,,m-am dus,m-am dus în lume,cu-atâția
morți în mine”reflectă prin tonalitatea gravă, atmosfera trecutului pe care eul
liric o va purta ca pe o moștenire scumpă.
