,,Cu legănări abia simțite și ritmice, încet-încet,
Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii,
Înveșmîntați în haine albe se clatină în fața lunii,
Stînd gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet.
Se cată ram cu ram, se-nchină, și-n urmă iarăși vin la loc,
Cochetării și grații albe, și roze gesturi, dulci arome,
Împrăștie în aer, danțul acesta ritmic de fantome,
Ce-așteaptă de un an de zile minuta asta de noroc.
Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea,
Și astfel umbrele căzute pe pajiște par mantii grele
Zvîrlite de dănțuitorii ce au rămas numa-n dantele,
În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea.
Pe gura scorburilor vîntul plecat a deșteptat un cînt,
Și-nvoalte mîneci horbotate(dantelate) se-ntind ușoare să salute
Preludiul acestei stinse și dulci orchestre nevăzute,
Și-apoi cu reverențe pomii s-au înclinat pîn’ la pămînt.
Ghirlănzi de flori îi leagă-n treacăt și-un arc sub fiecare ram
Boltește-albastre perspective, sub care alte cete ninse
Coboară pe pămînt din ceruri, venind cu candele aprinse
Să facă și mai albă noaptea acestui alb epitalam(cântec de nuntă).
Așa-s în clipa asta toate, dar mîine albii cavaleri,
Despodobiți de-atîtea grații, ce le-mprumută luciul lunii,
Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caișii, zarzării și prunii,
Banalii pomi din fața casei, ce-i știu de-atîtea primăveri”.
Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii,
Înveșmîntați în haine albe se clatină în fața lunii,
Stînd gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet.
Se cată ram cu ram, se-nchină, și-n urmă iarăși vin la loc,
Cochetării și grații albe, și roze gesturi, dulci arome,
Împrăștie în aer, danțul acesta ritmic de fantome,
Ce-așteaptă de un an de zile minuta asta de noroc.
Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea,
Și astfel umbrele căzute pe pajiște par mantii grele
Zvîrlite de dănțuitorii ce au rămas numa-n dantele,
În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea.
Pe gura scorburilor vîntul plecat a deșteptat un cînt,
Și-nvoalte mîneci horbotate(dantelate) se-ntind ușoare să salute
Preludiul acestei stinse și dulci orchestre nevăzute,
Și-apoi cu reverențe pomii s-au înclinat pîn’ la pămînt.
Ghirlănzi de flori îi leagă-n treacăt și-un arc sub fiecare ram
Boltește-albastre perspective, sub care alte cete ninse
Coboară pe pămînt din ceruri, venind cu candele aprinse
Să facă și mai albă noaptea acestui alb epitalam(cântec de nuntă).
Așa-s în clipa asta toate, dar mîine albii cavaleri,
Despodobiți de-atîtea grații, ce le-mprumută luciul lunii,
Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caișii, zarzării și prunii,
Banalii pomi din fața casei, ce-i știu de-atîtea primăveri”.
Dimitrie Anghel-„Poetul florilor” stabileşte prin
versurile sale o corespondenţă între om şi natură, evocând o stare de spirit
prin realizarea unui tablou de natură în care pomii cu florile lor sunt
umanizate,descoperind în acea lume patimi, pasiuni, drame.
Titlul metaforic,,Balul pomilor” exprimă
petrecerea plină de grație a naturii,sărbătoarea bucuriei,a extazului,jocul de
culori și parfumuri.Poetul folosește ca mod de expunere descrierea,transformând
,,pajiștea din fața casei”,loc al verdelui de primăvară într-un salon de
dans,unde mişcarea, muzica şi mireasma florilor creează o atmosferă de
sărbătoare ca-n palatele medievale.
Legănându-se ușor în bătaia vântului,sub
razele lunii,într-o atmosferă de mister, strălucind, pomii:,,caișii,zarzării și
prunii”devin cavalerii înveșmântați în,,haine albe”nuanță a luxului,a
purității și simplității, se pregătesc de,,menuet”,dans grațios,liniștit de
curte.Mișcările dansului sunt atent urmărite:plecăciuni,reveniri
grațioase,gesturi delicate,răspândiri de parfumuri în umbra nopții ale unor
umbre fantomatice.Coborâte,câteva petalele se transformă în mantii de
catifea,completând decorul de lux,iar pomii-dansatori se-arată grațioși în
dantelăria florilor.Muzica purtată de vântul aducător de cânturi este salutat
de dantelăria florilor și de plecăciunile pomilor.Într-o armonie cu
pământul,cerul dăruiește,, candele aprinse”,ofrandele divine.
În finalul poeziei,visul unei nopți de primăvară
se destramă:atmosfera feerică a pomilor-cavaleri înveșmântați în dantelele albe
, redevin „banalii pomi din fața casei”,înfloriți în fiecare primăvară.
Totul se termină cu lumina unei noi zile,când pomii vor
fi ceea ce au fost întotdeauna-simbolurile vieții, imagine care plasează
tabloul de natură în timp.
Limbajul poetic
este caracterizat prin expresivitate,autorul folosind figuri de stil și imagini
poetice în care cromatica e dominată de alb, cuceritoare nuanță a purității,armonia
naturii nocturne e percepută vizual și olfactiv, poetul se transpune în lumea
unui salon de dans,urmărind timpul într-un spațiu ce devine paradis. Se remarcă
predominanţa structurii substantiv-adjectiv.Epitetele sunt delicat ,sensibil alese
,se adresează vizualului ca în acuarelele pline de luminozitate.Observând
dansul petalelor, legănarea pomilor,poetul vede în ele simboluri umane, le înzestrează
cu atribute omeneşti.Epitetele:,,legănări simțite și ritmice,albii
cavaleri,haine albe,cochetării și grații albe,danțul ritmic,parcul
legendar,dulci orchestre” compun un tablou al unui spectacol feeric.
Imaginea vizuală a lunii întreţine feeria naturii,luminată
de,,candele aprinse”trimise din ceruri,iar dansul petalelor se transformă în
umbre fantomatice.Parfumul,,dulcilor arome”este preluat de,,orchestre nevăzute”purtate
de vântul primăvăratic dau grație și muzicalitate versului.
Enumerația copacilor umanizați:,,caișii,zarzării și
prunii”prin înflorire stimulează visarea poetului,văzându-i asemenea
cavalerilor. Metafora,,minuta de noroc”explică îndeplinirea dorinței poetului
de a fi martor al unui timp al înfloririi.
Versul lui Dimitrie
Anghel este lung cu ritmul iambic,rima îmbrățișată,măsura de 17- 18 silabe,ce
dau o fluiditate lentă a versului, graţie
şi muzicalitate.
„Eu mi-alesesem lumea florilor, căci în lumea lor mi-am
petrecut copilăria. Mi-aduceam aminte de grădina minunată unde am trăit, de
murmurul sonor al şipotului, de freamătul arborilor, de toată risipa de petale
ce o împrăştie vântul.” (Dimitrie Anghel)
