1 mai

 

                                                                  Azi e zi întâi de mai,

    Azi e ziua de Armindeni, când râde iarăși primăvara peste câmpuri, peste plai,iar veselia umple   țara,c-a venit întâi de mai.

    Armindenul este simbol al vegetației, simbolizează vechiul zeu al vegetației. 

    Armindenul este creanga de măr(sub care e bine să stai în această zi)de brad, de fag, de mesteacăn, frasin, tei, salcie, rug, constituind un simbol al cultului arboricol. 

    Cuvântul ,,arminden” reprezintă o replică a mitologicului Arbore al vieţii, omniprezent în folclorul românesc, în obiceiuri şi în arta populară, dătător de veşnicie oricărui act uman material sau spiritual.      

      Poetul latin Ovidiu, exilat în Pontul Euxin, în opera sa,, Faste”menţiona că la daci sărbătoarea Kalendae maiae -întâia zi a lunii mai- a fost legată iniţial de muncile agricole de primăvară şi ieşitul cirezilor la păşunat, petrecerile fiind un prilej de urare pentru spor în casă, putere de muncă şi sănătate pe parcursul întregului an,iar poetul Vergiliu relua în opera sa ,,De rerum inventoribus” că în Italia la 1 mai fetele şi băieţii ies voioși pe câmp şi în păduri şi aduc în case, cântând, crengi verzi pe care le pun la porţi, înaintea caselor şi uşilor.

  Și pe vântul de armindeni, cu briza lui înfloresc salcâmii și liliacul,iar florile sunt visele îngerilor povestite în inima nopții. În fiecare primăvară iau lecţii de înflorire de la pomi, alerg prin visare,mă împiedic de primăvară şi simt adânc fiorul dulce al vieții ce renaște:,,În aeru-mbătat de roze, veniți... privighietoarea cântă”. 

compunere---Prin Maramureș

 

Merg pe drumul plin de serpentine şi de gropi ce traversează Munţii Gutâiu­lui. Din când în când mai apar câteodată rămă­şiţe ale unei vechi lumi: case de lemn cu perdeluţe albe la ferestre. Ca nişte fiinţe fragile.În sfârșit o poartă mara­mureşeană! Mare, sculptată grandios, cu acel mic aco­periş din şiţă. Îmi încetinesc pașii şi mă agăţ cu privirea de ea. Nu ai cum să nu te simţi măcar pentru o clipă ca o pasăre ce pla­nează printre munţii ăştia păduroşi, printre vârfurile brazilor, cu apa strălucind sub tine. Peisaje de vis! Deodată se deschide cerul şi simţi că ai ajuns pe acoperişul lumii!  În faţa mea se întinde o poieniţă superbă. Aerul e tare, liniştea îmi şterge din inimă orice gând. Se aud păsări cântând în crâng şi miroase a cimbrişor sălbatic.

Mă plimb printre ultimii arbori giganţi ai Maramureşului: fagi uriaşi, arţari de po­veste, brazi enormi, cum nu credeam că există. Printre ei, mesteceni grandioşi, strălucind alb-argintiu, cu o lumină re­gală. Pe aici se în­tinde ultima pădure neatinsă a Ma­ra­mureşului, scă­pată ca prin minune. Un tem­plu al naturii, o fărâmă de țară aşa cum nu vom mai putea vedea vreo­­dată. Taina crea­ţiei lumii, pământul, aşa cum a fost zidit la începuturi.Mă aşez la poa­lele unui brad pe care patru oameni nu l-ar pu­tea îmbrăţişa împreună. Pare o scară spre pământ pentru cei ce călă­toresc pe nori. Soa­rele se scurge de pe o frunză pe alta şi lumina lui ajunge în cele din urmă jos, ca o ploaie verde, dia­fană. Închid ochii şi nu ştiu dacă vi­braţia pe care o simt este a bradului de care stau lipit sau a întregii păduri. Mă scufund în liniştea limpede, în timp ce o pace răcoroasă mă invadează, îmi umple pieptul şi mă face să mă simt uşor, impon­de­rabil. Fără trup. Acum îmi pare că păsările pădurii cân­tă în mine, că frunzele foşnesc în braţele mele şi rădă­cini neştiute încep să călătorească spre centrul pămân­tului. Sălbăticia asta e plină de lupi şi urşi, de cerbi şi căprioare, prin iarbă se strecoară salamandre, în margi­nile crângurilor vezi cuiburile berzelor negre. Către Valea Văratecului, para­disul domol al văilor se ames­tecă cu necunoscutul întu­necat al pădurilor. Acum înţe­leg chiotele sălbatice ale ceteraşilor moroşeni. Chiotele lor pline de libertate. De aici a pornit, probabil, unul dintre izvoarele istoriei ma­ramureşene, din astfel de păduri ce au devenit biserici, porţi de lemn, cetere şi zongore.

Voi rămâne în satul agăţat undeva în munte, în Ţara Lăpuşului. Ai zice că e dincolo de munte şi dincolo de munţi, aşa cum e aproape şi dincolo de timp. Pentru că viaţa şi lumea s-au retras de aici, dar nu de tot. Poate de-asta livezile lor par pline de aer neatins şi iarba mai înaltă şi mai verde şi casele par mai case şi ferestrele lor mai ferestre.Bunica cea de demult îmi povestește cum,,pe vremuri” se făceau jocuri în­tre cătunuri când le ,,căşu­na.” Luau ceteraşi buni, buni și horeau. Îmbrăcau  haine făcute de mână,făcute din fuior şi din bumbac şi din lână groasă.Povestește cum făceau pânzele şi apoi le înflorau.Cânepa o topeau, o meliţau. Şi până se du­cea zăpada de pe dealuri, torceau şi lucrau şi o puneau să se albească. Îmi arată cusătu­rile, pliurile, florile mici ţesute în pânza albă. De o simplitate extravagantă, de un rafina­ment şi un bun gust cum numai tinerele ţă­rănci aveau răbda­re să facă. În ţesă­tu­ra deasă se văd anii tinereţii, se aud chi­u­iturile cetera­şilor şi poţi mirosi nopţile state sub lună plină, prin livezi.Mă voi duce cu ea la biserica din deal.Iat-o!Biserica din faţa mea plutea! Plutea, pur şi simplu, în aerul înserării. Lumina era roşiatică şi vedeam totul ca într-un vis. Iarba din jurul bisericii avea o cu­loare verde-cărămizie, aprin­să de amurg, şi părea că unduieşte mângâiată - nu de vânt, ci de acea forţă extraor­dinară ce ridicase de la pământ biserica. Câteva clipe am uitat să respir. Am ridicat pri­vi­­rea către vârful turlei, sus, tot mai sus, până când ultimele raze de soare m-au făcut să închid ochii. Când i-am des­chis din nou am văzut mai bine biserica.Nu plutea, avea doar o streaşi­nă ciudată, încât îmi dă senzaţia că se mişcă şi urmează să se ridice de la pământ. Era prima oară când vedeam o astfel de biserică. Dar chiar şi aşa, turla ei foarte înaltă, graţia cu care se înalţă zvelt şi întreaga rotunjime şi perfec­ţiu­ne a acoperi­şului îmi dau senzaţia că oricând îşi poate lua zborul. În lumina acelei seri, acoperişul părea aco­perit nu cu şiţă, ci cu solzi de aramă. Ce crea­tură fan­tastică poate să fie o biserică de lemn! Am intrat înăun­trul ei, ca şi cum aş fi intrat în pântecul unei păsări uriaşe, gata să zboare. În ce cate­drală din lume te poţi simţi mai apărat decât în această bisericuţă, care te înveleşte cu lem­nul ei viu? Sfinţii pictaţi de mai bine de o sută de ani sunt atât de aproape, straiele lor sunt tocite de rugăciu­nile oamenilor. Culorile sunt şterse, dar cu o strălucire misterioasă. Spun o rugăciune şi simt cum ea ţâşneşte către cer prin turla aceea, împre­ună cu ea. Înţeleg de ce e atât de înaltă şi ascuţită şi inima mi se ridică şi ea sus, sus.

O rugăciune într-o biserică de lemn..... lemn luat din păduri secu­lare, neatinse.Încă de când erau brazi şi stejari ştiu aceste ziduri de lemn taina facerii lumii. Aici o spun împre­ună cu sfinţii. Îmi pare, iarăşi, că păsările pădurii cântă în mine, că frunzele foşnesc în braţele mele şi rădăcini neştiute încep să călătorească spre centrul pământului. Ori­cât s-ar schimba Mara­mureşul, intri într-o bise­rică de lemn şi te-ai întors la izvoare.

