,,A fost odată un împărat care avea un singur copil,o
fată pe care o iubea din toată inima.Când se făcu mare,împăratul stărui pe
lângă ea să se mărite,pentru ca după moartea lui să existe un ginere care să-i
urmeze la tron.Prințesa însă se codea,căci fiind singurul copil al unui
stăpânitor atât de mare și de puternic,îi fusese de mică îngăduit să-și impună
propria voință,atât față de tată,cât și față de educatoarea sa,mai cu seamă că
prin frumusețea și agerimea ei își câștiga toate inimile.Când tatăl său îi
propuse să se căsătorească,ea răspunse verde că nu vrea să se mărite.Dar văzând
că astfel își mâhnește tatăl,pe care totuși îl iubea mult se supuse,făgăduind
să se mărite,dar numai dacă avea voie să-și caute soț după dorința și pe placul
ei.Împăratul,care nu bănuia ce se ascunde aici,se bucură nespus de vorbele ei
și-i zise:
-Da,da,copila mea,cum o să creadă de cuviință mintea și
inma ta,nu vreau să-ți pun piedici în cale și trag nădejde că o să-ți găsești un bărbat vrednic,care va domni cândva cu iscusință peste
împărăție.
-Preaînălțatul meu părinte să dea sfoară-n țară că fata
lui se va mărita cu acela care va ști să se ascundă astfel încât ea să nu-l
poată găsi;dacă cineva o să fie în stare de așa ceva,atunci știu că împărăția o
să aibă cândva un stăpânitor înțelept,iar eu,un soț înțelept.
În sinea ei,vicleana fată se gândea:,,De mine n-o să se
poată ascunde așa ca să nu-l găsesc”,căci ea avea o oglindă fermecată în care
se vedeau așa cum erau și se petreceau în orice clipă cele mai îndepărtate
lucruri,indiferent dacă erau văzute sau nevăzute de ceilalți;doar un lucru îi
lipsea,pe care altminteri îl au toate oglinzile:în ea nu se putea vedea pe
sine.Acest obiect minunat îi fusese dat prințesei încă din leagăn de o zână
puternică,fără ca tatăl său să fi știut.
Împăratul încuviință fără grijă dorința fetei sale
viclene și porunci să se dea de știre în întreaga împărăție că bărbatul care va
fi în stare să se ascundă astfel încât fata lui,prințesa,să nu-l poată găsi,o
valua pe aceasta de soție,iar după
moartea împăratului va moșteni coroana.Cine însă se va încumeta la această
faptă cutezătoare și nu va izbuti,iar prințesa îl va scoate de trei ori din
ascunzătoare va fi osândit la moarte.
-Preaputernice
împărate,am cutezat atâta,încât nu vreau acum,la urmă,să mă dau cu teamă în
lături.Poți să-mi făgăduiești ce vrei,fără fata ta minunată viața mi-e mai
tristă decât moartea.
Pe împărat îl
uimiră aceste vorbe ale porcarului de rând;nu-l mai descusu și,plin de
bunăvoință,îl lăsă să plece.
În zorii dimineții următoare,porcarul se ridică iarăși
din culcușul său sărăcăcios și porni decumpănit pe câmp.Drumul trecea printr-o
vale întunecată,unde totdeauna o negură rece acoperea fața cerului.Acolo,într-o
poiană ascunsă și umedă de anini,dădu peste un om uriaș care stătea pe lângă un
foc și se-ncălzea.Când se aprpie,omul se întoarse către el și-l întrebă ce
voiește.
-Ah,oftă porcarul abătut,sunt un nenorocit,adică un om
care tânjește după ceva ce nu poate să aibă!
