Textul 1
,, Mama-mare avea o jumătate de lămâie și mi-a dat-o. Am
fugit cât am putut pe scări cu trofeul, sperând că e suficient, pentru că mă
gândeam că o s-o bem și o să ne facem cumva invizibili. Tanti a stors toată zeama
într-o ceșcuță și a amestecat-o cu nu știu ce. Partea rămasă pe coajă am
ronțăit-o eu, cu plăcere, în timp ce toți ceilalți se uitau la mine
strâmbându-se, cu gura pungă. Apoi am revenit în camera de la stradă, unde
ne-am așezat la masa mare, iar Tanti ne-a dat patru coli de hârtie dintr-un
caiet cu linii, dictando. A luat un toc cu peniță și l-a pus Dinei în mână (cu
ea începea toate „testele”, pentru că era cea mai mare).
Să-ți scriu poezii sute.”
La liniuța de la z se făcuse o pată groaznică, un Kleks,
cum îi spuneau cei care făceau școală germană, adică toți ceilalți în afară de
mine. Tanti m-a lăudat, mi-a spus doar că să-ți se scrie cu liniuță, că
ție îți scriu. Era prima strofă dintr-o poezie numită ,,Orașul natal”, pe care
ne-o dăduse învățătoarea ca temă pentru acasă la ora de citire și pe care încă
n-o arătasem nimănui. Simțeam, cumva, încă de pe atunci, că orice poezie e un
secret și că n-am știut ce să zic când ceilalți au râs de mine:
— Auzi, „Aș vrea să fiu al tău stegar!” au început să se
hlizească, ce prostie-i asta?
— Și nici nu rimează, a spus Dina. Natal rimează cu ...,
cu... oricum nu rimează cu stegar. […]
— Rimează cu
madrigal și jurnal, a zis Tanti.
— Rimează cu fatal, a zis Nenea Ionel. Sau cu total. Sau
cu banal. Sau cu normal. Sau cu anormal.
— Aș vrea să-ți fiu fatal, a zis unul din băieți și toți
au râs, mai puțin eu.
(Ioana Pârvulescu, Inocenții)
*cahle, s.f. Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor
TEXTUL 2
,,Există anumite obiecte care și-au lăsat amprenta asupra noastră, de-a lungul timpului. Deși poate la momentul de față, majoritatea persoanelor nu acordă o importanță deosebită instrumentelor de scris, ei bine, acestea fac parte din viața noastră și, fără doar și poate, din parcursul nostru profesional.Cine nu își amintește de stilourile cu care învățăm în perioada copilăriei să ondulăm formele literelor pe hârtie? Cum au apărut aceste produse? În rândurile ce urmează ți-am pregătit un mic istoric al acestora:Strămoșul stiloului de astăzi datează încă din Antichitate.Odată cu inventarea papirusului, Egiptul Antic (aproximativ în anul 3000 î.H.) este prima locație din lume în care s-a folosit un concept de stilou.Totuși, acesta era format fie din bucăți de trestie, fie din bucăți de papură, constituind un instrument de scris destul de primitiv. Forma sa cuprindea o gaură tubulară în cadrul zonei centrale, astfel încât să poată absorbi o cantitate infimă de ,,cerneală" (o soluție color populară în acea perioadă). Perfecțiunea instrumentelor de scris s-a accentuat în Evul Mediu.Această perioadă istorică a consemnat o evoluție notabilă a scrisului, dar și a procesului de realizare a stilourilor.Așadar, obiectele folosite în Egiptul Antic, confecționate din trestie și din papură erau acum înlocuite de cele realizate din pene de pasăre. Astfel cum ne putem da seama din scrierile Sfântului Isidor din Sevilla, oamenii urmau un adevărat ritual în ceea ce privește transformarea unei pene într-un „stilou” veritabil. După degresarea sa, aceasta era spălată și lăsată să se usuce, procedeu ce putea fi repetat de mai multe ori pentru a ajunge la rezultatul dorit.”
(poenari.ro)
=Precizează, în două – trei enunțuri, o trăsătură morală a personajului-narator identificată în fragmentul de mai jos, precum și mijlocul de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență:
,,Eu eram în clasa a doua, scriam cu litere și rânduri dolofane, și totul mergea foarte încet. Apăsam prea tare, și penița de la toc se crăcăna și zgâria hârtia. În plus, nu știam ce secret aș putea să pun pe hârtie. Ceilalți s-au plictisit de atâta studiat pereții și tavanul, dar, până la urmă, cu opinteli și îndemnuri repetate, neștiind exact dacă nu încalec literele și rândurile, am răzbit și eu.”