 

test: ,,Sânziana și Pepelea”de Vasile Alecsandri și ,,Sânziana,Pepelea și Dabija”de Radu Constantinescu

 spectacolul din anul1974

       SCENA IV

SÂNZIANA, ZMEUL

ZMEUL (cu mirare): Sânziana afară?

SÂNZIANA (aparte): O! Doamne, ce fericire! (Vrea să alerge.)

ZMEUL (sever): Sânziană, unde alergi?

SÂNZIANA: Zmeul?!

ZMEUL: Cum ai ieşit din palat? Pe unde?

SÂNZIANA: Pe uşă.

ZMEUL: Mă cătai pe mine?

SÂNZIANA: Ba nici am gândit.

ZMEUL: Sânziană, tot supărată eşti pe mine, care mă usuc de dragoste?

SÂNZIANA (îi întoarce spatele): Iar începi cu ahturile. Dă-mi pace, nu mă mai ameţi.

ZMEUL: Mă urăşti?...

SÂNZIANA: Din toată inima.

ZMEUL: Dar ce ţi-am greşit de nu mă poţi suferi?

SÂNZIANA: Încă mă întrebi?... m-ai răpit din casa părintească... m-ai depărtat de lume, ai făcut nenorocirea mea... ş-apoi te miri că-mi eşti urât de moarte?

ZMEUL: Urât de moarte?... când vreau să te iau de soţie?

SÂNZIANA: Eu, soţia ta? Niciodată!

ZMEUL (mâniat): Aşa? Ei bine, află că nu mai târziu decât mâine avem să ne cununăm... toate sunt gata... am poftit pe toţi amicii şi pe toate rudele mele.

SÂNZIANA: Frumoasă adunătură trebuie să fie, dacă-ţi samănă... Ha! ha! ha!...

ZMEUL: Râzi?... ai vreun gând ascuns... vrei să fugi?

SÂNZIANA: Vreau să scap de tine prin toate mijloacele, chiar de-a fi să mă arunc în mare.

ZMEUL: Ba te-ai arunca în braţele mele, nu în valuri, şi, pentru mai bună siguranţă, mergi în casă... am să te închid în turnul ăsta, de unde n-ai putea să-ţi iei zborul.

SÂNZIANA: Aşa crezi tu? (Aparte.) Bine c-a venit Pepelea.

ZMEUL: Aşa... hai! (Vrea s-o apuce de braţ.)

SÂNZIANA (respingându-l): Nu te atinge de mine. (Intră în palat. Zmeul închide poarta cu o cheie mare.)

ZMEUL (singur): Se face că-i mânioasă?... dar cine o crede?... Când a vedea mâine rochia de nuntă şi beteala, o să zburde. Cu toate acestea (arată cheia.), paza bună nu strică... Acum hai în pădure să cărăm lemne pentru ospăţul cununiei. Ha! ha! ha! Bieţii Pârlea şi Lăcustă doboară la copaci, fără a şti că pe unul am să-l pun în frigare şi pe celalalt am să-l fierb în căldare. Ce chef!... ce chef! (Pleacă spre dreapta.)

        SCENA V

ZMEUL, PEPELEA (vine de după stâncă)

PEPELEA: Bine am găsit, zmeule!

ZMEUL: Ce? un pământean aicea? de unde?

PEPELEA: Din lume.

ZMEUL: Cum ai intrat în împărăţia mea?

PEPELEA: Cum se intră.

ZMEUL: Şi cine eşti tu?

PEPELEA: Feciorul tătâne-meu.

ZMEUL: Şi ce caţi aicea?

PEPELEA: Te cat pe tine, ca să ne prindem împreună fraţi de cruce... cum e datina vitejilor.

ZMEUL: Tu cu mine? pretenţia ţi-e gogonată... dar eşti tu în stare să-ţi măsori puterile cu ale mele?

PEPELEA: Vom cerca... nu căta că-s mic; te-am mai învins o dată.

ZMEUL: Unde? când? minciuni!

PEPELEA: Adă-ţi aminte... eu te-am alungat din palatul lui Papură-Împărat.

ZMEUL: Tu?... bine că te-am prins în mâinile mele, să mă răzbun... vino la luptă.

PEPELEA: Bucuros... care a dovedi va fi stăpân pe viaţa celuilalt.

ZMEUL: Se înţelege... am să te strâng în braţe, până ţi-a ieşi sufletul.

PEPELEA: Şi eu pe tine, până ţi-a ieşi limba de-un cot.

ZMEUL: Mare ţi-e lauda. Vină!

PEPELEA: Ţine-te bine, zmeule.

(Se apucă brăţiş la trântă, se opintesc şi cată să se răstoarne unul pe altul.)

ZMEUL (strângându-l): Îţi place aşa?

PEPELEA (aparte): Bată-l crucea, că rău mă strânge!

ZMEUL: Ce-ai holbat ochii la cer?

PEPELEA: Cat să văd în care nor să te azvârl.

ZMEUL: Să mă zvârli în nori? (Aparte.) Ăsta-i dracul.

PEPELEA: Nu te da, zmeule, acu-i acu, una, două...

ZMEUL: Stai! eşti viteaz cât şi mine... mă prind frate cu tine... şi te poftesc la nunta mea.”

                                                               (Vasile Alecsandri,,Sânziana și Pepelea”)

Textul 2

,, Am simţit nevoia de la bun început să alătur numele regizorului Alexandru Dabija celor două bine cunoscute personaje, întrucât spectacolul cu piesa lui Vasile Alecsandri, prezentat în aceste zile ca avanpremieră a stagiunii viitoare de Teatrul Naţional din Cluj, poartă marca inconfundabilă a cunoscutului om de teatru. Dabija a intuit virtuţile scenice extraordinare ale acestui text dramatic scris acum 130 de ani şi l-a readus în atenţia spectatorilor proaspăt, expresiv, strălucitor. Aş îndrăzni să compar intreprinderea sa cu cea a unui restaurator de artă, care se apropie de un obiect vechi şi valoros, redându-i strălucirea iniţială prin intervenţii ferme, dar respectuoase.

Alecsandri a intitulat ,,Sânziana şi Pepelea feerie naţională.” Ei bine, regizorul se străduieşte să-i păstreze neştirbite aceste două atribute. El este conştient de potenţialităţile de joc ale piesei care oferă o mare libertate de intervenţie atât directorului de scenă, cât şi actorilor. Şi acţionează în consecinţă, brodând pe marginea textului original, creând situaţii inedite, îngroşând anumite tuşe satirice, stimulându-i pe actori „să se joace” de-a zmeul şi prinţesa, de-a Muma Pădurii şi Zâna Lacului.

 În viziunea regizorului,,Sânziana şi Pepelea” nu rămâne un simplu basm pentru copii, ci este citit în cheie modernă, care se adresează în primul rând adulţilor, valorificând satira politică deghizată abil în ficţiune. Desigur, urmărim în principal povestea clasică a unei prinţese răpite de un zmeu şi salvată de un băiat sărac şi isteţ. Dar, pe lângă prinţesă şi erou există o întreagă galerie de personaje cu încărcătură moralizatoare şi trimiteri contemporane directe....

  Libertatea pe care piesa o lasă interpreţilor săi se poate vedea şi la nivelul muzicii. Alecsandri a scris un musical avant la lettre. Dabija îl continuă şi îşi construieşte spectacolul pe un inspirat suport melodic semnat de Ada Milea şi Anca Hanu, cu texte noi, pline de savoare. Actorii fac giumbuşlucuri, cântă şi dansează cu vădită plăcere, se bucură ei înşişi de jocul lor, antrenând  spectatorii într-o frenezie debordantă.”

                                                                 (Radu Constantinescu,,Sânziana,Pepelea și Dabija”)

==Prezintă locul acțiunii din primul text,ilustrând cu o secvență.

Acțiunea se desfășoară în fața palatului Zmeului,acolo se întâlnesc Sânziana care-i spune Zmeului,nedumerit că o vede,că a ieșit,,pe ușă”,apoi cei doi intră în palat și Zmeul închide poarta:,, Intră în palat. Zmeul închide poarta cu o cheie mare.) Zmeul și Pepelea se întâlnesc tot în afara palatului Zmeului și se luptă.

==Prezintă o temă comună celor două texte,valorificând câte un element.

Tema comună celor două texte este teatrul cu scena pe care se desfășoară acțiunea operei dramatice prin replicele personajelor,conflictul dintre ele.În primul text sunt două scene în care apar două personaje:fata răpită,Sânziana, și Zmeul ce o dorește de soție,, m-ai răpit din casa părintească”;apoi Pepelea care-l înfruntă în luptă pe Zmeu,, eşti tu în stare să-ţi măsori puterile cu ale mele.” În al doilea text,cronică dramatică, este arătat rolul regizorului în punerea în scenă a operei dramatice,, a intuit virtuţile scenice extraordinare ale acestui text dramatic scris acum 130 de ani şi l-a readus în atenţia spectatorilor proaspăt, expresiv, strălucitor.”

