Ary Scheffer a fost un pictor romantic olandez-francez, a
fost cunoscut mai ales pentru lucrările sale inspirate din literatură; tablouri sale sunt bazate pe operele lui
Dante, Goethe și Lord Byron, precum și subiecte religioase.
Tabloul,,Faust și
Mefisto” prezintă cele două personaje din opera lui Goethe,,Faust”.
În prim-planul tabloului este Faust, omul însetat de
cunoașterea lucrurilor materiale, veșnic aflat în căutare a ceva nou, veșnic
nefericit cu ce are, ajunge să facă un pact cu diavolul- Mefisto, pentru a avea
acces la cunoașterea absolută, interzisă. Diavolul se oferă să-l slujească pe
pământ, bineînțeles în schimbul sufletului său.
Atitudinea lui Faust pare
gânditoare,chipul său este cuprins în
lumini și umbre:numai partea stângă a feței este ușor luminată;fruntea
înaltă,palidă denotă incapacitatea de a face față unei situații sau de a găsi
rezolvarea unei probleme. Cutele verticale dintre sprâncene pot indica sensibilitate,iar ochii ușor
întredeschiși exprimă oboseală, tensiune nervoasă, o participare redusă la ce
este în jur și chiar plictiseală.Mimica acestora denota indiferență, inerție,
resemnare, faptul că,, partenerul de discuție “ nu merită nicio privire.
Este o persoană adâncită în gândurile sale și care nu dorește
să perceapă mediul înconjurător. Dar când aceasta este menținută în prezența
unei persoane, este înțeleasă ca o încercare de ignorare a acesteia și de a o
face pe aceasta să se simtă nedorită în mediul respectiv.Pictorul a acoperit
ochii gânditori,triști cu o nuanță închisă,sunt acoperiți de un întuneric ce
vine dinlăuntrul ființei.Își ține gura
închisă cu buzele strânse ceea ce indică închiderea în sine, solitudine,indispoziție.Fața
acoperită cu o barbă subțire îi dă un aspect serios,matur,îl protejează,iar
părul lung de culoare închisă dă impresia că îi păstrează sufletul care sălășluiește
acolo.
Este îmbrăcat
lejer,de noapte,cu o cămașa albă,mărginită cu un guler rotund,încrețit asemănător
unui veșmânt feminin și protejat de un halat de culoare închisă.
Mâna stângă rezemată pe cărți, ca suport pentru cap dă impresia căutarea unor idei,înclinarea capului denotă
scepticism,îndoială,se concentrează poate pe un punct în spațiu sau caută o
lumină.Cealaltă mână întoarsă în spatele trupului pare că înlătură ceva,pe cineva cât mai
departe.
Faust, înconjurat
de cărți,foi,o pană- aruncate pe masa de lucru, îi sunt insuficiente în a-i
dărui răspunsul la întrebările despre tainele lumii,dar roșul unui postav aduce
între nuanțele întunecate o apropiere de ce-i este drag:căutarea veșniciei.
În spatele
fotoliului său este Mefisto , dominant, impunător, sigur pe sine, cu zâmbetu-i malițios ce-i trădează
instinctul malefic de vânător de suflete. Coarnele diabolice pe care și le-a
pus pe cap sunt expresia unei viclenii,nu acceptă un refuz.Ochii
demonici,răi îl privesc pa Faust ca pe o victimă a uneltirilor sale
diavolești.Gestul mâinilor( cu unghii lungi) împreunate este cel al încrederii
în sine,arată siguranța și puterea pe care o are, când știe sau poate ceva.Culoarea
roșie purtată de Mefisto are multă încărcătură emoțională este simbolul puterii
asupra slăbiciunii oamenilor.
Fundalul
tabloului are o nuanță închisă,cenușie,nedeslușită;pictorul a văzut în această nuanță noaptea
originilor care precede creaţia, lucrurile ascunse, cu secretele și cu
necunoscutul,misterul lor.
Povestea lui Faust
de Johann Wolfgang Goethe
Singur, în cabinetul său de lucru, bătrânul doctor Faust îşi recunoaşte înfrângerea la sfârşitul unei vieţi în
care munca intensă în domeniul ştiinţei i-a impus
renunţarea la toate bucuriile şi plăcerile omeneşti. Cupa cu otravă i se
opreşte lângă buze, când, de afară răzbate până la el un cântec vesel ce
slăveşte natura şi dragostea.