După care povesti străinului ce-l apăsa și cum nu mai
trăgea nădejdea să se poată ascunde de prințesă,ca să nu fie găsit.Uriașul
zâmbi prietenos și zise:
-Fii liniștit,fiule,sunt prietenul tău și-o să te ajut
s-o capeți pe chipeșa prințesă.Eu sunt duhul pădurii,stăpânul tuturor
florilor,al tufișurilor și al copacilor.Te prefac acum într-un trandafir frumos
și-o să te ascund de prințesă aș ca să nu te găsească.
Ddupă care,așa cum spusese,duhul pădurii merse la oraș cu
trandafirul nemaipomenit de frumos și de plăcut mirositor,în care-l prefăcuse
pe porcar.”
(,,Prințesa și porcarul”basm popular cules de Arthur Schott)
TESTUL 2
,,Iubite
Carol,
Este azi întâia aniversare ce sărbătorești ca Moștenitor al Tronului, căci anul
trecut prea era proaspată țărâna ce acoperea rămășițele pământești ale
iubitului nostru unchi, pentru a putea petrece cu veselie ziua când ai ajuns la
majorat.Cu cât cineva este mai sus pus, cu atât mai mult trebuie
să caute a merita mărirea la care soarta l-a chemat; numai acela este stimat
care-și îndeplinește credincios datoriile sș de la un prinț care stă aproape de
Tron se cere mai mult decât de la alții. Nu pot deci să te sfaăuiesc îndestul să-ți
îndeplinești cu sfințenie datoriile tale către Dumnezeu, către Țară și către
tine însuți.Sfera ta de acțiune este încă restrânsă. Ca toți vlăstarii din Casa noastră, ai
intrat în nobila carieră a armelor. Ea este o școală pentru tine, în care tu
trebuie să fii întâiul ca exactitate, ca râvnă și ca bun exemplu pentru
camarazii tăi, și să tu iubești meseria ta, precum și eu iubesc pe ostașul
nostru și armata. În mijlocul oștirii am crescut și am trăit cele mai bune zile
ale vieții mele.Dar din ce se va lărgi câmpul tău de activitate, până ce
la urmă vei fi chemat și tu odată să conduci o Țară întreagă. Cu cât un Moștenitor
al Tronului se pregătește mai din vreme, pentru aceasta chemare, cu atât îi va
fi sarcina mai ușoară când momentul va veni. Nu uita niciodată că un Rege
trebuie să fie întâiul servitor al Statului și de aceea
poporul poate cere ca el să fie pildă în îndeplinirea datoriilor sale;
amintește-ți ca un exemplu rău dat de sus poate să ducă un stat la pieire.Mereu la strajă, un Suveran trebuie să vegheze cu gelozie
ca prestigiul Țării să fie păstrat sus și neștirbit; însă el nu se poate lipsi
de sfaturile consilierilor Tronului, căci ei sunt organul de transmitere al păsurilor,
al aspirațiunilor și al voinței poporului. A le cunoaște, a le împărtăși și a
se identifica cu ele, este una din cele mai înalte datorii ale unui Suveran.Tu, iubite Carol, vei avea poate o sarcină mai ușoară decât
a acelora care au muncit și muncesc înaintea ta și a căror inima a bătut și bat
așa de tare pentru neamul românesc.Ești iubit de popor, păstrează dragostea ce-ți poartă; dar în toate actele tale
nu uita niciodată că mai lesne se pierde decât se câștigă iubirea și încrederea
unui popor.”
Ferdinand // București, 3 Octomvrie 1915.
(scrisoarea Regelui Ferdinand către principele Carol cu prilejul sărbătoririi majoratului-fragment)
(Adresată principelui Carol, cu prilejul sărbătoririi majoratului său, admirabila scrisoare a regelui Ferdinand cuprinde o serie de înțelepte sfaturi pe care tatăl le dă fiului său. Este ceea o scrisoare de sfaturi. Aceste scrisori se adresau tinerilor, spre a li se indica o linie de conduită în viitor. Ele se scriau de obicei într-un ton energic, care să trezească încrederea celui sfătuit. Scrisorile de felul celei adresate de regele Ferdinand moștenitorului tronului au o veche tradiție în cultura noastră, unele devenind chiar capodopere, cum sunt celebrele ,,Învățături ale lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie". Scrisoarea regelui Ferdinand către fiul său Carol, arată dragostea pentru cultura și interesul pentru dezvoltarea industriei românești, prețuirea încrederii arătată de popor și mai ales să fie, întâiul servitor al Statului....pildă în îndeplinirea datoriilor sale”;aceste învățături,cerințe se datorează părinților săi, Ferdinand și Maria.)