==Crezi că lectura textului dramatic poate determina înțelegerea mai profundă a acestuia?valorifică textul 2.

Da,cred că lectura unui text dramatic mă ajută să înțeleg un astfel de text,mai ales când voi merge să văd un spectacol de teatru.În primul rând,prin lectura textului,voi cunoaște numele personajelor,apoi voi citi acțiunea textului împărțită pe acte notate cu cifre romane și scenele cu cifre arabe,pot apărea și tablourile care corespund schimbării de decor.Alături de replicile personajelor pot apărea indicațiile scenice ale autorului(didascaliile)puse între paranteze.Sunt necesare pentru a înțelege decorul,costumul personajului,gesturile,lumina.În unele texte literare pot fi menționate numele melodiilor,a instrumentelor muzicale.În al doilea rând,în punerea în scenă a unui text dramatic regizorul poate interveni prin mici modificări,ca în cazul regizoului Al.Dabija care a creat,,situaţii inedite, îngroşând anumite tuşe satirice, stimulându-i pe actori „să se joace” de-a zmeul şi prinţesa”sau cu,,trimiteri contemporane directe”, ,,antrenând  spectatorii într-o frenezie debordantă.”Sigur că o lectură foarte atentă a textului poate dezamăgi un spectator, care vede,,inovațiile”regizorului și pe scenă spectacolul este altfel decât în lectura operei dramatice,actorii au o îmbrăcăminte nepotrivită,machiajul este strident,replicile sunt strigate,pe scenă este gălăgie,gesturile pot fi necuvincioase,și atunci este dezamăgit și poate pleca din sala de spectacol cu regrete chiar în timpul spectacolului.(am văzut așa ceva)

==asociază  fragmentul textului 1 cu un alt text literar,prezentând o valoare comună prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

Voi asocia fragmentul de mai sus cu un fragment din basmul,,Prâslea cel voinic și merele de aur”de Petre Ispirescu.

,,Prâslea,,intră în palat, ca să vază cine locuia acolo. În pragul uşei îl întâmpină o fată frumuşică, care zise:

- Mulţumesc lui Dumnezeu că ajunsei să mai văz om de pe tărâmul nostru. Cum ai ajuns aice, frate, îl întrebă ea; aici este moşia a trei fraţi zmei, care ne-a răpit de la părinţii noştri, şi suntem trei surori şi fete de împărat de pe tărâmul de unde eşti tu.........................................................................

Zmeul stătu în loc, se uită după buzdugan, se duse de-l luă şi se întoarse acasă. Când era la poartă, începu să strige:

- Hâm! hâm! aici miroase a carne de om de pe tărâmul cellalt; şi, văzând pe fiul de împărat ce-i ieşise înainte, îi zise: Ce vânt te-a adus pe aici, omule, ca să-ţi rămâie oasele pe alt tărâm?

 - Am venit ca să prinz pe furii merelor de aur ale tatălui meu.

 - Noi suntem, îi zise zmeul; cum vrei să ne batem? În buzdugane să ne lovim, în săbii să ne tăiem, ori în luptă să ne luptăm?

-Ba în luptă, că e mai dreaptă, răspunse Prâslea.

Atunci se apucară la trântă, şi se luptară şi se luptară, până când zmeul băgă pe Prâslea în pământ până la glezne; iar Prâslea se opinti o dată, aduse pe zmeu şi, trântindu-l, îl băgă în pământ până în genunchi.”

   Prâslea este voinicul care în drumurile lui ajunge la un palat și este întâmpinat de o fată care asemenea Sânzienei a fost răpită de un zmeu. Prâslea este viteaz și-l înfruntă pe zmeu,provocându-l la luptă.Cei doi viteji:Pepelea și Prâslea sunt buni luptători,stăpâni pe forțele lor,dornici de a învinge nu se tem de ființa fantastică a zmeilor, sunt înzestrați cu o forță impresionanată.Dialogul cu zmeii subliniază încrederea vitejilor în forțele proprii,dorința de a face dreptate:,Pepelea îl amenință pe zmeu :,, am să te strâng în braţe, până ţi-a ieşi sufletul”,iar Prâslea:, se opinti o dată, aduse pe zmeu şi, trântindu-l, îl băgă în pământ până în genunchi.” Zmeii sunt înfrânți, ei reprezintă răul care mereu pierde în faţa binelui. 

În ambele texte există dorința de dreptate,de adevăr,de libertate,de înfruntarea răului din lume și restabilirea echilibrului.

==caracterizarea unui personaj din textul 1.

Caracterizarea personajului Sânziana se realizează în mod direct, de alt personaj:Zmeul sau de către dramaturg, prin didascalii, și în mod indirect, prin gesturi,exprimare, atitudine,comunicare.

Pesonajul Sânziana este o fată nefericită,răpită de un zmeu care o voia de soție.Dorește să fugă din palatul în care este ținută de Zmeu și iese,dorind să fie liberă.În fața Zmeului care este surprins de apariția ei este hotărâtă și îl înfruntă cu îndrăzneală,nu se teme de el.Cu glas tăios îi reproșează că a fost răpită și ascunsă de lume,arătându-i sentimentul de ură,dușmănie ce-l are față de el.Nu se teme de intenția Zmeului de a face nuntă și-i declară cu îndrăzneală dorința de a scăpa din locul unde este ținută ostatică.Îl respinge atunci când acesta se apropie de ea și o închide din nou în palat.Există pentru ea o speranță:gândul că aproape este Pepelea,voinicul care o poate ajuta.Prin indicațiile autorului se poate vedea portretul moral al fetei:îi refuză Zmeului orice apropiere,nu se teme de el și-i vorbește cu glas hotărât.Replicile ei sunt scurte,spuse cu îndrăzneală. Ne putem da seama de o anumită tensiune dintre cei doi.

   În concluzie, prin caracterizare directă și indirectă se conturează portretul Sânzienei,o fată sensibilă,dornică de a fi liberă alături de cei dragi, este amenințătoare,se opune celui ce o ține captivă și-i refuză orice propunere de apropiere.

 

test: ,,Scrisoare pentru rege”de Tonke Dragt și ,,,Criptografia și codurile secrete care au marcat istoria”de Maria Olaru

 Textul 1

,,Tiuri privi scrisoarea.O singură pecete dintre cele trei mai era întreagă.Îi zbură gândul la cealaltă dată când se aflase în spatele unei uși încuiate și voise să citească scrisoarea.Dar acum erau alte împrejurări.

Rupse ultima pecete și despături scrisoarea.Era atât de tulburat,încât literele îi jucau în fața ochilor și nu putea să priceapă nimic.Închise ochii preț de o clipă,apoi îi deschise la loc și începu să citească literele și cuvintele.Parcurse scrisoarea de la început la sfârșit,dar tot nu înțelese ce scria în ea.Fie mesajul fusese scris într-o limbă pe care nu o cunoștea.Recunoscu un singur cuvânt,pe undeva pe la jumătatea scrisorii:Unauwen.Rămase o vreme cu privirea pironită asupra literelor,dezamăgit că secretul scrisorii era tot un mister pentru el. Pași și voci îl făcură să tresară.Trebuia să învețe mesajul pe de rost,cât mai repede,ca să poată distruge scrisoarea.Și asta n-avea să fie ușor,căci nu cunoștea înțelesul și semnificația cuvintelor.Dar se puse imediat pe treabă,trăgând între timp cu urechea la ce se auzea de afară.Auzi pe cineva apropiindu-se de ușă,dar apoi pașii se îndepărtară.Atunci își concentră toată atenția asupra scrisorii;rostea cuvintele fără zgomot și,din când în când,închidea ochii și repeta propozițiile.Nu știa de cât timp se îndeletnicea cu asta,când,i se păru că știe totul pe de rost.După aceea se întrebă dacă avea să țină minte și cum se scriu cuvintele.Se putea întâmpla să pronunțe greșit cuvintele,așadar trebuia să fie în stare și să transcrie mesajul,nu doar să-l recite.Apoi zarva de dincolo de ușă îl făcu iar să tresară.De data asta încercară să deschidă ușa.

--E cineva acolo?strigă o voce.

Tiuri tăcu mâlc.

--Hei,ușa e încuiată,auzi aceeași voce.Du-te după cheie.

Tiuri mai avu câteva clipe de răgaz,în care studie încă o dată mesajul.

La scurt timp,o cheie scârțâi în broască,dar firește,ușa nu se deschise.

