Una dintre cele mai importante creații ale lui Constantin
Brâncuși, ,,Sărutul( Le Baiser"), amplasată în cimitirul Montparnasse din
Paris, este de foarte mulți ani obiectul unei dispute între statul francez și
moștenitorii rusoaicei pe mormântul căreia se află sculptura,( În 1910, Tatiana
Rașevskaia, o rusoaică exilată la Paris, s-a sinucis la vârsta de 23 de ani. În
memoria ei, familia tinerei a cumpărat sculptura reprezentând un cuplu
îmbrățișându-se, de la un artist român necunoscut în epocă. Era vorba despre
,,Sărutul( Le Baiser"), în prezent una dintre cele mai importante
sculpturi ale lui Constantin Brâncuși, care a fost amplasată pe mormântul
rusoaicei, ca monument funerar.)
Artistul spunea:,,.Am vrut de fapt să fac un
lucru care să pomenească nu despre o singură pereche, dar despre toate
perechile de oameni ce s-au iubit și s-au perindat pe pământ, înainte de a-l fi
părăsit. Pentru că fiecare lucrare a mea este generată de un asemenea simțământ
lăuntric”...
,,Sărutul ”a reprezentat,, drumul spre Damasc”, izbutind
pentru întâia oară să exprime esențialul.
,,Sărutul ”are rădăcini și în legenda indo-europeană a
arborilor îmbrățișați, în simbolul zodiacal al gemenilor. Opera aduce o nouă
dimensiune conceptului de sculptură(au fost create șase variante).
Aceasta operă sculptată (în piatră de Marna)într-o
manieră aparent primitivă, este a doua lucrare la care Brâncuși folosește
tehnica tăierii directe,părăsind astfel modelajul. Lucrarea este executată în
„tăiere directă”, cu urmele ciopliturilor accentuate, restul suprafețelor sunt
cizelate. Cioplirea (tăietura directă) este adevăratul drum al sculpturii. Duritatea
şi rugozitatea pietrei în care este tăiat cuplul din sculptura,,Sărutul” sugerează
eternitatea sentimentului, dragostea care învinge moartea.
Îndrăgostiții sunt stânca însăși; ei nu mai există în alt
spațiu sau în alt timp decât cel al iubirii lor.
Este
îmbrățișarea celor doi îndrăgostiți, uniți într-un unic corp, formează un
volum strâns, cu linii simetrice. Sculptura transmite ideea unei înlănțuiri și
după moarte, ideea că dragostea învinge moartea.Cei doi devin o singură
entitate :capetele se contopesc într-o singură formă,ochii li se apropie,încât
privirile se îmbină ca-ntr-o oglindă în care se zăresc altfel decât se
știau,brațele încolăcite redă modul ideal de a exprima afecțiunea, dorințele de
bine, reflectă căldura sufletească,este acea îmbrățișare de la inimă la
inimă. Brațele sunt asemenea simbolului infinitului,nodul eternității
dragostei care generează un flux energetic benefic.
,,Sărutul” rupe tradiția, în sensul anulării
senzației și analizei figurativului cunoscut; era noutatea esențialuiui,
sinteza și concept, întrunite în forma sculptural, concretizată prin volum.
Drumul spre
Damasc: Saul(apostolul Pavel) se duce în alte orașe să-i caute pe continuatorii
lui Isus. Acum el se află în drum spre Damasc. Dar, iată ce lucru uluitor se petrece
pe drum: o lumină din cer strălucește dintr-o dată în jurul lui Saul, cade la
pământ, apoi o voce îi spune:
-Saule, Saule! De ce mă prigonești? Bărbații care sunt cu
Saul văd lumina și aud vocea, însă nu pot înțelege ce spune:
-Cine ești, Doamne? întreabă Saul. Ce trebuie să fac,
Doamne?
-Eu sunt Iisus....
-Ridică-te și du-te în Damasc, spune Iisus. Acolo ți se
va spune ce trebuie să faci.
Când Saul se ridică și deschide ochii, nu poate vedea
nimic. A orbit! De aceea, oamenii care sunt cu el îl iau de mână și-l duc în
Damasc...drumul spre Damasc înseamnă o altă perspectivă a vieții.
,,Dumnezeu este
pretutindeni şi simţi asta când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, când te
simţi umil şi când te dăruieşti. Eu mă aflu acum foarte aproape de bunul
Dumnezeu şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână înspre El, ca să Îl
pipăi! Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi,
desprins de propriul meu trup… mă aflu printre lucrurile esenţiale. Îl voi
aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu.” (Brâncuși)
Când și-a simțit sfârşitul
aproape, l-a chemat pe arhiepiscopul Teofil Ionescu, slujitor la biserica
ortodoxă din Paris, căruia, după ce s-a spovedit şi a primit Sfânta
Împărtăşanie, i-a mărturisit:
„Mor cu inima
întristată, pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”.
