Textul 1
,,Bărbatul m-a așezat într-o cutie de carton, în care
pusese un prosop moale, s-a urcat la volanul dubiței argintii și m-a dus la
clinica veterinară. A fost iadul pe pământ! Pentru majoritatea animalelor,
clinica este un loc unde n-ar vrea să mai pună a doua oară piciorul. Nici
pentru mine n-a fost o experiență prea fericită, așa că n-o s-o mai lungesc. Am
rămas la el acasă până mi s-au vindecat rănile. Locuia singur, într-o casă
curată, unde domnea o ordine desăvârșită. Mi-a pus litiera în baie, iar în
bucătărie, farfuria cu mâncare și vasul cu apă.
În perioada de convalescență*, Satoru mă striga cum îi
venea la gură: „pisi“, „motane!“, „domnule motan“ și alte variațiuni pe aceeași
temă. Normal, atâta vreme cât n-aveam nume… Și, chiar dac-aș fi avut, Satoru nu
înțelegea graiul motănesc, așa că ar fi fost aiurea să încerc să i-l spun. Nu-i
ușor să ai de-a face cu oamenii, mai ales că nu pricep decât limba lor.
Animalele vorbesc mai multe limbi, adică sunt poliglote, cum vă place vouă să
spuneți. De fiecare dată când dădeam să ies, Satoru se încrunta și încerca să
mă convingă să mai stau.
— Dacă pleci, s-ar
putea să nu te mai întorci. Ai răbdare până te faci bine. Vrei să rămâi toată
viața cu copcile în picior?
Deși mă mai durea, ajunsesem să mă deplasez binișor și nu
mi se părea mare scofală să stau cu copcile în picior, dar, când vedeam ce
mutre făcea Satoru, îmi pierea orice poftă de plimbare. Și așa am stat pe bară
două luni. Cum să mă încaier cu alți motani, dacă eu de-abia șontâcăiam? În
sfârșit, rănile mi s-au închis. […] Sunt un motan vagabond pursânge* și nu mi-a
trecut niciodată prin cap că m-aș putea transforma într-un cotoi de apartament.
[…]Cu toate neajunsurile speciei, Satoru ajunsese să rupă binișor graiul
motănesc, așa că a priceput ce-i spuneam. Surprins, m-a urmat, fără să
comenteze. Era o noapte în care luna strălucea puternic.
Zgomotele orașului se potoliseră. Am săltat pe capota
dubiței argintii, mândru că săritura îmi ieșise impecabil, în ciuda celor două
luni de convalescență. Apoi, am sărit iar pe pământ și m-am tăvălit pe jos după
pofta inimii. O mașină a trecut prin apropiere și am simțit cum mi se zbârlește
coada. Groaza de a nu fi iar călcat era încă acolo, în străfundul oaselor.
Într-o secundă eram deja în spatele lui Satoru, care mă privea cu un zâmbet
drăgăstos. Am dat o tură prin cartier, după care ne-am întors. La prima ușă de
la etajul întâi, am zis:
— Miau!Adică deschide-mi!
M-am uitat în sus la Satoru, care zâmbea cu ochii în
lacrimi.
— Pisi, te-ai întors acasă!
Îhm, deschide odată!
— Vrei să rămâi?
Da. Numai să mă mai scoți din când în când la plimbare.
Așa am ajuns motanul lui Satoru.”
(Hiro
Arikawa, Memoriile unui motan călător)
*flerul – simț de orientare rapidă, perspicacitate
*convalescență – perioadă de după o boală, până la
însănătoșirea deplină
*pursânge – de rasă pură
Textul 2
,,La un moment dat, în viața fiecărui proprietar de
pisică, probabil a existat o perioadă în care și-ar fi dorit ca animalul său să
poată vorbi. Din păcate – sau poate din fericire – animalele nu pot vorbi. Dar
ele pot comunica prin limbajul corpului!
Calmă,
mulțumită și fericită
Să începem explorarea comportamentului pisicii cu o
privire la câteva indicii care ne spun că o pisică se simte relaxată și în
largul său. Când o pisică este calmă și se simte confortabil, adesea se va
lungi pe o parte. O pisică nervoasă nu va face niciodată acest lucru, deoarece
își lasă burta expusă și susceptibilă la atacuri. Aruncă o privire la pozițiile
relaxate din diagrama* limbajului corpului pisicii. Dacă pisica ta stă întinsă
pe o parte, poți fi sigur că se simte confortabil în mediul ei. O pisică care
își expune burta întinzându-se pe spate are încredere în tine implicit.