--Cine-i acolo?strigă cineva.Hei,răspunde!

Tiuri păstră tăcerea.Auzi un mormăit în fața ușii și apoi pași îndepărtându-se în grabă.Tiuri mai repetă o dată mesajul,ca să se încredințeze că îl învățase,apoi se îndreptă spre vatră,unde se aflau câteva bucăți de lemn.Scoase la iveală amnarul și cremenea pe care ele găsise în desaga lui Ardanwen și pe care le purtase mereu cu el.Le lovi una de alta și aprinse focul.Apoi cu o mână fermă,ținu pergamentul în mijlocul flăcărilor și stătu cu el așa,până ce focul aproape îi atinse degetele.După ce scrisoarea arse,adună cenușa,o frecă ușor între degete și o împrăștie,suflând peste ea.Din scrisoare nu mai rămăseseră decât cuvintele misterioase din mintea lui.Stinse focul și lăsă să-i scape un oftat.Distrusese scrisoarea,însă el era tot prizonier.”

                                                                                      (Tonke Dragt,,Scrisoare pentru rege”)

Textul 2

,,Atunci când trimit o scrisoare prin poștă,majoritatea oamenilor obișnuiesc să sigileze plicul.Dacă i-am întreba de ce fac asta,probabil că mare parte dintre ei ar spune că fie că acționează din reflex sau că fac la fel ca toată lumea,fie că lipirea plicului împiedică scrisoarea să se rătăcească.Chiar dacă plicurile nu conțin informații personale sau strict secrete,mulți speră ca scrierile lor să nu fie citite direct decât de destinatar,motiv pentru care ei aleg să sigileze plicurile.Cu toate acestea,dacă cineva își dorește cu adevărat să citească conținutul unei scrisori care nu-i aparține,ar putea să o facă foarte ușor,rupând plicul.E-mailurile,de ex.,ar putea fi citite cu ușurință de unii programatori iscusiți.

  Pentru a evita astfel de neplăceri,am putea opta pentru criptografie,metoda de codare care ne asigură că scrisoarea va rămâne ininteligibilă pentru intruși,măcar o perioadă de timp,până când aceștia reușesc să găsească cheia.

  Criptografia este o știință veche care s-a născut din necesitatea de a transmite mesaje secrete și de a comunica eficient,fără ca dușmanul să cunoască conținutul scrisorii.

   Criptografia poate fi împărțită în două subdiviziuni:transpoziția și substituția.

Transpoziția presupune ca literele dintr-un mesaj să fie pur și simplu rearanjate cu scopul de a crea anagrame.Această metodă este folosită cu precădere pentru mesajele scurte și poate fi nesigură având în vedere că,în acest caz,există un număr limitat de litere ce pot fi rearanjate relativ repede.În textele lungi,transpoziția oferă oarecare siguranță.Pe măsură ce numărul literelor crește,numărul combinațiilor posibile se multiplică,iar descifrarea mesajului se poate face doar cunoscând sau aflând procedeul exact de codificare.

 Substituția,pe de altă parte,ca metodă de codificare este una din cele mai vechi modalități de criptare.Una din tehnicile substituției este gruparea alfabetului pe perechi alese la întâmplare,pentru ca apoi fiecare literă să fie substituită cu perechea ei.Simplitatea  și eficiența acestui mod de codare  a mesajului a făcut ca substituția să fie cel mai des utilizată.Treptat,odată cu utilizarea diferitelor moduri de criptare a mesajelor,au apărut și indivizii specializați în spargerea codurilor.Deși marii învățați credeau că nu este posibil ca mesajele secrete create prin substituție să fie sparte,din cauza numărului uriaș de potențiale chei,spărgătorii de coduri au găsit metode prin care mesajele erau descifrate rapid.

  În vremurile actuale,criptografia reprezintă una dintre cele mai importante științe,fiindcă informațiile care circulă de la un capăt al lumii la altul prin intermediul internetului trebuie să fie protejate.Timp de 2000 de ani criptografia a fost importantă pentru regi,regine,guverne și armată,dar azi ea facilitează și dezvoltarea afacerilor și chiar protejarea intimității.”

                                                    (Maria Olaru,,Criptografia și codurile secrete care au marcat istoria”)

Cerințe:

==prezintă o trăsătură a textului narativ,ilustrând cu o secvență.

  O trăsătură a textului narativ pe care o identific în fragmentul,,Scrisoare pentru rege”este prezența unui narator,vocea textuală care-l prezintă pe Tiuri,un personaj ce se străduiește să învețe cuvintele unei scrisori ciudate,pentru a nu cădea în mâinile unor dușmani.Nu-și descoperă prezența,deși se știe amenințat de vocile unor oameni care vor să deschidă ușa.Învață pe de rost scrisoarea și o arde,, ținu pergamentul în mijlocul flăcărilor și stătu cu el așa,până ce focul aproape îi atinse degetele.”

==prezintă o temă comună celor două texte ,valorificând câte un element de conținut.

O temă comună ambelor texte este comunicarea între oameni prin mesaje ce pot ascunde adevărul scris prin coduri.În primul text,personajul trebuie să salveze un mesaj misterios,greu de descifrat,îl învață pe de rost și apoi arde scrisoarea: ,,După ce scrisoarea arse,adună cenușa,o frecă ușor între degete și o împrăștie,suflând peste ea.”

În al doilea text este prezentată metoda criptografiei cu subdiviziunile ei care e necesară, pentru a transmite mesaje secrete și a comunica eficient prin coduri secrete,cunoscute doar de anumiți oameni.Astfel anumite mesaje sunt protejate,, ,fiindcă informațiile care circulă de la un capăt al lumii la altul prin intermediul internetului trebuie să fie protejate.”

==crezi că în mediul școlar este important să poți proteja un mesaj prin criptare?valorifică două idei din unul dintre cele două texte.===distracție,pentru ca discuțiile prof cu părinții să fie secrete

Procesul de codificare,de criptare a informaţiei înseamnă înțelegerea unui mesaj doar de persoanele autorizate care cunosc un anumit cod știut numai de ei.Astfel Tiur recitește scrisoarea și înțelege că,, ,,mesajul fusese scris într-o limbă pe care nu o cunoștea”și o învață pe de rost.

Nu cred că în mediul școlar este importantă criptarea,pentru că suntem învățați să fim sinceri,să vorbim deschis,să spunem adevărul.Poate că între anumiți elevi există un cod secret ,mai ales de cei care își hărțuiesc colegii în mediul online,folosind limbaj argotic-este și ăsta un fel de cod.Ce mesaje importante se transmit în mediul școlar?doar subiectele examenelor,da!astea sunt secrete sau sunt ordinele ministeriale care,totuși n-ar trebui să fie secrete.Chiar și în timpul pandemiei mesajele au fost deschise,cred că n-a fost niciun secret despre nimeni și nimic.Cred că sunt servicii unde ,, informațiile care circulă de la un capăt al lumii la altul prin intermediul internetului trebuie să fie protejate”,dar școala este o instituție deschisă cu reguli știute și cunoscute de mari și mici,fără secrete.Iar despre datele elevilor,ale profesorilor computerele școlilor au fișiere secrete știute de anumite servicii.

Sunt chei publice și chei private,toate secrete...............oare??????

==asociază fragmentul din textul 1 cu un alt text literar cunoscut,prezentând o idee comună prin referire la o secvență din fiecare text.

O asociere poate fi cu romanul,,Cei trei muschetari”de Alexandre Dumas.

Lui Planchet,servitorul lui D Artagnan i se încredințează o scrisoare,pentru a salva viața lordului de Buckingham.

―,, Voi dosi scrisoarea în mîneca hainei, ― spuse Planchet, ― şi dacă mă prinde, o înghit.

 ― Dar atunci nu-ţi vei mai putea îndeplini sarcina, răspunse d'Artagnan.

― Daţi-mi deseară o copie de pe scrisoare, şi mîine dimineaţă o ştiu pe de rost.

D'Artagnan îşi privi prietenii, parcă ar fi vrut să le spună: ,,Vedeţi! Aşa-i c-aveam dreptate?"

― Şi acum, ― urmă el, întorcîndu-se spre Planchet ―-ai opt zile ca să ajungi pînă la lordul de Winter, şi alte opt zile ca să vii îndărăt.

  Răspunsul adus din Anglia era scurt:,,Thank you, be easy", ceea ce însemna: "Mulţumesc, fii liniştit". Athos luă scrisoarea din mîinile lui d'Artagnan, o apropie de lampă, o aprinse şi nu-i dădu drumul pînă ce nu se făcu toată cenuşă.”

