,, Nici nu se oprise trenul, că Olguţa și sărise iute de
pe scară, [...] cum sărea și dimineaţa din pat pe covoraș.
— Vai, Olguţa! vrei să mă îmbolnăvești? ţipă doamna Deleanu,
alergând spre ea. [...]
În urma Olguţei se coborâră bagajele, [...] apoi domnul
Deleanu [...]; după el, cu mișcări liniștite și ochi mari [...], privind și
respirând vacanţa, Monica.
— Îţi pare bine că ai venit la noi, Monica? o întâmpină
doamna Deleanu, luând-o în braţe [...].
— Da.
Pălăria de pai, cu boruri rotunde și panglică neagră,
[...] îi alunecă pe spate, atârnându-i de gât. Doamna Deleanu surâse părului
descoperit: era auriu
[...].
— Pfuuu! izbucni Olguţa, dând cu ochii de Dănuţ.
Șopti ceva la urechea Monicăi.
— Pfuuu! pufniră amândouă.
Deșteptat din posomorală și uitare, Dănuţ o măsură pieziș
pe sora lui. [...]
Între timp, doamna Deleanu se urcase în trăsură.
— Bine, da’ cu mine nu vine nimeni?
— Eu, tante Alice, se oferi Monica. [...]
Picioarele Monicăi nu ajungeau până la podeaua trăsurii;
atârnau. Totuși, nu și le legăna. [...] Și mâinile Monicăi pluteau liniștite pe
genunchii împreunaţi. Numai vârfurile degetelor se ridicau uneori... și iar se
lăsau, și iar tresăreau de emoție...
[...] Monica avea
abia zece ani și purtase de trei ori haina de doliu, pe care copilăria ei o
îmbrăcase acum pentru ultima oară, fiindcă de acum înainte nu mai avea pe
nimeni... Rochia neagră, pentru moartea bunicii, i-o făcuse doamna Deleanu...
— Monica, ce culoare îţi place ţie mai mult?
Ochii fetiţei priviră grav pe doamna Deleanu. Prinzând
privirea îndreptată asupra rochiţei de doliu, își plecă genele negre pe ochii
de miere brună. [...] Lacrimi mari îi alunecară de-a lungul feţei... Mânuţele
ei strânseră rochiţa ca pe o păpușă primejduită.
— Pui mic, pui mic, n-am vrut să te supăr!
Îi luă capul mâhnit pe genunchi, pentru a-i murmura
descântecul cu vorbe dulci,inventat pentru durerile copiilor și-ale
îndrăgostiților..
— Iartă-mă tante Alice, n-am să mai fac!... Îmi
place albastrul, șopti Monica. [...]
Drumul de foșnete și de miresme ducea spre cerul apropiat
− cu părul auriu, cu obrajii palizi, cu cozile pe spate, cu mâinile împreunate
− pe Monica.”
(Ionel Teodoreanu--La Medeleni,vol.I,,Hotarul nestatornic”) Monica este un
personaj din volumul,,La Medeleni”de Ionel Teodoreanu.
Fragmentul face
parte din volumul I,,Hotarul nestatornic”a cărui acțiune se petrece la
Medeleni, la moșia familiei Deleanu, într-un decor feeric, în timpul vacanței
mari-este momentul sosirii la peronul gării. Ca toți copiii,personajele: Dănuț,
Olguța și Monica sunt eroii unor ,,incidente de viață", în care realul și
fabulosul se contopesc într-o materie imponderabilă. Ionel Teodoreanu creează o
atmosferă naivă,copilărească, un univers bine conturat, cu legi şi dimensiuni
proprii, în care nasc şi se edifică destine. De aici şi explicaţia
titlului: ,,Hotarul nestatornic”.
Pentru a o
caracteriza pe Monica, autorul foloseşte atât caracterizarea directă, cât şi
cea indirectă.
Caracterizarea
directă este făcută direct de narator, precum şi de alte personaje.
Din spusele directe ale naratorului,Monica își face
apariția, alături de familia Deleanu,coborând din tren .Scriitorul îi
descrie mișcările,,liniștite”,calme,iar
portretul fetei pare desprins din rândurile unui basm: privește totul cu ochii
mari,gravi,mâinile plutesc domoale,nelăsând să se vadă emoția doar prin
freamătul degetelor,ochii de culoarea mierii brune sunt acoperiți de genele
negre.De sub borurile pălăriei,căzute pe spate se vedea părul auriu.Panglica
neagră de la pălărie completează ținuta de doliu a fetiței.Rochia neagră,făcută
de doamna Deleanu, fusese purtată de trei ori de fată și,în dorința de a-i
schimba înfățișarea, este întrebată dacă ar purta altă culoare.Doamna Deleanu,o
mamă sensibilă și atentă observă sfiala Monicăi,lacrimile și,alintând-o cu
vorbe,,dulci”,o mângâie.
Modalităţile de
caracterizare indirectă sunt în special comportamentul şi vorbele personajului,
dar şi felul în care este îmbrăcat şi chiar numele lui care definește o persoană neliniștită și introvertită,
enigmatică,rezervată ce caută armonia, liniștea. Monica, fetița orfană,
respiră aerul vacanței alături de neastâmpărata Olguța și de fratele
acesteia,Dănuț.Cele două fetițe își spun secrete,se simt bine împreună.În
trăsură,se simte ușor stingheră,iar întrebarea doamnei despre schimbarea
culorii rochiei îi aduce lacrimile în ochi. Monica este sensibilă și suavă în
peisajul strălucitor al verii.Dorește apropierea de doamna Deleanu,pentru că o
simte caldă,prietenoasă, cu calm şi delicateţe sufletească.
Monica este
personajul care cucerește prin farmec și frumusețe copilărească; aflând că
Dănuț preferă culoarea albastră, dorește să poarte o rochiță albastră.
În romanul „La Medeleni” autorul povestește
întâmplările la persoana a treia, acțiunea fiind desfășurarea unui crâmpei din
viața unei fetițe,iar prin dialogurile personajelor scriitorul pătrunde în
adâncul mister al sufletului copilăresc. prin atmosfera și prin prospețimea vârstei.
Textul place și
se citește cu o plăcere plină de încântare. Absoarbe, redă cu măiestrie stări
sufletești, fapte de viață de la cele mai banale la cele mai solemne cu o mare
expresivitate
Limbajul Monicăi
este conciliant, afectuos, copilăresc. Modurile de expunere regăsite în
text sunt dialogul şi naraţiunea,descrierea. Prin dialog personajul este
caracterizat în mod indirect ,prin vorbe şi fapte.
Ionel Teodoreanu creează o atmosferă pătrunsă de
ingenuitate, un univers bine conturat, cu legi şi dimensiuni proprii, în care
nasc şi se edifică destine. De aici şi explicaţia titlului:,,Hotarul
nestatornic”,o frontieră sprințară,schimbătoare a vieții.
Prin plonjarea în adâncul mister al sufletului
copilăresc, prin redarea sugestivă a unei atmosfere poetice originale, întâiul
volum se prezintă ca o operă de valoare durabilă, organizând, într-o formă mai
obiectivă, nehotărârea sufletului infantil.
