,, Decembre, ca un paradis
De marmuri și scântei,
Hlamida și-a deschis,
Și dintre tei,
Un vaiet lin de clopoței
Suspină-abia, ca-n vis.
Deasupra nopților s-a-ntins
Legendă ideală,
Și nu e suflet neatins,
Oricât de stins,
De diafana ei petală,
În care să nu fi descins
Lumina siderală.
E feerie de argint
Cristalizat în țurțuri lungi
Și pe cît ochii ți-i alungi,
Pe cât ajungi,
E marmur alb, neprihănit,
Pustiu și nesfîrșit.
În umbra lămpilor cernite
Se varsă vis în cupe noi,
Și capetele mult iubite
Se-nvecinesc pe nesimțite,
Ca niște frunze de trifoi.
Feți dulci, o clipă-ndrăgostiți,
Pe-atîta farmec și senin,
Fiți, cel puțin,
Voi, fericiți !”
Genul
liric cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul transmite
în mod direct sentimente și gânduri prin intermediul imaginilor artistice si al
figurilor de stil.
Trăsăturile genului liric:
-prezența eului liric prin verbe, pronume personale ( eu, mie, imi, mi,
mă, m, noi, nouă, ne, ni) și adjective pronominale posesive ( meu, mea, mei,
mele, nostru, noastră, noștri, noastre) la persoana I, numărul singular și sau
plural.
- adresarea directă prin verbe, pronume personale ( tu, ție, îți, ți, voi,
vă, v), adjective pronume personale ( tău, ta, tăi, tale, vostru, voastră,
voștri, voastre) la persoana a II-a, numărul singular și sau plural.
- prezența imaginilor artistice și a figurilor de stil, care oferă
expresivitate textului. Imagini artistice ( vizuale, auditive, statice,
dinamice ( motrice), cromatice) realizate, transfigurate prin figuri de
stil : ( metaforă, epitet, hiperbolă, personificare, enumerație,
inversiune, repetiție, comparație).
-descrierea tip tablou
sau tip portret cu caracter subiectiv, ca mod de expunere predominant.
Textul liric este un text literar în
care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul
unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de
subiectivitate.
Titlul ilustrează tema, reprezentând o
încercare de fixare a unui reper temporal –iarna-
luna decembrie-decembre-forma regională,dar și
pronunția în limba franceză.Calea de intrare în lumea albului,a zăpezii,a
poveștilor,a visului este o trăire de iarnă,de neliniște,de frigul din suflet.
În primul rând, este un text liric,
pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului,descriind în mod direct un peisaj
de iarnă ireal,paradisiac –iarna anotimp,iarna ca trăire a sentimentelor,a
zilelor trecute.
Poezia se deschide cu imaginea vizuală a paradisului
hibernal imaginat rece, de gheață cu licăriri, care-și cuprinde sub mantia
regală armonia ființei și a lumii. Din magia teiului romantic
ecoul,,clopoțeilor”cu sunete tânguitoare ,,suspină”ireal în armonia lumii-este
sunetul de purificare.
Semn al vieții,lumina-strălucirea astrală-aduce, printr-o
rază gingașă, descoperirea misterului din,,legenda ideală”-plăsmuiri fantastice
ale speranței,care-n vraja nopților emoționează sufletul inocent.Peisajul de
basm este imaginar,visat,culoarea dominantă a tabloului este albul-argintiu
hibernal strălucitor,într-un tărâm vrăjit,un spațiu plin de vibrații
luminoase,conturat de coloanele țurțurilor.Privirea nu poate cuprinde albul
nesfârșit marmorean al priveliștii.Tabloul are, pe lângă atributul nobleței și
pe acela al luminiscenței.Într-o atmosferă obscură,o lumină,,cernită”tristă se
risipesc dorințe nemărturisite ale căutătorilor de Credință, Speranță, Dragoste
și Noroc.
Finalul poeziei este o adresare directă către,,feți”-cei
curați, nepătați, imaculați asemenea anotimpului dominat de liniște,ce-și duc
traiul într-un un timp de clarificare ,iar albul atât de prezent le aduce
gânduri pure și creatoare.Vocativul,,feți dulci” are valoare afectivă, putând
exprima îndemnul de a trăi clipa. Este o perioadă de introspecție,
contemplare, de navigare către eul interior,iar ei se schimbă în interiorul
ființei lor.În IARNA lor VIAȚA încă există, dar locuiește în locuri întunecate
și tăcute,,în umbra lămpilor cernite”.
În al doilea rând, textul
este liric, fiindcă există un eu liric. Acesta îşi face simţită prin
pronumele ,,ți;voi”;prin verbele la persoana a2a: „alungi,ajungi,fiți”,
descrierea conturează legătura dintre poet și un apropiat imaginat ,pentru a-l
face părtaș la imaginea anotimpului din natură,dar și din viața omului. De
asemenea, se simte prezenţa eului liric şi în exclamaţia din final prin care
transmite îndemnul către armonie și iubire în viață.
În al treilea rând, caracterul liric al
textului este dat de limbajul artistic, care creează imagini, prin intermediul
cărora poetul îşi exprimă emoţiile. Tabloul iernii este static, alcătuit din
imagini vizuale ce se derulează lent,
create de o privire parcă visătoare, contemplativă, melancolică
. Expresivitatea este
realizată prin figuri de stil:epitete simple:,,lin,neatins,diafană,siderală,de
argint,alb,neprihănit”arătând frumusețea și puritatea anotimpului,a unei lumi
închipuite; comparațiile:,,ca un paradis,ca-n vis,ca niște frunze de
trifoi”exprimă melancolia trăită în
visare. Imaginea vizuală
a iernii de poveste,grandios spectacol, apare în spațiul vast al naturii
exprimat prin cuvinte din câmpul semantic al
iernii:,,decembre,clopoței,țurțuri,feerie de argint.” Nearticularea
substantivelor indică faptul că localizarea nu este precisă, limitele vizuale
ale cadrului lărgindu-se, tinzând către infinit.
Imaginea
auditivă-personificatoare:,,vaiet lin de clopoței suspină” este
discretă, prinsă în vraja decorului alb.Culoarea predominantă a peisajului din
natură,dar și din viață este albul argintiu completează puritatea și
transparența atmosferei. În această amplă imagine arhitecturală, cuvintele aduc
sugestii de lumină – de sunet , de mister maiestos,
nemărginit.
Prezentul verbelor folosit des în poezie amplifică
trăirea poetului în spațiul hibernal al naturii și al sufletului omului.
Limbajul artistic se arată şi
prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri cu măsură neegală,rimă
încrucișată şi ritm iambic.
În concluzie, textul este liric,
deoarece, prin vocea unui eu liric, autorul comunică în mod direct
emoţii şi gânduri legate de iarnă, folosind un limbaj expresiv ,înțelegând
că noi,oamenii trebuie să fim asemenea
copacilor ce știu să traverseze o iarnă. Ața cum trec viscolul, gerul,
furtunile, fulgerele, înghețul, ninsoarea și vijeliile, așa trec și
vicisitudinile vieții.( Nu uita asta niciodată și nu lăsa să se stingă,,lampa”aprinsă
cu speranța că va lumina negurile vieții).