   Și Tiuri și Planchet sunt personaje ce trec printr-o aventură:Tiuri este singur,prizonier într-o cameră și caută să protejeze o scrisoare codificată,importantă care nu trebuia să ajungă în mâinile unor dușmani ai regelui și atunci o va învăța pe de rost și o va arde.Planchet,servitorul lui D Artagnan învață și el pe de rost scrisoarea pentru lordul de Winter,pleacă spre Anglia,își îndeplinește misiunea,iar scrisoarea este și ea arsă.În ambele cazuri secretul este știut de anumiți oameni credincioși și două vieți sunt salvate.

==rezumatul textului 1

Tiuri privește o scrisoare,rupe ultima pecete și citind-o nu înțelege din toate cuvintele doar unul singur.Toată scrisoarea era un mister pentru el.Dincolo de ușă aude pași și voci și înțelege că trebuie să învețe scrisoarea pe de rost și să o distrugă.Nu-i este ușor,pentru că nu înțelege cuvintele secrete.Învață continuu cuvintele ciudate și în același timp este atent la zgomotele de afară.Își spune că trebuie să învețe și cum se scriu cuvintele.Când aude o voce,tace și continuă să studieze mesajul.O cheie nu reușește să deschidă ușa și Tiuri repetă din nou mesajul, apoi aprinde focul și arde scrisoarea, adună cenușa și o împrăștie.Este nefericit,știindu-se prizonier.

 

 

 

poți fi prinț și-n roabă (prințul Louis al Marii Britanii)

 

a înflorit liliacul...

 

un test plăcut,,Cișmigiu & Comp”de Grigore Băjenaru(fragment) și ,, Profesorul eficient”de Thomas Gordon

 

Textul 1

,,În clasa a II-a, la Limba română, l-am avut profesor pe Toma Dicescu, un dascăl tare bun, de modă veche. Era bătrân, în ultimul său an de învăţământ, pentru că în anul următor a ieşit la pensie. Mărunt şi gras, cu mustăţi şi cioc, cu ceas de aur purtat la vestă, Nea Tomiţă, cum îi ziceam noi, ne făcea lecţii frumoase. Era un om de o rară sensibilitate şi avea pentru scriitorii noştri clasici un adevărat cult.

Ne-a impresionat în mod deosebit pe toţi elevii, fără excepţie, în ziua de marţi, 19 noiembrie 1919.

A intrat în clasă abătut şi cu ochii scăldaţi în lacrimi. De obicei, cum se suia pe catedră, se şi aşeza pe scaun, pentru că drumul pe scări, de la Cancelarie până la clasă, îl obosea nespus de mult. De data asta, însă, a rămas în picioare, făcându-ne semn să ne aşezăm.

Văzându-i ochii înlăcrimaţi, ne-am gândit că i s-a întâmplat vreo nenorocire în familie. Dar era cu totul altceva. A tăcut câteva clipe, mişcându-şi buzele şi părând că vrea să-şi aleagă cuvintele. Apoi a rostit încet, ca şi când ne-ar fi împărtăşit o mare taină:

 - Băieți... am să vă dau o veste nespus de tristă... Marele nostru poet Alexandru Vlahuţă nu mai este în viaţă!

Un freamăt se ridică din bănci. Vlahuţă era pentru noi, elevii, unul dintre cei mai mari poeţi pe care-i cunoşteam. Îl iubeam cu toţii şi era prietenul nostru încă din clasele primare, când îi învăţam poeziile pe dinafară.

Toţi rezumaserăm în caietele de compunere povestirile din chinuita copilărie a micului meşter zugrav iconar Grigorescu... sau minunatele descrieri din „România pitorească" şi toţi ne amintirăm cu surâsul pe buze întâmplările pline de haz din viaţa isteţului şcolar-negustor Mogâldea.

Cum?! Era cu putinţă oare ca acest iubit poet să moară? Nu ne venea să credem.

- Să nu uitaţi, copii, vorbi mai departe nea Tomiţă: Vlahuţă a fost prieten şi a vieţuit ani şi ani alături de cei mai de seamă scriitori români... I-a cunoscut îndeaproape pe Eminescu, iar Delavrancea şi Caragiale au fost nedespărţiţii lui prieteni. […]

Întâmplarea aceasta ne-a mişcat mult şi ne-a făcut să ne fie şi mai drag decât până atunci bătrânul nostru dascăl de Limba română, care vădise un suflet ales. Toma Dicescu nu ne da nicio compunere de făcut acasă, fără să nu ne dicteze planul minuţios întocmit în clasă, aşa că, oricât de slab ai fi fost la Limba română, era peste putinţă să nu scrii ceva pe caiet.

 Izbutisem să fac câteva compuneri şi teze bunicele, şi cu toate că mă avea în ochi de silitor la materia lui, Nea Tomiţă nu-mi pusese niciodată mai mult de opt, din pricina purtării.

Totuşi, când de la Cancelarie s-a cerut o listă cu cei mai buni din clasă la Română, ca să-i înscrie la concursurile de la „Tinerimea Română", Nea Tomiţă m-a trecut şi pe mine, printre alţii, care aveau note mai mari de opt.”

                                                                                    ( Grigore Băjenaru,, Cișmigiu & Comp”)

Textul 2

 ,,Este esențial să ne concentrăm pe faptul că predarea și învățarea sunt două funcții diferite – două procese separate și distincte. O deosebire importantă e aceea că procesul de predare este susținut de către o persoană, în timp ce procesul de învățare se petrece în interiorul unei persoane. Pare evident? Desigur. Dar merită să ne gândim la asta. Deoarece dacă procesele de predare-învățare funcționează eficient trebuie să existe o relație unică între cele două părți – un fel de conexiune sau legătură între profesor și elev.

Majoritatea cărții acesteia se ocupă de aptitudinile de comunicare pe care trebuie să le aibă profesorii, pentru a crea aceste conexiuni. Aceste aptitudini esențiale de comunicare nu sunt foarte complexe – cu siguranță nu sunt greu de înțeles de către orice profesor – deși au nevoie de practică, precum orice fel de aptitudine, cum ar fi golful, schiatul, cântatul la un instrument muzical. Aceste aptitudini esențiale pentru comunicare nu presupun din partea profesorilor cerințe neobișnuite de a învăța filosofia educației, didactică sau principiile dezvoltării copilului. Dimpotrivă, aptitudinile pe care le vom ilustra se referă în primul rând la vorbire – ceva ce majoritatea dintre noi o facem cu ușurință. Deoarece vorbirea poate fi distructivă pentru relațiile interumane sau le pot întări, dialogul poate separa profesorii de elevi sau îi poate aduce împreună. Din nou, pare evident. Însă din nou merită să ne gândim la asta. Efectul pe care îl poate produce vorbirea depinde de calitatea discuției și de alegerea pe care o face profesorul în a utiliza cel mai potrivit dialog în funcție de fiecare situație în parte.

Spre exemplu, să luăm lauda. Orice profesor știe cum să-i laude pe elevi. Cursul de eficientizare a profesorului pleacă de la acest lucru. Vom demonstra cum o modalitate de laudă îi poate face pe elevi să se simtă neînțeleși și ușor manipulați, pe când o metodă puțin diferită îi va face probabil pe elevi să te perceapă ca pe o persoană sinceră, căreia îi pasă cu adevărat.”

                                                                                 (Thomas Gordon,, Profesorul eficient”)

1.       Transcrie, din textul 2, doi termeni din câmpul lexical al școlii

2.       Autorul volumului,, România pitorească” este:

     a) Toma Dicescu.

      b) Alexandru Vlahuță.

      c) Mihai Eminescu.

     d) Barbu Ștefănescu Delavrancea.

3. Atitudinea elevilor față de profesorul de limba română este de:

 a) admirație.

b) indiferență.

c) respingere.

d) teamă.

4. Profesorul eficient trebuie:

 a) să laude mereu elevii.

b) să exerseze schiatul.

c) să utilizeze vorbirea în toate situațiile.

d) să fie o persoană sinceră, căreia îi pasă de elevi.

5                                                                                                    Adevărat                            Fals

Profesorul este în primul an de învățământ.

Elevii își amintesc de întâmplările personajului preferat, Mogâldea.

Băiatul a primit întotdeauna note mai mari de opt.

Vorbirea este întotdeauna distructivă.

Orice laudă îi face pe elevi să se simtă prețuiți.

Aptitudinile de comunicare au nevoie de exersare.

6. Precizează, în două – trei enunțuri, o trăsătură morală a personajului Toma Dicescu, identificată în fragmentul de mai jos, și mijlocul de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență:

,,Toma Dicescu nu ne da nicio compunere de făcut acasă, fără să nu ne dicteze planul minuţios întocmit în clasă, aşa că, oricât de slab ai fi fost la Limba română, era peste putinţă să nu scrii ceva pe caiet...”

