,,A fost odată ca niciodată, când n-ar fi, nu s-ar
povesti: când se potcovea puricele cu nouăzeci și nouă oca de fier și tot îi
sta călcâiul gol!
A fost odată un
împărat, bogat nevoie-mare. Ș-avea o fată frumoasă, frumoasă, atât de frumoasă
că la soare te puteai uita, iar la dânsa ba.
Părul său era cu
totul și cu totul de aur, d-ai fi zis că e o zână. Dar nu putea s-o scoată
afar’ din casă, din pricina unui zmeu, că de multe ori se cercase s-o răpească
și să fugă cu dânsa.
Așa azi, așa mâne, până ce, urându-i-se fetei cu atâta
pază, într-o zi se rugă de tat’su s-o scoată și pe ea măcar un ceas la lume.
Se-mpotrivi-mpăratul deocamdată; dar, după ce se gândi și se răzgândi, văzând
că n-are încotro, „cum i-o fi ursita!” își zise el în sine-și. Și o scoase la
lume, dup-atâta plânset și rugăminte.
Dar abia făcuseră
câțiva pași, pe marginea pârâiașului ce șerpuia-n vecinătate, când deodată se
pomeniră că vine un nor cu fulgere și tunete. Până să se adăpostească de
ploaie, un vârtej luă fata, se făcu nevăzut și o duse la casa zmeului, întoarsă
cu gura spre prăpăstii.
În zadar plânse și
se obidi* împăratul, că n-avu ce să facă. Așa-i fusese scris! Numai atât îl
frământa, că nu știa unde se află, nici dacă e vie ori moartă. Se hotărî dar să
dea sfară-n țară, să se cerceteze pretutindeni, cu nădejdea că doar o da peste
locul unde-ar fi ascunsă.
Tot p-atunci
s-afla, în partea locului, un crai cu doi feciori, frumoși de-ți era dragă
lumea cu dânșii. Și, fiindcă mulți îmblaseră-n deșert* să găsească pe fata
de-mpărat, vrură să-și încerce și ei norocul, că așa se făgăduise-mpăratul:
să-i dea jumătate din împărăție și pe fiică-sa de nevastă cui s-o învrednici
s-o aducă. Veniră dar la curtea-mpărătească, spuseră cine sunt și care le e
gândul, cerură apoi parale de cheltuială și haine de premeneală* și plecară
amândoi pe câte-un cal bidiviu*, ce fugea ca vântul și ca gândul.
Merseră, merseră
și iar merseră cale lungă să le-ajungă, până intrară-ntr-o vale, unde o babă cu
două fete semănau la mac, de parcă n-ar fi fost în firea lor.
— Bună ziua, bătrâno! Ia spune-ne unde duce drumul?
— La casa zmeului, măiculiță. Dar ce cătați într-acolo?
— Să luăm pe fata de-mpărat și s-o ducem de unde a
răpit-o.
— Știți ce? Eu vă-ndemn să vă-ntoarceți înapoi, că...
de!... pe mulți am văzut ducându-se, dar pe niciunu-ntorcându-se!
— Ba e vorbă! Ei s-au dus câte unul-unul, și d-aia i-a
răpus zmeul, pe când noi mergem doi deodată și n-are ce ne face.
— Atunci adăstați*
să vă spun o vorbă și să vă dau ajutorul ce m-oi pricepe...
— N-avem vreme,
bătrâno; n-avem vreme. Să ne vedem sănătoși peste trei zile!
Și, dând pinteni cailor, porniră ca vântul și ca gândul,
până ajunseră pe un deal, de unde se zărea muntele zmeului. Aci începură să
simtă răcoare; din răcoare se făcu frig și din frig un ger așa de cumplit, că
nu mai putură merge. Se deteră jos de pe cai, să se adăpostească, dar amândoi
încremeniră sub o stană de piatră.
Multă vreme
trecuse la mijloc și-mpăratul, văzând că nicio veste nu i se mai aduce, se
hotărî să mai trămită și pe alții.”
(Viteazul cu mâna de aur,cules de Gh.Dem.Teodorescu)
*se obidi – se necăji, se amărî
*în deșert – inutil
*premeneală – schimburi;
haine curate cu care te schimbi
*bidiviu – cal
tânăr, iute și frumos
*adăstați – așteptați
Basmul este o o creaţie epică în proză în care autorul
narează întâmplări reale care se împletesc cu cele fantastice. La acţiune
participă personaje înzestrate cu puteri supranaturale care reprezintă
binele şi răul, acestea aflându-se în confruntare. Întotdeauna binele învinge
răul.
Trăsături
definitorii ale basmului .
-timpul şi spaţiul acţiunii sunt imaginare şi
nedecise, nedeterminate.
- basmele au ca structură o formulă de început,
care introduce cititorul în lumea basmului; o formulă mediană, care
menţine vie atenţia cititorului şi semnalează continuitatea
acțiunii si o formulă finală, cea care îl scoate pe cititor din lumea
fantastică a basmului.
-acţiunea este structurată pe momentele subiectului, ca
în orice operă care aparţine genului epic; astfel, acţiunea prezintă o situaţie
iniţială, apoi apare un element perturbator care declanşează o serie de
situaţii neprevăzute, care duc către momentul de maximă tensiune, iar în final
echilibrul se restabileşte.
-prezenţa cifrelor magice: trei, şapte, nouă şi a
obiectelor miraculoase, precum pana, solzişorul, puful, aripa ....
-prezenţa unor motive literare specifice, precum:
călătoria, probele, căsătoria, răsplata, ipocrizia răufăcătorului...