Pisicile fac rar acest lucru în jurul unor persoane cu care nu au o relație
strânsă. Dar fiți atenți! O pisică relaxată, care îți arată burtica, nu cere să
fie mângâiată.
Prietenoasă, curioasă, atentă
Este mai greu în a citi limbajul corpului unei pisici
atunci când se află în picioare. Când pisicile afișează o postură neutră, cu
coada relaxată în jos sau în sus, înseamnă că nu se simt amenințate. O coadă
ridicată în aer este o invitație la atenție, vor să spună salut! Un semn
important care vă poate spune că o pisică se simte deosebit de în largul său
este închiderea ochilor. Pisicile care sunt anxioase* sau precaute rareori își
închid ochii de teamă că un inamic la pândă ar putea să se năpustească asupra
lor. Clipirea prelungită – sau orice clipire de altfel – este un semn sigur că
o pisică nu se simte speriată.
Prevăzătoare, nervoasă, îngrijorată
Emoțiile ușoare sunt cel mai greu de citit, deoarece au
doar semne subtile. Este mult mai ușor să citiți limbajul corpului unei pisici
atunci când sunt extrem de confortabile sau foarte agitate. De obicei, urechile
unei pisici oferă primul semn că sunt îngrijorate. Urechile pisicilor se ridică
și se rotesc ușor când aud ceva îngrijorător. Ele dezvoltă, de asemenea, o
postură* mai rigidă, iar coada este îndreptată mai mult în spate decât în sus.
Desenul conflictual și prudent din diagrama limbajului corpului pisicii oferă
un exemplu.”
(Limbajul corporal al pisicii tale: ce încearcă să-ți spună,
www.medicinaveterinara.ro)
*diagrama - reprezentare grafică, schemă
*anxioase - neliniștite, încordate
*postură - ținută, poziție a corpului
=prezintă o trăsătură a tiparului narativ-test 1-
(Tiparul textual narativ se referă la povestirea unei
întâmplări reale sau imaginare.
Trăsături:
accentul este pus mai degrabă
pe acțiune
povestire la persoana I sau
persoana a III-a
utilizarea verbelor la
diferite timpuri
sunt prezentate o succesiune de evenimente
Autoarea ne prezintă lumea prin ochii unui motan și astfel naratorul este subiectiv,motanul, care relatează întâmplările la persoana întâi,participând, într-o anumită măsură la acțiune.Este personajul principal din fragment și povestește întâmplările petrecute alături de omul care i-a salvat viața.Cei doi,omul și motanul,formează un cuplu minunat,motanul îl va înțelege și-l va iubi pe Satoru cu devotament după un timp.Prin ochii motanului sunt exprimate sentimente deosebite ale omului și ale unei pisici,legătura dintre om și natură,dintre om și animal.
=o idee comună celor două texte -o secvență relevantă din
fiecare text
Comunicarea dintre om și animal arată însușirile omului și ale animalului.În fragmentul din roman,textul 1,motanul înțelege grija omului,felul în care se comportă cu el și după o plimbare decide să rămână alături de acesta.În textul al doilea,nonliterar,sunt explicate însușirile pisicii,limbajul corpului prin care comunică cu omul.
=crezi că e important să ai un animal de companie?-text 1
Cred,asemenea tuturor oamenilor cu inimă,că animalele
oferă dragoste, protecție și companie, devin parteneri de joacă, de viață. În
ritmul alert vieții,prezența unui animal de companie ne poate ajuta să învingem
stresul și anxietatea,oferă pentru cei singuri companie,ne stimulează sa
interacționăm.
Motanul din fragment îi oferă prietenului-om dragostea
lui necondiţionat,chiar dacă n-o arată direct. Se bucură,deși nu are un
nume,când este strigat, îi place că i se acordă atenție și grijă,ocrotindu-i
rana și,înțelegându-l pe om,decide să rămână împreună ca doi buni prieteni.
Momentul reîntâlnirii dintre om și animalul său este plin de tandrețe,este dovada iubirii adevărate și necondiționate.Motanul e hotărât să trăiască alături de om,înțelegând că viața merită să fie schimbată.Am înțeles că el,animalul-prieten știe să răsplătească, atunci când este mângâiat:toarce, latră sau doar dă din coadă şi nu trădează. E suficient să-mi alint animăluţul pentru ca, în câteva minute, să mă simt deja mai lipsit de griji. Știe să mă tolereze şi mă acceptă aşa cum sunt,iar,când îi mărturisesc durerile, cred că mi le ia în el,pentru că mă simt mai bine,mai liniștit.Și mai cred că iubirea necondiţionată oferită de animal, blândeţea, înţelegerea şi toleranţa cu care mă acceptă nu pot să rămână fără un răspuns nici chiar în cel mai rece suflet.De aceea un animal-prieten poate schimba nu numai starea de spirit,dar și destinul unui om.