Naratorul subiectiv amintește grija profesorului său față de tema dată elevilor,conștiincios, era preocupat de amănunte,de aceea dicta cu răbdare planul care ajuta elevii  în scrierea compunerii.Astfel îi ajuta pe elevi să-și scrie mai ușor temele.Prin caracterizare directă naratorul prezintă cu plăcere atitudinea unui profesor exemplar,devotat meseriei sale.

7. Prezintă o temă comună celor două texte date, valorificând câte un element de conținut.

Tema comună celor două texte este educația,felul în care există relația între profesor și elev.În primul text,profesorul de limba română îi învață pe elevi,cu emoție, să prețuiască memoria unui mare scriitor:,, Vlahuţă a fost prieten şi a vieţuit ani şi ani alături de cei mai de seamă scriitori român.” În al doilea text,autorul vorbește despre,, aptitudinile de comunicare pe care trebuie să le aibă profesorii”, profesorul trebuie să aleagă cel mai potrivit dialog cu elevii în funcție de fiecare situație apărută în clasă.

8. Crezi că profesorul poate face învățarea mai ușoară? Motivează-ți răspunsul, în 50 – 100 de cuvinte, valorificând textul 1.

  Da,cred că relațiile dintre profesor și elevi trebuie să fie de  respect reciproc,încredere, cooperare și grijă, când profesorii să comportă într-un fel care arată integritatea și autoritatea.În textul 1,fostul elev își prețuiește bătrânul profesr,chiar dacă îl vede ca un apropiat sufletului,,nea Tomiță”,nume dat din iubire. Elevii sunt motivați să învețe,ascultând explicațiile minuțioase date de profesor cu grijă şi atenţie excesivă pentru detalii.Indiferent de pregătirea și înțelegerea lor își puteau face temele bine. Profesorul de română este excelent,pentru că prezintă clar ideile, dă explicații concise, adecvate și captivante, fără a fi prea scurte sau prea lungi, prea complexe sau prea simple și astfel învățarea,temele,participarea la concursuri sunt succese.

9. Asociază fragmentul din ,,Cișmigiu&Comp” de Grigore Băjenaru cu un alt text literar, prezentând,  o valoare culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

  Voi asocia textul 1 cu scrierea,,Ca peștele în copac”de Lynda Mullaly Hunt care îl prezintă pe  profesorul Daniels,un om răbdător, creativ, amuzant, calm, sigur pe el, conectat la nou, prietenos, egal în reacții. Profesorul le aduce elevilor un cadou—caiete care vor deveni jurnale în care vor scrie ceea ce vor dori ei,îi încurajează să-și spună gândurile,să se exprime liber,să scrie ceea ce cred despre orice,despre ceea ce-i preocupă.Este o metodă care nu constrânge,elevii nu vor primi note.Profesorul Toma Dicescu este alfel,,de modă veche...bătrân... de o rară sensibilitate” îi învață pe elevi să prețuiască scriitorii,să le respecte memoria,să manifeste respect pentru scrierile lor.Toate explicațiile lui sunt realizate cu multă atenţie şi răbdare,încât orice elev poate învăța.

 În ambele texte există lumea școlii,relația dintre profesor și elev este unică, pentru că implică învățarea și comunicarea, încrederea.  Scopul profesorului este ca elevul său să aibă încredere în el însuși.

                   sau:

O lectură asemănătoare este,povestirea,Domnu Trandafir”de Mihail Sadoveanu,un dascăl  asemenea profesorului Toma Dicescu,amândoi cu talent pedagogic și pasiune pentru meseria lor.Domnu Trandafir îi invăța pe copii să iubească literatura, citindu-le din poveștile lui Creangă. Mai importantă decât lecțiile de gramatică, aritmetică era pentru elevi învățătura sufletească,formându-i pe elevi ca viitori oameni buni și drepți. Între el și elevi era o apropiere  sufletească care a rămas peste ani,:,,îi era drag să ne învețe, și parcă eram copiii lui – asta am simțit-o totdeauna, cât am fost sub privegherea lui.” Iar profesorul Toma Dicescu era la fel,,un om de o rară sensibilitate,avea pentru scriitorii noștri clasici un adevărat cult”,le făcea elevilor lecții frumoase de literatură,iar amintirea unei zile triste a impresionat peste ani sufletul naratorului.Ambii dascăli au față de elevi acea apropiere sufletească care i-a format pe elevi ca oameni adevărați,buni și drepți

 

B.

1. Seria în care toate cuvintele conțin vocale în hiat este:

a) esențial, predarea, eficient, trebuie.

 b) esențial, filosofia, eficient, trebuie.

 c) esențial, filosofia, eficient, dialog.

 d) aceea, eficient, filosofia, dialog.

2. Seria care conține cuvinte în care numărul sunetelor este egal cu numărul literelor este:

a) conexiune, eficientizare.

 b) alegerea, conexiuni.

c) alegerea, perceapă.

d) alegerea, cerințe.

3. Transcrie sensul potrivit celui din text al cuvântului ,,a ilustra” din articolul de dicționar de mai jos: I

ILUSTRÁ, ilustrez, vb. I. 1. Tranz. A lămuri mai bine o problemă prin exemple, prin fapte, prin gesturi. ♦ A reprezenta (printr-un desen, printr-o imagine etc.). 2. Refl. A se remarca, a se distinge într-un anumit domeniu. 3. Tranz. A împodobi cu ilustrații o carte, un text etc. – Din fr. illustrer, lat. illustrare.

4.Rescrie fragmentul următor, înlocuind cuvintele subliniate cu sinonime potrivite:

Efectul pe care îl produce vorbirea depinde de calitatea discuției și de alegerea pe care o face profesorul.

5.Transcrie predicatele, precizând felul lor:

             Îl iubeam cu toţii şi era prietenul nostru încă din clasele primare, când îi învăţam poeziile pe dinafară.

6. Alcătuiește o propoziție negativă în care pronumele demonstrativ ,,acesta” să îndeplinească funcția sintactică de atribut.

7. Scrie opinia ta despre profesorul eficient sub forma unei fraze alcătuite din două propoziții aflate în raport de coordonare copulativă.

8. Completează spațiile libere din textul de mai jos:

Exemplele de comunicare eficientă își propun __________________ (a crea, modul conjunctiv, prezent) situații de învățare activă. Profesorii pot experimenta noi modalități de interacțiune cu ____________________________(propriu, cazul acuzativ) elevi. Dialogurile _________________(bine, gradul superlativ relativ de superioritate) structurate sunt apreciate.

SUBIECTUL alI ea

Realizează caracterizarea profesorului Toma Dicescu din primul fragment.

În capitolul V,,La Tinerimea Română”din volumul lui Grigore Băjenaru  ,,Cișmigiu&Comp”impresionează amintirea autorului despre profesorul de română,Toma Dicescu. Naratorul subiectiv îl prezintă prin caracterizarea directă pe profesorul,, mărunt şi gras, cu mustăţi şi cioc, cu ceas de aur purtat la vestă”;portretul fizic este al unui om obișnuit,dar având calități morale deosebite:om ,,tare bun”, adică deschis.sensibil, sincer,,de modă veche”,parcă venit din alte timpuri,calități ce-i uimesc pe elevi.Descrierea făcută cu un zâmbet prietenos este plină de duioșie,de admirație și recunoștință.Toți îl simt ca un apropiat sufletesc,numit cu satisfacție și mângâiere,căldură,,nea Tomiță.”Dar omul acesta avea darul de a da elevilor săi învățătura sufletească cu respect și venerație pentru,, scriitorii noștri clasici”, iar momentul morții scriitorului Vlahuță este copleșitor pentru elevi.Astfel naratorul îi arată talentul de dascăl, povestind acea întâmplarea tristă,pentru elevi a fost o lecție de respect și aducere aminte. Era credincios misiunii sale și conștient că fiecare elev trebuie să înțeleagă explicațiile lui,astfel că și elevii mai,,slabi”scriau,,ceva pe caiet.Prin caracterizare indirectă,naratorul redă gesturile profesorului care trist,înlăcrimat, în semn de respect rămâne în picioare și ca un omagiu adus scriitorului vorbește despre prieteniile acestuia cu marii scriitori români.Glasul îndurerat,ochii înlăcrimați i-a emoționat pe elevi care-i descoperă sufletul,,ales”,deosebit.Mărturisirea finală a naratorului este surprinzătoare:nu primise la orele profesorului,,mai mult de opt, din pricina purtării”,dar a fost ales să participe la un concurs de română;profesorul a înțeles că are în el un elev talentat.Prin portretul profesorului de română,elevul de odinioară își amintește cu duioșie și respect de un om deosebit al școlii.