Nefericitul Faust blestemă, invocându-l pe Spiritul
Pământului. Acesta apare sub înfăţişarea unui senior ce se pune în slujba lui,
gata să-i împlinească orice dorinţă. Imaginea unei minunate fete pe care
Mefisto i-o arată
pentru o clipă, frânge ultimele forţe de rezistenţă ale
lui Faust. Pactul între cei doi e semnat cu sânge. Mefisto îi va dărui lui
Faust tinereţe şi frumuseţe, luându-i în schimb sufletul. La un semn al lui
Satan, bătrânul Faust se transformă într-un chipeş cavaler în floarea vârstei
În mijlocul unei
mulţimi vesele şi gălăgioase care petrece, tânărul ofiţer Valentin stă retras
suferind
la gândul că, nevoit să plece la război, o va lăsa
singură pe sora lui, Margareta. Valentin imploră cerul s-o ocrotească. Tânărul
student Wagner începe un cântec vesel de pahar care este întrerupt brutal de
Mefisto. Acesta îi uimeşte pe toţi, făcând să curgă în
pahare vin venit de nu se ştie unde, antrenându-i pe toţi într-un cântec în
care preaslăveşte puterea aurului. Contrariat şi revoltat de purtarea lui
Mefisto, Valentin îl provoacă la duel, dar sabia îi cade sfărâmată. Speriaţi,
oamenii se retrag, iar soldaţii îndreaptă spre necunoscut, mânerul sabiei cu
semnul crucii. Satan este nevoit să dea înapoi. După acest incident petrecerea
reîncepe.Apare Margareta. Faust îi iese în cale şi se oferă să o însoţească
până acasă. Tânăra refuză cu modestie, dar ferm.
În grădina Margaretei, tânărul Siebel vine cu un buchet
de flori pe care-l lasă pe o bancă, semn al curatei sale iubiri. După plecarea
sa, în grădină pătrund Faust şi Mefisto. Impresionat de atmosfera de linişte şi
pace a aceştui lăcaş, Faust încearcă o puternică emoţie. Mefisto aşează o casetă
cu bijuterii alături de florile lui Siebel, după care cei doi se ascund în
spatele unor boschete. Soseşte Margareta tulburată de imaginea frumosului
cavaler necunoscut căruia îi refuzase braţul. Aşezându-se la roata de tors, ea
cântă vechea Baladă a regelui din Thule, cel rămas până la moarte credincios
iubirii sale. Deodată zăreşte caseta pe care nu se poate stăpâni să n-o
deschidă. Împodobită cu bijuteriile minunate, Margaretei i se pare ca seamănă
cu o fiică de rege.Faust și Mefisto se apropie. O vecină mai vârstnică, Martha,
extaziată în faţa unor asemenea bogăţii este
discret îndepărtată de către Mefisto care se preface că o curtează.
Rămaşi singuri, Faust şi Margareta sfârşesc prin a se îndrăgosti unul de
celălalt. Odată cu căderea noptii, Faust vrea să plece, dar, reţinut de Mefisto,
ascultă glasul Margaretei care de la fereastra camerei îşi cântă dragostea
stelelor chemându-şi iubitul. Faust răspunde la chemarea ei şi cei doi se pierd
într-o îmbrăţişare pătimaşă. Cu un zâmbet sarcastic Mefisto îşi admiră
victoria.
Părăsită de
Faust, Margareta se refugiază în biserică. Dar chiar şi în sfântul lăcaş,
glasul lui Mefisto
se face auzit, învinovăţind-o. Valentin se înapoiază
acasă odată cu toti soldaţii, cântând gloria obţinută în bătălii. La întrebările
lui, puse în pripă, Siebel răspunde evaziv. Valentin aleargă spre casă, cuprins
de bănuieli.Pradă mustrărilor de conştiinţă pentru fapta săvârşita, Faust nu
are curajul să bată la poarta iubitei. Mefisto, care îl însoţeşte ca o umbră,
cântă o serenadă, dar la fereastra ce se deschide nu apare Margareta, ci
Valentin care vrea sa spele în sânge dezonoarea surorii sale. În duelul cu
Faust, Valentin este rănit mortal de spada lui Mefisto şi, înainte de a-şi da
sufletul, îşi blestemă sora.
Vrând să-l facă
să uite dragostea Margaretei, Mefisto l-a dus pe Faust în
împăraţia sa unde, într-un dans fantastic, i se perindă
prin faţă cele mai frumoase femei. Faust nici nu le vede. Gândurile sale sunt
tot la blânda şi curata Margareta. El îi cere lui Mefisto să îl ducă la ea,
pentru a o salva.
Faust şi
Mefisto pătrund în celula în care a fost întemniţată Margareta, cu minţile
rătăcite, după ce şi- a ucis copilul. Fericită la auzul glasului iubitului ei,
Margareta se retrage îngrozită la vederea lui
Mefisto, refuzând categoric sa părăsească celula. Cu
ultimele puteri ea cheamă îngerii, să-i salveze sufletul chinuit. Sufletul
Margaretei se înalţă la cer.