=asociază fragmentul din text 1 cu un alt text literar
Iată un fragment dintr-o carte,pe care cred că au citit-o mulți:
,,Cu mai mulţi
ani în urmă,
când tocmai îl
găsisem pe motanul Bob şi a trebuit să‑i dau
antibiotice, am fost nevoit s‑o fac cu mâna. Îi vâram pastilele în gură, apoi
îl frecam pe gât, ca să îl
ajut să le
înghită. Teoretic, cu
seringa procedura urma să se simplifice. Dar tot trebuia să
aibă încredere în mine, ca să mă lase să‑i vâr drăcia aia pe gât.În seara
aceea, când ne întorseserăm la apartament, mi‑a fost clar că nu prea îi plăcea
cum arată instrumentul acela. Dar s‑a văzut cât de multă încredere avea în mine
când m‑a lăsat imediat să îi introduc unealta de plastic în gură şi să dau
drumul pastilei înainte să îl frec pe gât. M‑am gândit că, probabil, ştie că nu
i‑aş face nimic dacă n‑ar fi absolut necesar.După cum prevăzuse veterinarul,
Bob şi‑a revenit după vreo două zile. Foamea i s‑a mai potolit, iar în scurt
timp mânca şi îşi făcea nevoile după vechiul obicei.Când m‑am gândit la cele
petrecute, m‑am mustrat singur.
Faptul că trebuia
să am grijă
de Bob reprezenta
un lucru extrem
de benefic în
viaţa mea. Dar
trebuia să mă
ridic la înălţimea
unei astfel de
responsabilităţi.Nu era o
slujbă cu jumătate
de normă, de
care să mă
ocup când aveam eu chef.Fusesem neglijent,
mai ales că
nu era prima
dată când Bob avusese de suferit din pricina obiceiului
lui de‑a umbla.”
( ,,Lumea văzută de Bob”de James Bowen)
=ești Satoru,personajul din text 1 și povestește cum ai ajuns să ai un animal de companie și ce emoție ai trăit,incluzând în narațiunea ta o secvență descriptivă,dialogată
Eu sunt Satoru și vă voi povesti întâmplarea neobișnuită
care mi-a schimbat viața și felul de a privi lumea.Într-o zi am găsit o pisică
rănită și,pentru că sunt un om sensibil,atent cu tot ce se petrece în jurul
meu,am hotărât să ajut această ființă necuvântătoare.
-Hei,pisicuțo,cred că vom face o vizită la un cabinet
veterinar!
Animăluțul m-a privit cu ochii verzi în care am simțit
teamă.Avea blana neagă,lucioasă,iar gulerul alb îi dădea o notă de
curat,lăbuțele se terminau cu alb,parcă erau șosete,doar urechile se ridicau,se
roteau neliniștite.
-Este singurul loc unde poți fi vindecat,i-am spus în
timp ce i-am pregătit un culcuș într-o cutie.
Medicul veterinar l-a consultat pe motan,așa mi-a
spus,i-a bandajat o lăbuță și mi-a spus să am grijă de el câteva zile și apoi
să revenim.
-Cred că îmi vei face o vizită îndelungată acasă,vei fi
oaspetele meu câteva zile.
Și în timp ce intram în căsuța mea,i-am vorbit despre
regulile pe care trebuie să le respecte.Nu știu dacă m-a înțeles,dar a început
să inspecteze,șchiopătând curios, camera,a mirosit și din când mă privea atent,iar
eu nu-i înțelegeam expresia ochilor.Totuși parcă a fost mulțumit când i-am pus
într-o farfurioară puțină carne,i-a plăcut și apoi s-a așezat chiar pe fotoliul
meu.L-am lăsat.Și așa au trecut zile,ne înțelegeam doar din priviri.Medicul a
fost mulțumit de felul cum s-a vindecat,ne-a dat și un cadou:o lesă de pisici,o
vestuță,o pungă cu boabe.
-Ce facem acum?l-am întrebat,văzându-l cum intră curajos în cameră și luându-mi locul pe fotoliul meu,dar el m-a privit cu ochii mari,a ridicat capul,apoi s-a uitat liniștit în jur și a adormit. Era acasă...mulțumit,liniștit,iar eu am început să caut în minte un nume care să i se potrivească.Am înțeles că acum suntem doi prieteni,amici poate pentru totdeauna și mi-am amintit cuvintele lui Victor Hugo:,,Dumnezeu a făcut pisica,pentru ca omul să aibă un tigru de mângâiat”....