 

 

 

 

un test ușor: poezia,,Cum cântă marea”de Dimitrie Anghel + ,,,,De ce e neagră Marea Neagră”de Adrian Stănică

Textul 1

,,În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare
Şi-ascult ce straniu cântă tumultuoasa mare.

Atent îmi plec urechea, şi-ascult notele-i grele,
Ascult, cătând pe-ncetul să mă deprind cu ele,.

Să-mi lămuresc ce-o doare când spumegă de ură,
Ce vrea să spuie marea cu-nfricoşata-i gură.

Dar apele-i ţin taina, schimbând a ei cântare,
Acum, parcă se joacă zvârlind mărgăritare,.

Şi-acum, ca supt imperiul unei porunci secrete,
Îşi părăseşte jocul, şi-n larmă de trompete.

Îşi trâmbiţă mânia, iar miile-i de creşte
Le umflă în talazuri, în larguri dând de veste,.

Că cineva ascultă şi-nseamnă cu mirare
Ce poate să surprindă din larga ei cântare.”                                                                                                               (Dimitrie Anghel ,Cum cântă marea”)

               (citiți ce am scris despre poezie pe blog în data de: marți, 21 ianuarie 2020)

       Textul 2

,,Este Marea Neagră unică? Da, din numeroase motive. Punte între două continente, primește apele unor fluvii ale căror bazine hidrografice sunt aproape de zece ori mai mari decît marea însăși. Comunicarea sa cu oceanul planetar se face printr-un mic canal natural, cu o adâncime de zeci de metri, dar are adâncimi de peste 2.200 de metri. Ca să ajungă la forma sa actuală, Marea Neagră a avut o istorie geologică pe cât de lungă, pe atât de zbuciumată, fiind, acum aproape 100 de milioane de ani, parte din cel mai mare ocean care a acoperit planeta. Alături de Aral, Marea Caspică și Balaton, Marea Neagră este o relicvă vie a fostei mări care unea Oceanul Indian de astăzi cu Marea Nordului. Este o carte deschisă specialiștilor, sedimentele sale superficiale păstrând în ele istoria ultimelor cinci milioane de ani. Așa am putut afla, de exemplu, că Marea Neagră, acum mai bine de zece milenii, a fost un lac cu apă dulce. Cum nivelul mării era cu peste 100 de metri mai scăzut față de prezent, iar Bosforul încă era un deal mai înalt, în acest bazin se strângeau apele venite din topirea ghețarilor. Această perioadă de evoluție ca lac cu apă dulce i-a influențat destinul. După ce comunicarea cu oceanul planetar s-a reluat, prin îngustul și puțin adâncul Prag Bosfor, spre Marea Neagră au început să pătrundă apele Mediteranei. Fiind mai sărate și, deci, mai dense, acestea s-au dus direct spre partea mai adâncă a bazinului, formându-se această stratificare care nu mai permite curenți verticali de apă. Lipsa curenților verticali a dus, la rândul său, la consumarea totală a oxigenului din apele inferioare și, ca rezultat, a apărut Marea Neagră, în starea ei actuală: din zona abisală până aproape de 200 de metri adîncime, apele sunt lipsite de oxigen, un mediu în care nimic nu putrezește, dominat de prezența hidrogenului sulfurat. Acest mediu lipsit de oxigen este asemănător celor în care, în istoria geologică a Pământului, s-au acumulat marile zăcăminte de petrol și gaze.

Pătura de apă de la suprafață, groasă de cel mult 200 de metri, este și cea în care apele cu o concentrație mai redusă de săruri au suficient oxigen dizolvat ca să permită diverselor specii de organisme mai evoluate să trăiască și să se dezvolte. Aici, în acest strat de suprafață, sunt concentrate toate populațiile de pești și mamifere marine. Iar dintre acestea poate că cei mai fascinanți sunt sturionii, pești fosili cu o istorie mai veche de 200 de milioane de ani, care migrează din Marea Neagră spre izvoarele râurilor și fluviilor. Marea Neagră este o mare aflată la răscruce de vânturi, cele mai rele venind dinspre nord-est, din Siberia. Pe Marea Neagră, furtunile se pot isca din senin și pot ajunge la mari intensități, în multe părți valurile celor mai puternice furtuni care au loc la o sută de ani ajungând la înălțimea unor blocuri de trei etaje. Iar furtunile și-au luat de multe ori tainul* în vieți, dovadă fiind epavele păstrate pe fundul mării de aproape trei milenii.

Marea Neagră a găzduit în ultimele trei milenii nave venite din toate timpurile și civilizațiile, de la cele ale fondatorilor coloniilor grecești la cele romane, bizantine, dar și vikinge, genoveze și venețiene, până la transformarea sa în lac otoman. Ultimele secole redeschid marea navigației internaționale, navele rusești, britanice, franceze și germane străbătându-i și ele apele. Vin și războaiele, care ne taie istoricele legături cu Mediterana de Est, dar care lasă numeroase amintiri în apele Mării Negre – de la epave la câmpuri de mine, unele rămase până în prezent, uitate, dar neexplodate.

                           (adaptare după Adrian Stănică, ,,De ce e neagră Marea Neagră”, în Dilema Veche)

1.       Transcrie, din textul 2, doi termeni din câmpul lexical al apei.

2.       Tema poeziei este:

                  a) creația.

                  b) natura.

                 c) istoria.

                 d) iubirea.

3. Marea Neagră este o relicvă vie a fostei mări care unea:

 a) Oceanul Indian cu Marea Nordului.

 b) Marea Marmara cu Marea Egee.

 c) Marea Roșie cu Marea Mediterană.

 d) Oceanul Atlantic cu Marea Nordului.

4. În urmă cu peste zece milenii, Marea Neagră a fost:

a) un fluviu.

 b) un lac.

c) un pârâu.

d) un ocean.

                                                                        corect---------------------incorect

5.Marea învolburată creează neliniște.

 Cântecul mării ascunde o mare durere.

Marea Neagră primește apele unor fluvii ale căror bazine hidrografice sunt aproape de opt ori mai mari decât marea însăși.

Marea Neagră are adâncimi de cel mult 2200 de metri.

Cele mai puternice vânturi vin dinspre nord-est, din Siberia.

Din zona abisală până aproape de 200 de metri adâncime, apele sunt lipsite de oxigen.

6. Menționează, în două - trei enunțuri, două trăsături specifice descrierii literare prezente în poezia ,,Cum cântă marea” de Dimitrie Anghel.

În poezie este descrierea literară de tip tablou,impresiile, sentimentele poetului sunt exprimate direct prin imaginile vizuale  ce aduc o  atmosferă înfiorată de nelinişte:,,spumegă, umflă în talazuri”; auditive:,, să spuie marea cu-nfricoşata-i gură”; dinamice:,,zvârlind,se joacă”,realizate prin folosirea figurilor de stil: epitete,metafore:,, nfricoşata-i gură, tumultuoasa mare, notele-i grele.”

În această descriere subiectivă sunt verbe la indicativ prezent și pronume la pers. I singular: ,,stau,ascult,lămuresc”;,,îmi,mă,mi.”

Predomină folosirea grupului nominal: substantiv și adjectiv:,, ,,tumultuoasa mare, notele-i grele.”

7.Prezintă o temă comună celor două texte, valorificând câte un element de conținut.

Tema comună celor două texte este natura—marea. Poetul identifică marea cu ființa umană cu sunete venite din nesfârșite depărtări, marea învolburată,zgomotoasă ,,cântă”,intonează melodii ciudate,neobișnuite,într-o atmosferă de neliniște.În textul nonliterar,autorul prezintă,informează obiectiv despre formarea Mării  Neagre,folosirea apelor de nave,structura apelor. Limbajul este corect, precis si accesibil,utilizându-se termeni de specialitate:,, bazine hidrografice, istorie geologică.”Astfel cele două texte prezintă aspectul mării prin viziunea proprie a unui poet și a unui geograf,geolog.

8. Crezi că marea poate trezi în sufletul omului sentimente și emoții profunde? Justifică-ți răspunsul valorificând unul dintre cele două texte.

Citind cele două texte,cred că ,Marea”este simbol al nemărginirii,loc al transformărilor,imagine a vieții clocotitoare ce exprimă natura acvatică cum se frământă,își zdrelește valurile năpraznice de țărm,se retrage în alte valuri enigmatice,apoi revine,aruncându-se  cu zgomote peste țărmuri.Poetul surprinde marea dezlănțuită,înfuriată,parcă mânioasă ce-și strigă de milenii durerile de când i-a fost luată dulceața apei și furtunile iscate din senin au adus sarea.Și-atunci și-a ridicat valurile la mari înălțimi,a ascuns epavele navelor în străfundurile unde nicio vietate nu ajunge.