-Personajul principal al basmului sau eroul, cel care
participă la întreaga acţiune; este imaginea binelui şi întruchipează idealul
de cinste, dreptate, adevăr. Acesta poate fi caracterizat atât prin
mijloacele caracterizării directe ( de către autor, de celelalte
personaje sau prin autocaracterizare), cât şi prin mijoacele caracterizării
indirecte ( prin fapte, atitudine, limbaj, din relaţia cu celelalte personaje).
-în basm apare şi antagonistul, personajul negativ,
cel care reprezintă forţele răului şi cu care se înfruntă eroul.
-pot apărea ajutoarele, personajele care îl ajută pe
erou în probele la care este supus şi donatoarele, cele care îi oferă
eroului obiectele miraculoase.
- modul de expunere predominant este naraţiunea,
care se îmbină cu descrierea, dialogul sau monologul.
(În concluzie, basmul este o specie a genului epic
în proză, în care întâmplări reale se împletesc cu cele fantastice, iar
personajele care participă la acţiune simbolizează cele două lumi care se
confruntă, binele şi răul.)
Tema acestui basm este comună basmelor populare: lupta
dintre bine și rău,binele va ieși învingător întotdeauna, dreptatea, cinstea sunt
caracteristici esențiale ale optimismului uman.
Titlul fragmentului din basm este ,,Voinicul”-tânărul curajos,
îndrăzneţ, cutezător, temerar, inimos, viteaz cu calități deosebite,,de aur”: abil, deștept,dibaci, ingenios, iscusit
isteț-un Făt-Frumos dator să aducă dreptate semenilor săi,să înlăture
răul,credincios adevărului,dornic să treacă probele necesare acumulării unei
experienţe de viaţă.
În primul rând fragmentul este un text epic cu
acţiune, personaje, narator. În ceea ce priveşte acţiunea, dintre momentele
subiectului este prezentată expozițiunea și intriga.
Formula inițială ,,a fost odată ca niciodată"are rolul de a
introduce cititorul în lumea fabuloasă a basmului,indică un timp al începuturilor
când totul era posibil, iar întâmplările erau unice și irepetabile.,urmează
elementul neadevărat, imposibil, este nu doar absurd, dar și comic.Cu acestă formulă de început se pătrunde într‑o
lume străină, care există, chiar dacă nu există, în sensul că nu este simţită văzută. În acest context, „odată ca
niciodată“ nu reprezintă atât timpul și lumea originară, paradisiacă, lumea poveștilor,adică,
cât lumea… Adevărului, poveştile fiind aduse „din slava cerului“, de către
puricele potcovit la un picior cu „nouăzeci şi nouă de oca de fier“.
Acțiunea începe cu o stare normală,de echilibru,se
desfăşoară linear:un împărat își proteja fata dorită de un zmeu,iar acesta era
nerăbdătoare să cunoască lumea.Împăratul,tată iubitor cedează insistențelor
fetei și ,lăsându-se în voia soartei,o duce pe fată să vadă tot ce este în
afara palatului, unde era ascunsă.Se produce un fenomen neobișnuit,o furtună,,cu
fulgere și tunete”și fata dispare luată de un vârtej misterios.Chiar dacă se pleacă
în faţa unei taine care îl depăşeşte,împăratul dorește să-și găsească fata și
cere ajutor,promițând mâna fetei și o parte din împărăția sa. Doi feciori
ai unui crai își încearcă norocul, plecând și ei în căutarea fetei.Întâlnesc în drumul lor o
bătrână cu două fete ce semănau floarea somnoroasă a iubirii-macul;bătrâna se
oferă să-i ajute,dar feciorii refuză.Ajung la muntele zmeului și frigul îi
transformă în adevărate statui de piatră.
În al doilea
rând, basmul este creaţie epică –naraţiune cu personaje: împăratul,un tată protector
pentru fiica sa râvnită de un zmeu,iubitor,se supune rugăminților fetei de a
cunoaște lumea,apoi, deznădăjduit,cere ajutor pentru a-și găsi fata.Fata
împăratului este descrisă ca o zână
gingașă,strălucitoare,învăluită într-o aură de basm.Repetițiile
adjectivului,,frumoasă”și comparația cu lumina soarelui exprimă tinerețea și
frăgezimea chipului.Cei doi feciori de crai pornesc într-o călătorie a
vieții,dorind să-și arate vitejia,să pedepsească zmeul.Își cunosc datoria de
luptători și nu se abat din drum,dar nu prevăd puterile fabuloase ale
zmeului,care-i transformă în statui încremenite.Bătrâna este un personaj
episodic ,ar dori să le dezvăluie feciorilor secretul reușitei lor în căutarea
zmeului,dar renunță în fața refuzului lor.
În al treilea
rând, modul de expunere dominant este narațiunea, descrierea apărând
destul de rar:descrierea fetei,iar naratorul obiectiv povestește la persoana
a3a întâmplările, fără a se implica în povestire,dialogul feciorilor de crai cu
bătrâna este scurt și exprimă felul de a fi al bătrânei,cunoscătoarea
lucrurilor și al feciorilor ,încrezători în faptele lor.
O altă trăsătura a basmului este oralitatea
stilului marcată prin: expresii tipice :,, când se potcovea puricele cu
nouăzeci și nouă oca de fier și tot îi sta călcâiul gol!”
exprimare afectivă:, atât de frumoasă că la soare te
puteai uita, iar la dânsa ba”; ,, frumoși de-ți era dragă lumea cu dânșii”.Elementele
fantastice din basm:vârtejul care a ridicat fata de împărat de pe pământ;casa
ciudată a zmeului,transformarea celor doi feciori în pietre.
În concluzie, caracterul
epic,personajele și universul supranatural, formula inițială sunt elemente care
indică faptul că fragmentul aparţine unui basm.