Mărturisirea este o autocaracterizare: fetița-povestitoare este sinceră despre felul în care scrie,despre necunoașterea cuvântului,,secret” și este privită cu îngăduință și răbdare de cei mari. În clasa a doua inocența este desăvârșită, îi admiră pe cei mai mari și mai știutori, mai deștepți care înțeleg mai nuanțat și mai repede misterele cuvintelor. Este nemulțumită de ea,de încetineala,de felul cum scrie,dar mulțumită că termină de scris.Deși pare necăjită,inocența ei poate fi privită cu un zâmbet în care ceilalți pun o infinită înțelegere, empatie, dorință de protecție și grijă.
=Prezintă, în 30 – 70 de cuvinte, o temă comună celor două texte date, valorificând câte un element de conținut.
O temă comună este cunoașterea prin joc.În primul text copii cunosc o altfel de scriere cu cerneală invizibilă,își scriu secretele ca într-un joc al cuvintelor,iar apoi improvizează rime,pornind de la un cuvânt obișnuit.În al doilea text jocul se desfășoară în jurul unui obiect de scris,stiloul,inventat din timpuri de demult trecute,care a însemnat o evoluție notabilă a scrisului.
=Crezi că jocurile organizate în familie pot face învățarea mai ușoară? Motivează-ți răspunsul, în 50 – 100 de cuvinte, valorificând textul 1.
Cred că jocurile în familie sunt concepute sub forma de
echipă și reușesc să implice fiecare membru al familiei.Astfel,Tanti a invitat
copiii să-și scrie,,secretele”,așa cum le are fiecare: inocente, obişnuite deplorabile. Își vor scrie
secretele,pentru a se apropia, pentru a se cunoaște mai bine ca rude,ca
prieteni. Cred că uneori păstrarea unui secret este o
povară,iar introducerea acestor jocuri în activitățile de familie a fost
utilă în special pentru fetița-povestitoare. Atragerea într-un joc cu mai mulți
copii a demonstrat memoria-ținuse minte versurile unei poezii învățate,a
înțeles greșelile de scriere ale unor cuvinte,dar și folosirea unor cuvinte în
poezii.Interesant este că fetița crede că o poezie este un secret,probabil după
cum este alcătuită.
Jocul i-a ajutat pe copii să-și scrie secretele,să relaționeze,să glumească,să se joace cu unele cuvinte. Este foarte important ca cineva să explice regula unui joc în echipă,iar rolul acesta l-a avut Tanti. Copiii au învățat,fără să-și dea seama cum rimează cuvintele și astfel au învățat cuvinte în relația de familie cu mici și mari, unde toți sunt și gândesc „pe aceeași lungime de undă”. Asta înseamnă că, pentru cei mici, jocul a fost cea mai bună cale pentru a învăța,pentru a cunoaște rolul cuvintelor în exprimare.Totodată, ei și-au dezvoltat limbajul în timp ce au făcut ,,rime zăpăcite”... Jocul în familie a fost distractiv și relaxant.
=Asociază fragmentul din „Inocenții” de Ioana Pârvulescu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o valoare morală/ culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.
,,Am dat de o mulţime de titluri cu cifre: ,,Cinci săptămani în balon”,„, Ocolul pământului în optzeci de zile”,, Douăzeci de mii de leghe sub mări” ,,Capra cu trei iezi”„, Cei trei mușchetari,”, ,,După douăzeci de ani”, ,,Cei patruzeci şi cinci”, iar despre cărţile cu nume de femei, ce să vă spun, erau nenumărate, în română, în franceză, în engleză, în germană şi numai numele meu, Ana, l-am găsit în vreo trei titluri. Cu toate astea n- am găsit vreo carte care să ne dezvăluie data secretă, nici eu, nici ceilalţi.”
(,,Inocenții ”de Ioana Pârvulescu)
În același roman,aceeași fetiță-povestitor caută o dată secretă
în titlurile unor cărți care conțin cifre,prilej pentru a enumera ca-ntr-un joc
titluri de cărți,este dorința de cunoaștere a scrierilor cu titluri
deosebite.În textul 1 din același roman,copiii se joacă,scriindu-și secretele
cu cerneală invizibilă,iar apoi se joacă găsind rimele unor cuvinte.Jocul
înseamnă imaginație,un fel de jucărie de vorbe, o sursă de amuzament şi
delectare intelectuală, o modalitate de destindere, de petrecere a timpului.
Ajută la stimularea creativităţii, lărgirea vocabularului, dezvoltarea gândirii,
modelarea raţiunii şi îmbogăţirea culturii generale.
