,,Un rege al Persiei, vrând să-şi aleagă un sfetnic bun,
a chemat într-o zi la palat pe cinci dintre cetăţenii cei mai de vază din oraş
şi le-a spus:
- Iată, am cinci inele pe degetele mele; ele vor fi plata
sincerităţii voastre. Spuneţi-mi fără linguşire: ce credeţi voi despre puterea
şi mărirea mea?
Ei, uimiţi de frumuseţea diamantelor de pe inele şi
dorind să le aibă, răspunseră regelui cu multe laude pe care nu se cuvenea să
le spună decât lui Dumnezeu.
Regele păru mulţumit şi dădu rând pe rând patru inele.
Pentru că al cincilea tăcea, regele l-a rugat să îşi
spună părerea.
- Eu cred, zise acesta, altfel decât cred cei care au
vorbit înaintea mea. Eu, rege, cred că toată puterea o ai de la Dumnezeu şi
ţi-a fost dată pentru binele poporului pe care-l stăpâneşti şi va trebui să dai
socoteală pentru felul în care ai întrebuinţat-o.
- Şi eu cred tot aşa, zise regele cu mulţumire. Dar ţie
nu-ţi dau inelul, ci încrederea şi prietenia mea. Vei sta mereu lângă mine, ca
sfetnic al meu, căci în tine am găsit omul şi prietenul sincer pe care îl
căutam.
A doua zi, cei patru veniră foarte grăbiţi să spună
regelui că negustorul de la care a cumpărat inelele i-a dat diamante false.
Dar regele le zise:
- Voi credeţi că eu nu ştiu că diamantele sunt false? Eu
le-am comandat astfel. V-am plătit cinstit. Voi mi-aţi dat laude false, eu v-am
dăruit diamantele false. V-am plătit cu aceeaşi măsură, de ce vă mai plângeţi?”