=precizează trăsăturile morale ale prințesei din
fragmentul:
,, Prințesa însă se codea,căci fiind singurul copil al unui stăpânitor atât de mare și de puternic,îi fusese de mică îngăduit să-și impună propria voință,atât față de tată,cât și față de educatoarea sa,mai cu seamă că prin frumusețea și agerimea ei își câștiga toate inimile.Când tatăl său îi propuse să se căsătorească,ea răspunse verde că nu vrea să se mărite.Dar văzând că astfel își mâhnește tatăl,pe care totuși îl iubea mult se supuse,făgăduind să se mărite,dar numai dacă avea voie să-și caute soț după dorința și pe placul ei.”
Naratorul caracterizează prințesa direct,arătând-o ca fiind unica fiică a împăratului,,mare și puternic”,frumoasă,isteață,inteligentă,obișnuită a fi încrezătoare în hotărârile ei,Autoritară,refuză propunerea tatălui de a se căsători,dar, iubindu-și tatăl, acceptă numai dacă își va alege soțul,,după dorința și placul ei”,astfel se arată totuși ca o fiică iubitoare și respectuoasă.
=o temă comună celor două texte,valorificând un element
de conținut
O temă deosebită există în cele două texte:dorința unui suveran de a asigura țării o continuă conducere corectă. Suveranul,regele,împăratul are o poziţie excepţională,el are o răspundere morală foarte grea, faţă de Dumnezeu, faţă de sine, faţă de ţară,de popor. Un Suveran are datorii foarte mari către poporul care i-a încredinţat destinele sale,de aceea trebuie să asigure continuitatea printr-un viitor conducător cu calități deosebite.Astfel împăratul dorește ca ginerele său să fie,,un bărbat vrednic,care va domni cândva cu iscusință peste împărăție”, cu demnitate, cu autoritate morală. În al doilea text există același ton energic al unui suveran care să trezească încrederea celui sfătuit în a deveni un conducător care să servească interesele poporului și al țării.
=crezi că porcarul îl impresionează pe împărat cu modul
curajos de a-și anunța dragostea pentru fiica sa?
Auzind cuvintele porcarului,om simplu,spuse cu respect,hotărâre,ambiție și îndrăzneală că va încerca să îndeplinească cerința fetei,fiindcă altfel viața îi va fi tristă,împăratul este uimit de îndrăzneala lui,nu-i adresează niciun cuvânt și îl lasă să plece,fără a-l întreba ceva....va aștepta doar.
=asociază fragmentul din basm cu un alt text literar,prezentând o valoare culturală comună prin referire la o secvență din fiecare text.
În basmul,,Povestea porcului”Ion Creangă aduce ca
personaj un purcel,devenit copilul mult dorit al unor bătrâni,acesta ascultă
dorința unui împărat care vrea să-și mărite fata cu acela ce-i va construi de
la casa sa şi până la palat un pod de aur împodobit cu pietre scumpe,oferindu-i
atât mâna fetei de împărat cât şi jumătate din împăraţie. Purcelul dă dovadă de
calităţi omeneşti: curaj -se încumetă să răspundă la provocarea lansată de
împărat, ambiţie -să termine lucrul la timp-, credinţă, respect şi recunoştinţă
faţă de cei ce l-au îngrijit şi pe care-i răsplăteşte cu o „viaţă nouă”.
