,, ACTUL I SCENA 5 DECEBAL,
GENA*, apoi DINU GENA: Hai să facem lecţiile, că pe urmă
am treabă... (Se instalează amândoi la masă.) Ce-ai mâine?
DECEBAL: Mâine?...
Am... am... am ora-ntâi cântatul, ora a doua gimnastica, ora a treia caligrafia
şi, după prânz, am desenul şi... şi...
GENA: Şi mai ce?
DECEBAL: Şi purtarea...
GENA: Bun! Dar poimâine ce ai?
DECEBAL: Poimâine
n-am nimic, că e duminică.
GENA: Atunci să ne facem lecţiile pentru luni... Ce v-a
dat la aritmetică?
DECEBAL: Ne-a dat tot problemele alea pe care le-am mai
avut...
GENA: Le-ai scris?
DECEBAL: Da.
GENA: Ia dă caietul încoace, să vedem... (Decebal îi dă
un caiet.) Unde sunt scrise?
DECEBAL: Pe
caietul celălalt, că ăsta e nou. Ieri mi l-am cumpărat
GENA: Şi cel vechi unde e?
DECEBAL: L-am uitat la şcoală... (Se aude o bătaie
sfioasă în uşă.)
GENA: Cine e? (Se
duce de deschide.) A! Domnu’ Dinu! (Se emoţionează.)
DINU: Sărut mâna. Vă deranjez? GENA: Deloc... Poftiţi,
domnule Dinu... (Cu un gest de cochetărie modestă îşi scoate şorţul şi-l
ascunde repede sub sulul canapelei.)
DINU (stingherit, nu poate ascunde că tot ce spune e
minciună şi că adevăratul scop al vizitei sale e Miza): Am venit să spui numai
două vorbe lui Traian şi plec...
GENA: Traian a
plecat în oraş...
DINU: De mult?
Poate îl pot ajunge...
GENA: Imposibil... A plecat de-un ceas...
DECEBAL: Ăăăăăăă! Auzi că de un ceas! Nici de zece minute
n-a plecat.
DINU: Nu v-a spus
unde se duce?
GENA: Nu...
DINU: Atunci, n-aş vrea să vă deranjez... (Gest spre masa
cu cărţi.)
GENA: Nu ne deranjezi deloc... Tocmai terminaserăm să ne
facem lecţiile. (Decebal e radios.) Cred că Traian se-ntoarce dintr-un moment
în altul...
DECEBAL: Minte! A spus că nici nu vine la masă... G
ENA: N-ai auzit tu bine... Trebuie să vie... Ia loc,
domnule Dinu...
DINU: Mulţumesc...
(Se aşază.)
GENA: Îţi dau voie să te duci la joacă... Un ceas...
DECEBAL: Şi lecţiile când mi le fac? Am ora-ntâi
aritmetica, ora a doua istoria, ora a treia geografia şi după-masă am gramatica
şi intuiţia...
GENA: Lasă, lasă... nu mai fi aşa de silitor, să-ţi faci
lecţiile de azi pentru luni... Pentru azi ai învăţat destul... [...] (Decebal
iese.)
( Tudor Muşatescu, Titanic vals)
,,Ca să mă prezint cît mai bine la lecţii, bietul tata
îmi făcea toate temele la română: rezumate, compuneri, analize gramaticale...
A continuat să-mi ajute astfel şi după faimoasa teză,
pînă într-o zi, cînd întîmplarea mi-a arătat calea
cea bună, pe care eu o cam întrezărisem, însă pe care,
fie din lipsă de curaj, fie mai mult din lene, nu îndrăznisem să merg.
Profesorul ne dăduse să facem o compunere cu subiectul
"Primăvara".
Iarna era pe sfîrşite şi primăvara începuse să
înflorească timid prin margini de pădure şi prin curţile oamenilor.
Soarelui îi ardea de glumă cu copiii şi, cu toate că-i
pişca uneori, îşi arăta dinţii surîzător, dovadă că totul e numai o joacă!
N-aveam poftă să-mi văd de lecţii, cum n-aş fi avut chef
să-mi toarne cineva o găleată cu apă rece în cap.
Am lăsat compunerea cu "primăvara", ca de
obicei, pe seama tatii, care, din fericire, nu era acasă, ca să mă piseze să-mi
fac lecţiile la celelalte materii.
Era 3, după prînz; spusese că se-ntoarce pe la 7 seara.
Pîn-atunci, a mea era lumea...
Şi lumea aceasta se mărginea la cîteva străzi din jurul
casei!
Dar iată că se face 8, şi tata nu mai vine!...
S-a întunecat de-a binelea, şi el tot n-a sosit! 9
noaptea! Doamne, dacă a păţit ceva?! Şi ce întuneric este!...
Doar cîteva stele sclipesc în depărtări, fără să
lumineze... Luna, nicăieri!
În minte-mi vine, fără să vreau, bucata de citire din
cursul primar, în care un copil, al cărui tată se rătăcise şi întîrziase, se
roagă de-o stea ca să-i lumineze calea. Steaua ascultă ruga copilului, şi tatăl
soseşte vesel acasă!
"Ei, dar astea-s poveşti bune pentru cursul
primar!" îmi spun eu, nu fără puţină mîndrie că sînt licean.
Mai tare mă roade însă gîndul că nu mi-am făcut
compunerea. Dacă tata nu vine, sau dacă vine prea tîrziu?...
Mîine trebuie s-o am, că se poate să m-asculte.”
(Cișmigiu and company –Grigore BĂJENARU)
