E capricios începutul acesta de martie. Ar fi trebuit să
fie soare şi zile însorite, chiar dacă e vremea capricioaselor babe. Îmi e dor
să văd oamenii zâmbind, aşa, fără motiv, luminoşi şi liniştiţi.A nins așa
deodată,trecătorii grăbiți şi-au lăsat semnătură de paşi în zăpada căzută. Mai
e puţin şi vine 8 Martie, ziua când un potop de flori se va abate asupra femeilor.Îmi
doresc ciripitul subțire al păsărelelor, ce-și anunță descoperirea unui muguraș.
Foșnetul crengilor goale este singura muzică,apoi apa ca un șir nesfârșit de cristale,
rostogolindu-se pe aleile goale ale parcului. Și sus de tot, cerul ar avea un
singur glas: țipătul ascuțit al vreunui pescăruș rătăcit.Și totuși este o
lumină caldă, blândă, care parcă iese din pământul înfrigurat,o lumină albastră
care se schimbă mereu, este în fiecare clipă alta,iar cerul îmi apare întâi
apăsat de nori grei, vineţii, apoi încremenit de linişte, până când aerul
dintr-odată se înmoaie şi apar ici-colo raze timide.Nicio primăvară nu
seamănă cu alta, fiecare are paşii ei ... nu pot să nu mă bucur că pot
descifra semnele primăverii între copaci,în mirosul pământului,în răcoarea
curată a dimineților.
Simt o bucurie imensă, amestecată cu teama că s-ar putea
întâmpla să întârzie soarele în ziua aceea pe care o aștept din prima zi a
anului, în care să dăruiesc primele flori ale primăverii ei....mamei...o aștept
înfrigurat, întrebându-mă: Cum să nu vibrezi, când vezi cu câtă generozitate
împrăştie deasupra mea un nor de stele?
Aștept această zi cu bucuria care-mi inundă cotloanele sufletului,doar s-o
privesc și să-i mulțumesc iar și iar și iar....