Contemplând un peisaj marin,într-o solemnitate deosebită a clipei de trecere spre miracolul nopții,,seara”,marea învolburată,zgomotoasă ,,cântă”,intonează melodii ciudate,neobișnuite și-atunci cred că în ființa omului apar trăiri nelămurite, nu poate desluși înfiorarea,zbuciumul apelor.

  Marea se identifică cu ființa umană:este nesigură,luând înfățișări  nenumărate,imprevizibilă,    luminoasă,întunecată,tulburată,seducătoare.

Surprinzătoare este emoția,uimirea omului în fața naturii tumultoase,de nestăpânit:imaginea vizuală este a mării întărâtate glasurile tainice,nelămurite se transformă,împrăștiind,,mărgăritare”, luminile născute din adâncul neclar al apelor,semne ale vieții și speranței.

Dorința poetului este de a se obișnui,de a se familiariza cu nuanțele încordate,apăsate a apei, când clocotește dușmănoasă,nestăpânită.Este confuz,nu poate desluși înfiorarea,zbuciumul apelor.Apoi glasurile tainice,nelămurite se transformă,împrăștiind,,mărgăritare”,lacrimile îngerilor,luminile născute din adâncul apelor,semne ale vieții și speranței..Porunca împărătească,divină străpunge tumultul apei,adusă de sunetul trâmbiței plin de bucurie.Cei care au o revelație a sunetului vesel al trâmbiţei se vor trezi în fiecare zi cu pace, tărie și fericire. Viața lor va fi plină de bucuria luminii,a adevărului.

9. Asociază poezia ,,Cum cântă marea” de Dimitrie Anghel cu un alt text literar, prezentând o asemănare și o deosebire dintre acestea.

Dacă în poezia,,Cum e marea”,poetul nu poate desluși înfiorarea,zbuciumul apelor, glasurile tainice,nelămurite care se transformă,împrăștiind,,mărgăritare”și este copleșit de  vastitatea apelor care se revarsă în fața ochilor,creând o lume de linii mișcătoare; și  în poezia,,Când marea”...de Mihai Eminescu marea reflectă parcă tumultul existenței umane, iar sufletul omului e ca o ,,mare de mâhnire și venin".Deși valul mării,,unda" freamătă,,geme"de parcă ar fi un gând nedeslușit, totuși e o deosebire,pentru că sufletul poetului pare a-și fi aflat liniștea: ,,Vezi pe fruntea-mi liniștită/dulce vis". 

B.

1. Conțin diftong toate cuvintele din seria:

a) „fiecare”, „trei”.

b) „doare”, „zbuciumată”.

c) „urechea”, „mânia”.

d) „straniu”, „numeroase”

2. Seria care conține doar cuvinte compuse este:

 a) „răscruce”, nord-est”.

b) „Marea Neagră”, „de la

d) „asemănător”, „Oceanul Indian”.

3. Seria care conține omonimele cuvântului ,,mare” este:

 a) Enunțul începe cu literă mare. Bunicii locuiesc la mare depărtare.

 b) Pe mare este furtună. Spectacolul a avut mare succes la public.

 c) Părinții i-au făcut o mare surpriză. Trenul se deplasează cu mare viteză.

 d) Jacheta îi vine mare. L-am ajutat pe fratele meu mai mare.

4. Sinonimele potrivite pentru cuvintele subliniate în fragmentul

,,Comunicarea sa cu oceanul planetar se face printr-un mic canal natural” sunt:

a) legătura, îngust;

b) știre, neînsemnat;

 c) relație, redus;

d) informare, mărunt.

5. . Selectează pronumele din textul următor, precizând felul acestora:

„Că cineva ascultă și-nseamnă cu mirare/Ce poate să surprindă din larga ei cântare.”

6. Indică valorile morfologice și funcțiile sintactice pe care le au cuvintele subliniate în fragmentul următor:

                            „Și-ascult ce straniu cântă tumultuoasa mare”

7. Completează enunțul în așa fel încât să obții o frază alcătuită din două propoziții aflate în raport de coordonare copulativă:

                              Oamenii privesc marea.......

8. Rescrie următorul enunț corectând greșelile de orice natură.

În mitologia Greacă, Poseidon era zeul mări. Deasemenea, el era considerat de vechi greci protector a navigatorilor. Acesta stârnea furtunile s-au făcea ca apele să devină liniștite 

SUBIECTUL AL II-LEA

Imaginează-ți că ai participat la un proiect pentru protejarea ecosistemului marin.

Redactează o notă de jurnal, care să cuprindă prezentarea unei emoții/a unui sentiment din timpul acestei experiențe, o secvență narativă și una descriptivă.

                                                                                                             Data.................................

   Dragul meu prieten fără glas,

  Revin la tine,pentru că am primit o temă într-un test:

       ,, Imaginează-ți că ai participat la un proiect pentru protejarea ecosistemului marin.

Redactează o notă de jurnal, care să cuprindă prezentarea unei emoții/a unui sentiment din timpul acestei experiențe, o secvență narativă și una descriptivă.

                     Și iată ce-mi imaginez:

Grupul de,,geografi”din școala noastră a primit ca temă de studiu elaborarea unui proiect pentru protejarea ecosistemului marin.O temă ciudată,mi-am spus.Despre mare citisem câteva fragmente în testele de rezolvat din romanul,,Toate pânzele sus”(romanul nu l-am citit!!! am văzut însă filmul!!!)Și-atunci am hotărât să plecăm la sfârșit de săptămână la marea noastră.

Profesorul de,,geo”ne-a explicat despre ziua internaţională a Mării Negre,sărbătorită la 31 octombrie,despre Planul Strategic de Acţiune pentru Marea Neagră,semnat de către cele şase ţări riverane Mării Negre: Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia şi Ucraina.Apoi am discutat despre efectele  negative produse de încălzirea apelor mărilor şi oceanelor,despre activităţi de luptă împotriva microplasticului din oceane şi de combatere a efectelor generate de dezechilibrul climatologic global asupra dezvoltării societăţii umane.

   Am hotărât ca proiectul nostru să se numească,,Lumea de sub oglinda apei.”

   Și iată-ne în fața imensității mării. Indiferent cât de mult te-ai uita la mare, nu se vei plictisi. Este întotdeauna diferit, nou, fără precedent. Se schimbă în fața ochilor noștri în fiecare clipă. Fie apa este liniștită, albastru deschis, în mai multe locuri acoperită cu linii aproape albe de calm. Apoi devine albastră strălucitoare, înflăcărată, strălucitoare,parcă se joacă. Apoi, sub un vânt proaspăt, devine brusc indigo.Îmi închipui când vine o furtună și se transformă în mod amenințător,cum vântul furtunos împinge o mare de valuri,cum pescărușii zboară cu strigăte pe cerul de ardezie.Deodată în valurile ușor agitate se ivește corpul lucios al unui delfin cere ne privește curios.

După discuții,Iată care sunt motivele principale înscrise în proiectul nostru pentru care trebuie să protejăm mediul marin:

- a venit momentul să nu mai punem în pericol apa mărilor prin poluarea cu deșeuri de orice natură,cu apa uzată,cu petrol.

-poluarea apei afectează vietățile marine, dar și sănătatea umană. Milioane de broaște țestoase, pești, balene și păsări mor din cauza poluării, iar apa contaminată îmbolnăvește oamenii anual.

- pescuitul excesiv are cel mai mare impact asupra ecosistemelor marine.

-având în vedere că apele absorb carbonul din atmosferă, protejarea acestora este imperativă în lupta împotriva încălzirii globale.

- apa mării joacă un rol important în reglarea temperaturii, însă acest lucru este posibil doar dacă îi păstrăm diversitatea.

- obligația morală. Suntem ființe inteligente, cunoaștem problemele cu care se confruntă planeta și avem acces la numeroase soluții pentru a o proteja.

            De aceea, oamenii sunt responsabili de îngrijirea mediului.

Sigur că unii oameni mari acționează inteligent pentru protejarea apelor marine,nu știu cât pot face-mult,puțin,deloc.Trebuie să avem grijă de pământ și ape,pentru că e singurul loc unde vom trăi.Cred că aici este locul nostru,al pământenilor,că vom ajunge noi sau cei din viitor pe alte planete nu e prea sigur...câteodată visele ar trebui să fie ale nopții și să rămână acolo.Noi vrem viaţă pentru noi, aflaţi în viaţă și pentru cei ce vor veni... aici pe PĂMÂNTUL NOSTRU ROTUND.