poezia--O stradă cu sentimente de Ana Blandiana

Strada mea e ca toate străzile de pe pământ:
Casele sunt așezate una după alta în rând.
Unele mai frumoase,
Altele mai urâte
(Că te și miri)
Unele mai grase,
Altele mai subțiri;
Unele mai murdare,
Altele mai curățele.
Și împodobite cu câte și câte
Înflorituri și modele.

    Vila cu iederă și obloane închise,
    Unde și-au făcut cuib rândunelele
    Doarme adânc și visează
    Că e din nou tânără și frumoasă.
    Și că vântul îi flutură, albe, perdelele.

        Peste drum, căsuța mică, mică,
        Albă și cu mușcate în ferești
        În care locuiește o bătrână peltică,
        O pisică și o furnică,
        Spune toată ziua povești;

               Casa din colț, cu etaj și balcon
               E atât de încrezută
               Că nu vorbește nici chiar cu blocul de beton
               În care se mută
               În fiecare zi câte o familie,
               Care face gălăgie
               Mereu,
               În timp ce în fiecare geam infim
              Apare câte un bărbat în maieu
              Strigând „Liniște, vrem să dormim!”.

                    Puțin mai încolo sunt două clădiri
                     Înalte și subțiri
                    Construite deodată,
                    Din oțel și granit
                    Care toată ziua se ceartă
                    Pentru că fiecare
                    Vrea să fie fără asemănare,
                    Iar ele seamănă leit.

                          Apoi mai e casa aceea cu aleea de zgură
                          Scârțâitoare
                          Piticul de gips și cocoșul de fier,
                          Care e invidioasă și rea de gură,
                          Și cea mai mare
                          Bârfitoare
                          Din cartier.

                                Dar cine-ar fi în stare
                                Să înșire
                                Toate sentimentele caselor de pe strada mea?
                                Ar trebui o carte mult mai mare
                                Și o povestire
                                Despre cu totul și cu totul altceva.

                                                      Pe când eu abia reușesc să inventez
                                                      O poveste cu maidaneze și maidanezi.

Textul descriptiv este un text în care sunt prezentate trăsături particulare, informaţii despre personaje / persoane, obiecte, fenomene, locuri etc. Descrierea poate apărea atât în textele literare epice, lirice sau, mai rar, dramatice, cât şi în textele nonliterare. Descrierea literară este un mod de expunere care constă în prezentarea plastică, prin intermediul limbajului artistic, a unor personaje, peisaje, locuri, interioare, fenomene, a unei perioade de timp sau a unei epoci. Descrierea literară poate fi făcută din perspectiva naratorului sau personajului în textul epic, eului liric în textul liric şi a autorului sau personajului în textul dramatic.

Tipurile descrierii literare sunt:

-portretul: descrierea unui personaj, fie prin trăsăturile exterioare ale acestuia (portret fizic), fie prin caracterul lui (portret moral), fie prin îmbinarea acestora

-tabloul:descrierea unei privelişti, a unui peisaj, a unor scene din viaţa socială, a unor aspecte din anumite medii.

   Poezia este o descriere a unui mic univers în care casa este refugiu și protecție,o axă între cer și pământ.Ca-ntr-un film cu desene animate o stradă obișnuită își însuflețește casele,dându-le însușiri omenești.Dintr-odată casele devin ființe cu calități:,,frumoase,subțiri,curățele”;cu defecte:,,urâte,grase,murdare”;decorate cu ornamente,podoabe și obiecte diferite.

O casă veche cu ochii,,obloanele”închise pare că doarme asemenea unei ființe ce-și retrăiește în vis tinerețea,când dorințele,aspirațiile căutau realitatea,adevărul,iar acum rândunelele  îi aduc reînnoirea,renaşterea.

  Într-o căsuță a poveștilor, florile de mușcată vestesc locul prieteniei adevărate:cunoașterea,cumpătarea, liniștea –este un loc al istorisirilor din vremurile știute și neștiute.Apariția,,casei din colț cu balcon”-este a unei ființe îndrăznețe,ce se dorește deosebită pare nestatornică alături de,,blocul de beton”-persoană rece,neprietenoasă,de nepătruns,zgomotoasă, lângă figuri neplăcute cu tonuri răstite.Dar pe stradă sunt și,,clădiri”asemănătoare unor  persoane mândre ,dar certărețe ,dificile,deși sunt identice se doresc unice,fără pereche.

Aspectul casei,,cu aleea de zgură”este neplăcut,apare ca un chip întunecat,strident,mincinos,împreună cu piticul secretos și cocoșul vigilent.

  Finalul poeziei este neașteptat,pentru că poeta mărturisește că nu poate descoperi toate sentimentele ascunse în sufletul caselor-ființe.Glumește recunoscând că a născocit,a imaginat doar ,,o poveste”despre cei hoinari,nestatornici ce nu au o,,casă”,trăind sentimentul instabilității al neadevărului.

Sentimentele ascunse în sufletul ființelor din casele unei străzi sunt diferite: prietenie,inimă deschisă,sensibilitate,căldură,optimism,fericire,încredere,încântare,dar și:neîncredere,dezamăgire,neliniște,invidie.

               Exprimarea sentimentelor produce schimbări miraculoase în viețile oamenilor. Vor exista mereu sentimente pe care niciun om nu le poate descrie în cuvinte.